sâmbătă, 29 august 2009

p.d.s. douăşunu (plin de flori)

acesta este un comunicat oficial din partea administraţiei centrale:
pobby, domnul din hunopolis cu care-am început toată afacerea pedesistă, a transcris azi ultimul p.d.s. nu putem spune că vestea nu ne afectează. însă nu-i purtăm pică deloc celui în cauză, fiind convinşi că dumnealui va continua să pună din când în când poeme pe blog, numai atunci când va avea chef şi când se va afla în deplinătatea plăcerii sale estetice. noi continuăm să ne mai jucăm puţin, o săptămână sau poate un an, cât timp o să ne mai placă :)

şi-acu, să trecem la tema lunii, adică la criză. ştim că e nasol de tot, dar uite, există totuşi speranţă.. :

Oraşul va fi plin de flori

dar mai aşteptaţi până mâine
mâine regele va face dreptate
mâine oraşul va fi plin de flori
şi plin de covoare trompetele vor fi scoase
din dulapurile consilierilor şi un marş
frumos va fi intonat de-a lungul
tuturor străzilor regele va
traversa călare oraşul prin
mulţime va trece călare şi va spune
ăsta da
ăsta nu
ăsta da
ăsta nu

(poemul e-al lui matei vişniec, probabil din volumul lui de debut, la noapte va ninge. eu l-am găsit în antologia poeţilor tineri. 1978-1982, alcătuită de laurenţiu ulici la începutul anilor 80 şi publicată de-abia în 2005, la editura m.l.r. poate c-o să mai scriu despre ea, e imaginea completă a poeziei tinere de-atunci, cu tot cu fotografiile autorilor, de pe vremea când aveau între 20 şi 30 de ani:)



11 comentarii:

Pobby spunea...

halal dreptate :)
uffff, m-ai amarat de tot!
s-ar putea sa ramana doar florile? sa taiem degetul ala?

Alexandru spunea...

Luiza, să scrii despre antologia aia şi să scanezi poze :)

Îmi place poemul ăsta. Mi-aduce aminte de Ovidiu Iuliu Moldovan în Caligula - convocase poeţii şi-i pusese să recite în faţa lui, pe rînd, cîte-un poem - cînd nu-i mai plăcea ce auzea fluiera (dintr-un fluier :) . La unu' a fluierat înainte să înceapă :)

E bine că la PDS-urile noastre nu fluierăm şi nici nu spunem ăsta da, ăsta nu : )

Alexandru spunea...

Uitasem: chiar aşa, pleacă cine vrea cînd vrea din PDS?! Unde o să ajungem...

luiza spunea...

pobby, cum să te-amărăsc? păi se poate aşa ceva?? lasă, şi florile, şi degetu, ca să nu ne-amăgim degeaba :)

alexandru, pozele trebuie neapărat să le transfer aici cumva, sunt fragmente de istorie literară fotografică :) (capitolul "cascadorii râsului")
(caligula e singura piesă a lui camus care-mi place cu adevărat. mi se pare că e foarte bine scrisă.)
iar cu pedeseul, era clar că spiritele mai libere or să dezerteze primele :)

Alexandru spunea...

... deci nici nu vreau să mă gîndesc ce-o să zică lumea cînd o să rămîn singur cu pds-urile : )

Am uitat să te întreb ceva de Vişniec: eu am cîteva poezii de-ale lui, în antologia lui Muşina - cu regele, cu corabia, cu ştirea cu poetul care intră în odaia iubitei. Dar mai mi-aduc aminte una care cred că e tot de el. Mi-a plăcut (acum vreo zece ani): e cu un poet care încearcă să scrie un poem despre lună, îi e greu, versul final e ”şi-acum hai, cu toţii, în cor: lună, tu, stapîna marii, pe a lumii boltă luneci...” O ştii cumva?

luiza spunea...

n-o ştiu, dar o să mă uit prin cărţi şi când o găsesc, îţi dau de veste.

Radu Vancu spunea...

@ Alexandru

E al optulea poem dintr-un text în 11 părţi, "Descrierea poemului". Iat-o, deci:

VIII

Înainte de a începe un poem obişnuiesc
să mă plimb îndelung prin parcul municipal
pe străzile pustii
mă lipesc de fiecare arbore şi-mi şoptesc în auz
acele cuvinte pe care le-aş râvni dacă
aş fi arbore
mă lipesc de fiecare fereastră şi
privesc atât de mirat în marile interioare părăsite
încât mai apoi plec cu fereastra lipită de faţă

trec printre clădirile negre ca nişte duhuri de gheaţă
şi pe acoperişuri mă plimb visător cu mâinile
la spate, apare luna, o, luna, doamne,
de când nu s-a mai scris un poem sincer
despre lună şi atunci îmi vin dintr-odată
în minte subiectul, acţiunea, urma prăpastiei în carne,
conflictul, personajele principale,
Seneca şi compilatorii Calpurnius şi
Macabeus, elementele stilistice şi formale,
groaza de mâine şi virtutea strivită la colţul
străzii de primul trecător, raniţa mea din armată
şi arma fatală pe care, da,
mi-am descărcat-o singur în picior

alerg spre casă cu o poftă nebună de scris
locuitorii oraşului s-au aşezat pe două rânduri
şi aşteaptă aşteaptă
eu alerg fără să-i văd tulburat ţi plin de înfiorare
cineva îmi deschide uşa cineva îmi trage
scaunul cineva îmi aşază hârtia cineva îmi întinde
tocul şi toţi, mai apoi: lună, tu, stăpâna nopţii...

Alexandru spunea...

@Radu Vancu: Mulţumesc mult :)

Vai ce memorie am, a desfigurat bunătate de poem! Îmi place şi acum imaginea aia din ultimele versuri, cu poezia ca întreprindere individuală şi colectivă :)

Alexandru spunea...

... şi mi se pare foarte amuzant cînd exclamă ”doamne, de când nu s-a mai scris un poem sincer despre lună” :)

luiza spunea...

uite că v-aţi descurcat şi fără mine :)

Radu Vancu spunea...

Desigur, doar suntem cetăţeni eficienţi într-o republică eficientă, administrată de instituţii eficiente conduse de miniştri şi ministrese eficiente! Pedeseland uber alles! :)