p.d.s. 5 (dublu)

doamnă mai mulţi atleţi ştiau

de virgil mazilescu

doamnă mai mulţi atleţi ştiau că nu sunt demni de dumneavoastră. şi unde sunt balurile del amore dar jilţul galben şi dragi dragi dragi fecioare-ntre vocale. şi au aflat: unghia niciodată nu poate să-i slujească unghiei în alte planete amin. gură de pasăre cap de viţel şi mie uite mi-au zăvorât sămânţa. acum cu ce-mi mai nasc poporul (pe paturile mansardate)

bucuraţi-vă atleţi
în schimbul anotimpurilor se obţine o armură. mai la stânga sufletul insului o drace mai sus. atleţi dacă v-aţi iubit cu oasele veţi cădea precum steaua

(din "fragmente din regiunea de odinioară", 1970)

obiceiul de a rupe hârtiile destinate viitorului

(tot) de virgil mazilescu

pentru că îşi luase obiceiul să rupă una câte una (la intervale nu prea mari) hârtiile şi feluritele chitanţe destinate viitorului - i se năzărea dintr-odată că vede strălucirea apuselor zile deschizându-se în faţa lui ca o rană sau ca o pâlnie de obuz în care i-ar fi murit rând pe rând toţi prietenii. dacă se întorcea noaptea acasă vedea cu jale cum năvălesc asinii şi boii din vis peste o vegetaţie arsă - numai scrum şi aducere aminte. şi cu toate acestea urechile lui în flăcări captau fără întrerupere semnalul. era unul şi acelaşi semnal: întoarce-te întoarce-te. erau ochii lui în flăcări. a pus atunci mâna pe o crenguţă de mesteacăn: şi-a luat încetişor rămas bun. o crenguţă întâmplătoare de mesteacăn. apoi (înalt şi cu haina pe umeri) nici n-a mai aşteptat minunea - când vântul i-a trimis prin fereastra regală fum de trestie şi rămăşiţe ale părului tău, melancolie! a cunoscut fericirea deplină şi a ajuns la ţintă cu mult înaintea propriului său sfârşit înecat în lacrimi.

(din "va fi linişte va fi seară ", 1979)

(am deschis volumul de "opere" publicat la editura m.l. r. şi m-am hotărât ce poeme să aleg după vreo oră în care pusesem aproximativ douăzeci de semne de carte. vorba vine că m-am hotărât, pentru că, în mod excepţional, am ales două, nu unul. două p.d.s.-uri. o să fie greu o vreme cu p.d.s.-ul, pentru că m-am întors acasă şi cărţile de poezie mă pândesc după fiecare colţ şi ţipă la mine, să le deschid.
eu plec acuşi la văratec, ca să verific, printre altele, dacă barajul pe care l-am construit când aveam zece ani pe pârâiaşul care curge mai sus de mânăstire e tot acolo. şi dacă au înflorit begoniile. aşadar: toate cele cuvenite de paşti şi citiţi vă rog, când organismul va fi obosit de-atâta îmbuibare, două articole minunate de-ale ioanei pârvulescu, ca să aflaţi care evanghelist scrie cel mai bine. partea întâi şi partea a doua, ambele recomandate de un prieten foarte drag.
a, şi-un blog nou, scris de patru domni "minimalişti şi modeşti". de urmărit atent.)