p.d.s. 2 (poemul de sâmbătă doi)

conform proaspătului obicei de-a face sâmbăta zi de poeme, am ales drept pds2 una din extraordinarele "poveşti pentru a-mi îmblânzi iubita" (după părerea mea, e pur şi simplu una din cele mai frumoase cărţi scrise vreodată la noi). menţionez doar că-l iubesc necondiţionat pe radu cosaşu şi că, dacă azi ştiu din când în când să pun un substantiv lângă un verb ca şi cum amândouă s-ar fi urcat într-o tiribombă şi s-ar uita de sus, ameţite şi rânjind bând, la bâlci, la vată de zahăr şi la baloane, e pentru că n-am lipsit niciodată de la şcoala "vieţii unui extremist de centru".

Ca să farmec odată o femeie

Ca să farmec odată o femeie, am dus-o la un meci
de rugby. Ne-am despărţit repede, cast şi demn. Ca să mă
împac cu alta, i-am citit o noapte întreagă Nasul
lui Gogol. Într-atât mă înhiba amintirea lecturii lui
Raicu, de pe vremuri, încât ceea ce i-am citit a tras-o la
un somn bun pe-un colţ de pernă, lângă umărul meu. Să
citeşti la trei dimineaţa Nasul, singur, cu glas tare,
ca o sfidare a somnului iubitei, e o situaţie din
Jurnalul unui nebun pe care mi-am asumat-o, fără urât,
jghiab căzut la margine de preerie. O fată, cândva, mi-a
plăcut fără margini şi i-am căzut în genunchi murmurându-i:
"Mangafaua pleacă mâine la Ploieşti, rămân singură şi
ambetată, vino să-i tragem un chef, a ta adorantă,
Miţa" - şi fata a fugit în noapte, din parc, de lângă
statuile enorme ale lui Paciurea, acasă, în Dămăroaia şi
nu ne-am mai văzut, a speriat-o cuvântul "mangafaua", desigur,
straniu ca o grotă abia luminată de soarele câtorva vocale.
În alte vremuri, stând lângă Foişor, ca să-mi bucur iubita,
plecam cu sacoşa la Hala Traian să cumpăr gheaţă
şi fructe, îi plăcea să se trezească la trei noaptea, să-mi ceară
un măr şi adormea fărâmiţându-i încet sâmburii. Până
când într-o zi a adus, sus, în mansardă, un frigider nou şi
n-am mai putut îndura. S-a restras încet-încet, în vârful
picioarelor, punându-şi palma la gură. Nepotolit, pentru o
inspectoare şcolară am stat o zi întreagă la coadă, să
iau două bilete la Cartagina în flăcări. Filmul i s-a
părut needucativ şi lung. Cândva, mergeam pe strada
Muzeului Zambaccian şi o talentată şahistă m-a întrebat
dacă am acasă o veioză cu picior înalt, ca aceea văzută
prin fereastra unei ambasade asiatice. Am fost prea
spontan şi i-am spus "nu". Am condus-o până la staţia liniei
de troleibuz 81, stătea în Chitila, schimba două tramvaie,
era de neînţeles ce vis purta veioza în mintea ei. Doar tu,
doar tu, esclavă a iubirii,
ai putut să te îndrăgosteşti de mine, când nu mai speram,
acceptându-mă lângă tine, eu purtând o sacoşă albastră, de
nailon, în care pusesem o sticlă cu drojdie de bere necesară
unei mătuşi din Filaret în lupta ei antistafilococică,
şi o franzelă albă. Doar tu ai putut să-mi propui după
ce ai urlat scurt "ce-i cu sticla asta?", să cumpărăm de la
lactate un borcan cu smântână, să rupem în două franzela
şi să mâncăm imediat smântână cu pâine, aşezându-ne
pe o bancă, într-un parc, în plin centrul Capitalei, ca doi
superiori ţărani, în trecere prin Bucureşti, spre Oarba de Mureş.

(p.s.: obiceiul pds-ului îl avem, deocamdată, doar eu şi pobby. mi-ar plăcea însă ca el să fie adoptat de oricine crede că sâmbetele sunt bune pentru un poetry attack.)