eu din nou

ieri, în autobuzu 300, făceam 13-14 pentru că întârziasem deja. făceam degeaba, autobuzul se-oprise în trafic, puţin înainte de staţia de la galeriile orizont. şi cum am mp3ul stricat (zice că no file deşi e burduşit de fişiere), puteam să aud ce-i în juru meu - respectiv o trompetă aşa, mai de new orleans. zic hopaaa, şoferu a pus un cd cu jazz? mă uit pe geam, cu ochi fericiţi de-aşa melomanie, şi constat că mă înşelasem: muzica venea dintr-o maşină de lângă autobuz, prinsă şi ea în trafic. fata de la volan scosese trompeta pe geam şi cânta. joi seară, pe la 8 fără ceva, în mijlocu bucureştilor. băiatu de lângă ea râdea, cu râsul ăla "eşti ceva de speriat". eu am aşteptat să le-o ia autobuzu înainte, le-am făcut cu mâna pe geam şi le-am zâmbit. am ţinut minte şi nr maşinii, nu ştiu exact de ce. de obicei ţin minte numai numere de la maşini care mă calcă pe nervi şi pe care le ameninţ în gând că am să le pârăsc la poliţie.

de marţi am început să vin la serviciu 8 ore pe zi. am birou nou, am colegi noi, am poveşti noi. poveştile nu pot să le spun pe-aici, pentru că tre să am şi eu un minimum de discreţie (oricum am observat că în ultima vreme, atunci când un amic îmi zice "da rămâne între noi ce-ţi spun acuma", eu chiar reuşesc să nu zic mai departe..). pot însă să vă arăt ce am pe birou (deocamdată, că intenţionez să le schimb frecvent). prima n-are nevoie de explicaţie. a doua e cel mai frumos autoportret cu pisică pe care l-am văzut vreodată într-o expoziţie şi e a acestui domn. (nu ştiu de ce, imaginile s-au aşezat chiar în capu postării, ca o pălărie. nu le mai mut de-acolo)

în general, mi-e foarte bine, puţin prea bine pentru cineva care-a intrat în viaţa activă (mă rog, ca şi cum până acu aş fi fost în aia pasivă). în bucureşti e primăvară, au înflorit copacii, trec în fiecare zi pe lângă librăria nautilus şi asta mă binedispune ceva de speriat.

zilele astea, sunt peste tot. mai întâi, tadadadaaaam, am debutat cu proză. o proză foarte mică, scrisă pornind de la o ilustraţie pe care mi-au trimis-o cei de la decât o revistă (mai bine zis, de smaranda, care e tare drăguţă, am cunoscut-o aseară). revista se lansează în seara asta, în control, la 19.30, iar de luni se va găsi în reţeaua cărtureşti din ţară şi se va putea trimite şi prin poştă. n-o luaţi ca să mă citiţi pe mine, ar fi şi culmea, luaţi-o pentru că arată bine, pentru că are articole despre filip florian şi radu muntean, pentru că e făcută voluntar de oameni care cred în proiectul lor, pentru că are doar câteva reclame (dintre care una mortală la pufuleţii gusto), pentru că înăuntru găsiţi un pictorial cu şaorme, o reţetă fantastică de pâine (pe care plănuiesc s-o fac şi eu) şi muuuulte alte treburi simpatice, numai bune de citit/privit (recunosc că n-am apucat să citesc ieri decât un sfert de revistă, de aia nu spun mai multe). partea amuzantă e că eu credeam că au invitat mai multă lume să scrie pornind de la ilustraţii, da am zis să nu întreb pe cine, ca să am o surpriză. şi am avut-o, triplă. textu meu se lăfăie singur singurel pe ultima pagină, împreună cu ilustraţia cu pricina. îmi place de mor ultima pagină, că doar la supliment tot acolo sunt. dacă am să mă mut vreodată în casa mea, am să mă mut pe ultima pagină. (apropo de asta, mi-aş dori foarte mult să găsesc un iubit cu domiciul în bucureşti, care să nu stea la părinţi. nu vreau să aibă maşină, cont în bancă sau alte tâmpenii, da mi-ar conveni foarte mult să aibă casa lui, ca să mă mut şi eu acolo şi să nu dau toţi banii pe chirie. am glumit, desigur. desigur.)

ziceam că sunt peste tot. şi în dilema veche nouă. care s-a relansat ieri, după cum se poate citi aici. am luat-o repede la frunzărit dimineaţa, pe stradă, şi normal că nu mi-a plăcut. pentru că e imposibil să-ţi placă ceva aşa, din prima, după ce ani de zile ai fost obişnuit ca ceva-ul ăla să fie altfel. seara am răsfoit-o din nou, şi mi-am promis că o să mă obişnuiesc şi cu formula nouă (prin care mă orientez deocamdată cam greu). aşa, la o primă vedere, mă bucur de o revenire (constanţa vintilă-ghiţulescu. am adorat "focul amorului".) şi de trei rubrici noi (matei martin, dan c. şi tolo). probabil că am să emit nişte opinii mai pertinente odată ce şi apuc să citesc cum trebuie dilema asta nouă (unde apare şi-o bucată de enţiclopedie, la trecerea prin reviste. chiar bucata din jurnalul lui gombrowicz despre alt jurnal şi-o plimbare cu bicicleta :)

acuşi se lansează şi noul site al dilemei. în câteva ore. dau de veste.

update: e gataaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

ce să mai zic, ieri am bifat 2 evenimente (o mondenitate unde era prea cald, da unde l-am văzut în carne şi oase pe temişan, chestie care, trebuie să recunoaşteţi şi dvs., merită toată dulcegăria aia de cocktail pe care am lăsat-o pe jumate nebăută. a, plus că andreea berecleanu e foarte foarte frumoasă; şi o întâlnire foarte relaxată cu cei care-au avut treabă cu al doilea număr din decât o revistă.) iar mâine seară urmează o chestie care mă amuză şi exasperează în acelaşi timp - o petrecere monocromă care-mi dă bătăi de cap de o săptămână. nu găsesc în dulap haine de aceeaşi culoare..

în fine, constat că am trecut deja peste autocenzura aia cu blogu cultural, lucrurile revin la normal. să spun totuşi că încă nu l-am terminat pe appelfeld şi nici nu ştiu dacă-mi place sau nu. mai aşteptăm, mai citim, mai vedem.

şi asta, pentru că mi-am adus aminte ieri de ea şi pentru că e piesa care mă bucura cel mai mult când aveam 7 ani şi ne cumpăraserăm şi noi un tv în culori.