marți, 21 aprilie 2009

minus douăzeci şi unu de cai

m-am întors ieri seară. o să scriu mai încolo despre treninguri, fotbal, şerpi, vulpi şi arici. deocamdată:
1. cum e posibil să moară TOATĂ echipa de polo pe iarbă a venezuelei?? 21 de cai dintr-un foc.. sper că autorii acestei crime vor plăti cu vârf şi-ndesat. şi c-or să moară în chinurile şi tremurul otravei pe care-o s-o absoarbă, încet, inimile lor.
"Spectators at the competition described a surreal scene: blue tarps popped up on the field as team officials tended to fallen horses, and veterinarians raced from the stands to form a triage unit to help the wobbly animals. Each of the horses was 10 or 11 years old and worth about $100,000."
pentru ei, pentru cei 21 de cai atleţi, normal, wild horses.

2. n-am să cumpăr în viaţa mea haine de la american apparel. dai în woody, dai în mine.

3. mă duc să joc badminton în grădina botanică.

vineri, 17 aprilie 2009

p.d.s. 5 (dublu)

doamnă mai mulţi atleţi ştiau
de virgil mazilescu

doamnă mai mulţi atleţi ştiau că nu sunt demni de dumneavoastră. şi unde sunt balurile del amore dar jilţul galben şi dragi dragi dragi fecioare-ntre vocale. şi au aflat: unghia niciodată nu poate să-i slujească unghiei în alte planete amin. gură de pasăre cap de viţel şi mie uite mi-au zăvorât sămânţa. acum cu ce-mi mai nasc poporul (pe paturile mansardate)

bucuraţi-vă atleţi
în schimbul anotimpurilor se obţine o armură. mai la stânga sufletul insului o drace mai sus. atleţi dacă v-aţi iubit cu oasele veţi cădea precum steaua

(din "fragmente din regiunea de odinioară", 1970)

obiceiul de a rupe hârtiile destinate viitorului
(tot) de virgil mazilescu

pentru că îşi luase obiceiul să rupă una câte una (la intervale nu prea mari) hârtiile şi feluritele chitanţe destinate viitorului - i se năzărea dintr-odată că vede strălucirea apuselor zile deschizându-se în faţa lui ca o rană sau ca o pâlnie de obuz în care i-ar fi murit rând pe rând toţi prietenii. dacă se întorcea noaptea acasă vedea cu jale cum năvălesc asinii şi boii din vis peste o vegetaţie arsă - numai scrum şi aducere aminte. şi cu toate acestea urechile lui în flăcări captau fără întrerupere semnalul. era unul şi acelaşi semnal: întoarce-te întoarce-te. erau ochii lui în flăcări. a pus atunci mâna pe o crenguţă de mesteacăn: şi-a luat încetişor rămas bun. o crenguţă întâmplătoare de mesteacăn. apoi (înalt şi cu haina pe umeri) nici n-a mai aşteptat minunea - când vântul i-a trimis prin fereastra regală fum de trestie şi rămăşiţe ale părului tău, melancolie! a cunoscut fericirea deplină şi a ajuns la ţintă cu mult înaintea propriului său sfârşit înecat în lacrimi.

(din "va fi linişte va fi seară ", 1979)

(am deschis volumul de "opere" publicat la editura m.l. r. şi m-am hotărât ce poeme să aleg după vreo oră în care pusesem aproximativ douăzeci de semne de carte. vorba vine că m-am hotărât, pentru că, în mod excepţional, am ales două, nu unul. două p.d.s.-uri. o să fie greu o vreme cu p.d.s.-ul, pentru că m-am întors acasă şi cărţile de poezie mă pândesc după fiecare colţ şi ţipă la mine, să le deschid.
eu plec acuşi la văratec, ca să verific, printre altele, dacă barajul pe care l-am construit când aveam zece ani pe pârâiaşul care curge mai sus de mânăstire e tot acolo. şi dacă au înflorit begoniile. aşadar: toate cele cuvenite de paşti şi citiţi vă rog, când organismul va fi obosit de-atâta îmbuibare, două articole minunate de-ale ioanei pârvulescu, ca să aflaţi care evanghelist scrie cel mai bine. partea întâi şi partea a doua, ambele recomandate de un prieten foarte drag.
a, şi-un blog nou, scris de patru domni "minimalişti şi modeşti". de urmărit atent.)

miercuri, 15 aprilie 2009

din învăţăturile verişoarei matilda

verişoara matilda nu există în realitate, dar există în bucureşti. acolo am şi cunoscut-o, ieri seară, târziu de tot. verişoara matilda se cam ascundea pe după maşini, pe după stâlpi şi schimburi valutare, dar se ţinea de mine, nu mă scăpa din ochi. nu ştiam ce vrea, nu ştiam nici măcar dacă e verişoară directă, sau de-a doua sau de-a treia sau de-a douăzeci şi şaptea. avea o rochie-capot verde cu flori şi, după ce m-a observat bine şi-a notat în carneţel absolut tot ce-am făcut, ce-am zis şi ce-am râs, n-a mai rezistat şi m-a tras de mânecă tocmai când o suflecam (uneori mi-e prea cald) şi-a zis : "ştii că eu sunt verişoara matilda şi nu pot să tac." m-a luat deoparte, pe trotuar, şi-a început să-mi recite "din învăţăturile verişoarei matilda (prima parte şi totodată cea mai scurtă)". după ce-a văzut că ascult cam neatentă şi mă uit aiurea, pe pereţi, mi-a întins o hârtie mototolită , spunându-mi că măcar pe asta poate o s-o citesc cu răspundere maximă. pe hârtie scrie-aşa:

"să nu treci niciodată în ciorapi albaştri şi rochie scurtă pe lângă un şantier cu schele. pentru că oamenii de pe schele or să-şi aducă aminte că ştiu să fluiere şi dup-aia or să se întrebe care e până la urmă diferenţa dintre ei şi păsări şi-or să-şi spună că sigur ştiu să şi zboare. rezultă o tragedie.

e infernal de greu să te porţi ca un adult responsabil. cere multă concentrare, iar recompensele sunt minime şi seci ca unele păstăi. de aceea, din când în când, trebuie s-o laşi mai moale şi să mergi noaptea, în ciuda vociferărilor, pe-o stradă pe care n-o cunoşti, în căutarea unei mansarde pe care n-o cunoşti, în care stă un om pe care nu-l cunoşti. chiar dacă nu e nimeni acasă.

dacă vrei să ai poveşti de spus şi nu vrei să le inventezi, fă tâmpenii. e mai la îndemână. a fi rezonabil e extrem de plictisitor.

să nu crezi însă că tâmpeniile se termină la fel de bine ca-n filmele idioate. dimpotrivă. riscurile de entorsă sunt de trei ori mai mari.

nomazii nu trebuie să aibă nici o pretenţie. nomazii nu stau locului, au un bagaj plin de cărţi şi haine şi iubite în fiecare port. dar iubita lor de luni marţi e a altui nomad, e-n firea lucrurilor nomade.

nomazii sunt întodeauna omul nepotrivit în momentul nepotrivit. ar face bine să se obişnuiască cu ideea.

pisicile maşa zgârie şi ele."

mi-a plăcut de verişoara matilda, pentru că m-a-nţeles aşa, până-n fundul sufletului. înainte să plece, mi-a zis că cel mai bine ar fi ca de paşti să-mi doresc un om de ciocolată. şi-apoi mi-a zis să ascult asta, poate-mi trece.

fug să nu pierd trenu.

sâmbătă, 11 aprilie 2009

p.d.s. 4 (înecaţii)

Marine
de Raymond Queneau

Les poissons ont de si jolies têtes
qu'on est obligé de les déplacer fréquemment
à cause des ravages qu'ils font dans le coeur des méduses
Les coeurs de méduses ravagés vont s'échouer dans les ports
sous forme de pétroliers ou de charbonniers
Les méduses elles-mêmes ne sont jamais repêchées
un nouveau coeur leur pousse bien plus grand que le premier
bien plus beau et bien plus vert et bien plus dur
car les méduses ne veulent plus aimer les poissons aux nageoires coupantes et aux ouïes blanches
elles ne veulent plus aimer que le centre de gravité de chaque chose
dans le ciel et sur la terre
Les requins eux ne s'ennuient pas
avec de la toile à matelas
ils fabriquent de jolis draps
pour les noyés astucieux
qui sont accourus vers eux
en mâchant de la verveine
pour se parfumer les veines
non les requins ne s'ennuient pas
ils ont aussi de jolies têtes
pour ravager le coeur des méduses inquiètes

(poemul e din "l'instant fatal" şi-l alesesem înainte să înceapă istoria cu moldova. e cu rechini, meduze, peşti, înecaţi şi, mai ales, cu iubirea pentru centrul de gravitaţie al lucrurilor. momentan, nu mai ştiu unde e centrul ăla. credeam că până când ajung eu acasă, cineva o să spună ceva, organizaţiile or să sară pentru apărarea drepturilor, oficialii or să, ai noştri or.. ca într-o lume normală. lucrurile stau însă din ce în ce mai rău, iar europa se pregăteşte să se aşeze la masa de duminică şi cumpără ouă de ciocolată. muuulte ouă de ciocolată. mă gândesc la băiatul ăsta şi la toţi cei ca el, vânaţii, dispăruţii, închişii, bătuţii, omorâţii. mă gândesc cum românia încă nu şi-a dat seama cât de norocoasă e că a scăpat de comunism. peste câteva zile, o să ne facem şi noi proviziile de ouă de ciocolată şi, baricadaţi în spatele munţilor de staniol, o să ne uităm la televizor. câteva imagini şocante de pe youtube, mesajul teribil de emoţionant al lui dumitru crudu şi, poate, câteva declaraţii aride din partea ţărilor care la un moment dat împărţeau lumea pe hartă. moldova se îneacă lângă noi şi noi nu facem nimic. atunci unde mai poate să fie centrul de gravitaţie al lucrurilor?)

(dac-am fi cinici şi ne-ar plăcea să ne jucăm aiurea, chiar şi când nu e cazul, am zice că ştirea asta - "Ora 18.50: Procuratura moldoveană a anunţat că numele cetăţeanului român arestat la Chişinău este Johnattan Jerusalayem Netanyahu" e şi ea tot un poem. noroc că nu suntem cinici :D)