din învăţăturile verişoarei matilda

verişoara matilda nu există în realitate, dar există în bucureşti. acolo am şi cunoscut-o, ieri seară, târziu de tot. verişoara matilda se cam ascundea pe după maşini, pe după stâlpi şi schimburi valutare, dar se ţinea de mine, nu mă scăpa din ochi. nu ştiam ce vrea, nu ştiam nici măcar dacă e verişoară directă, sau de-a doua sau de-a treia sau de-a douăzeci şi şaptea. avea o rochie-capot verde cu flori şi, după ce m-a observat bine şi-a notat în carneţel absolut tot ce-am făcut, ce-am zis şi ce-am râs, n-a mai rezistat şi m-a tras de mânecă tocmai când o suflecam (uneori mi-e prea cald) şi-a zis : "ştii că eu sunt verişoara matilda şi nu pot să tac." m-a luat deoparte, pe trotuar, şi-a început să-mi recite "din învăţăturile verişoarei matilda (prima parte şi totodată cea mai scurtă)". după ce-a văzut că ascult cam neatentă şi mă uit aiurea, pe pereţi, mi-a întins o hârtie mototolită , spunându-mi că măcar pe asta poate o s-o citesc cu răspundere maximă. pe hârtie scrie-aşa:

"să nu treci niciodată în ciorapi albaştri şi rochie scurtă pe lângă un şantier cu schele. pentru că oamenii de pe schele or să-şi aducă aminte că ştiu să fluiere şi dup-aia or să se întrebe care e până la urmă diferenţa dintre ei şi păsări şi-or să-şi spună că sigur ştiu să şi zboare. rezultă o tragedie.

e infernal de greu să te porţi ca un adult responsabil. cere multă concentrare, iar recompensele sunt minime şi seci ca unele păstăi. de aceea, din când în când, trebuie s-o laşi mai moale şi să mergi noaptea, în ciuda vociferărilor, pe-o stradă pe care n-o cunoşti, în căutarea unei mansarde pe care n-o cunoşti, în care stă un om pe care nu-l cunoşti. chiar dacă nu e nimeni acasă.

dacă vrei să ai poveşti de spus şi nu vrei să le inventezi, fă tâmpenii. e mai la îndemână. a fi rezonabil e extrem de plictisitor.

să nu crezi însă că tâmpeniile se termină la fel de bine ca-n filmele idioate. dimpotrivă. riscurile de entorsă sunt de trei ori mai mari.

nomazii nu trebuie să aibă nici o pretenţie. nomazii nu stau locului, au un bagaj plin de cărţi şi haine şi iubite în fiecare port. dar iubita lor de luni marţi e a altui nomad, e-n firea lucrurilor nomade.

nomazii sunt întodeauna omul nepotrivit în momentul nepotrivit. ar face bine să se obişnuiască cu ideea.

pisicile maşa zgârie şi ele."

mi-a plăcut de verişoara matilda, pentru că m-a-nţeles aşa, până-n fundul sufletului. înainte să plece, mi-a zis că cel mai bine ar fi ca de paşti să-mi doresc un om de ciocolată. şi-apoi mi-a zis să ascult asta, poate-mi trece.

fug să nu pierd trenu.