duminică, 15 martie 2009

ce treabă am avut

ei, n-a fost nici o misiune secretă. pur şi simplu m-a trimis suplimentul la salonul de carte de la paris, ca să scriu despre el. la 7 eram în tgv, adormită şi amuzată de anunţul repetat în boxe: "din cauza unei mişcări sociale, vagonul-restaurant va fi închis. ne cerem scuze." (cu alte cuvinte, domnu care face cafea şi domnu care vinde senvişuri în tren fac grevă. trebuia să le vină şi lor rândul la un moment dat.)
la 9 coboram deja în gare de lyon, şi peste vreo douăjdeminute urcam multele scări din staţia madeleine. în mod normal, ar fi trebuit să mă duc direct la salon. da n-am rezistat să nu văd parisul aşa cum îmi place mie cel mai mult, adică fix când se trezeşte. primul magazin peste care-am dat a fost maille.
(în paranteză: ieri trebuia să merg la dijon. numai şi numai pentru muştar. însă am anulat voiajul din cauza salonului. ei, normal c-am intrat în maille şi mi-am luat un borcan de muştar cu turtă dulce şi miere de castane. e-atât de bun, încât îl mănânc gol şi-aş fi în stare să mă hrănesc numai cu muştar de la maille, dacă aş nimeri pe insula lor pustie). m-am plimbat puţin pe marile bulevarde, am făcut poze cu soarele de dimineaţă şi gata, înapoi în metrou, spre porte de versailles.

la salon am ajuns pe la 10 şi ceva. şi-am stat până pe la 6 jumate seara. n-o să scriu acu despre asta, pentru că nu-i locul (locul e suplimentul, desigur). o să zic numa nişte prostioare de blog. după cum urmează:

andreï makine are cei mai frumoşi ochi albaştri de scriitor. înalt, elegant, se ridica în picioare la fiecare nou cititor care-i îndindea o carte de semnat, m-am îndrăgostit instant. am stat şi eu la coadă, ca să iau autograf pe ultimul lui roman, "la vie d'un homme inconnu". repetam în gând : je vous aime, je vous aime, je vous aime, până când mi-a venit rândul şi, în loc să zic că-l iubesc, am zis că iubesc "testamentul francez" şi că în românia îl iubim mult (observaţi repetarea verbului " a iubi"..). la care el răspunde că a fost în românia de două ori (când??) şi că acolo i s-a tradus şi o carte de eseuri. zic ca toanta: a, da? şi după ce-i mulţumesc şi mai zic ceva cu iubitul, mă-ntorc pe călcâie şi-mi dau seama că i-am şi citit cartea aia, "franţa pe care care am uitat s-o iubim". şi nici nu-mi plăcuse. deci mai bine că nu mi-am amintit la timp.

lângă makine, tot la standul seuil, dădea autografe şi jorge volpi. (aici e-un interviu cu el.) anul ăsta invitata salonului a fost mexicul, ocazie cu care eu m-am aruncat la autori mexicani, că şi-aşa în afară de fuentes şi paz nu mai ştiam nici unul. aveam în plase şi "le temps des cendres" ("no será la tiera") a lui volpi, am scos-o şi m-am aşezat la coada cealaltă, muult mai mică. în faţa mea, un domn se aplecase peste masă şi îi povestea lui volpi de vreo 5 minute ceva. volpi era vizibil încurcat, dar răbda politicos, eu mă uitam la el cu zâmbetul ăla gen "înţeleg cât de plictisitor e să asculţi fani săriţi de pe fix, dar lăsaţi, eu sunt o fată drăguţă şi nici n-o să vă bat la cap". volpi a zâmbit şi el. îmi vine rândul, schimbăm două vorbe despre românia (mă întrebase de ce origine e numele), zâmbim ca de la latin de centru-sud la latin de est şi gata. după mă uit mai bine la coperta romanului lui, pe care e un citat din lire: "se pare că cel mai bun roman rus recent e opera unui mexican!" şi văd că poza de pe ea e cu casa poporului roşiatică. deci aşa.

dădea autografe şi amélie nothomb. da nu m-am obosit. m-aş fi dus numai să-i spun că dacă nu s-ar încăpăţâna să scoată câte un roman pe an, poate ar scrie mai bine.
la standul româniei, mă întâlnesc cu m.v., dramaturg care-mi place de mor de multă vreme. mă întreabă dacă nu m-am măritat cu vreun francez. îi zic că n-am decât 24 de ani şi că nici nu-mi plac francezii. nu pare prea convins de argumente. ce-i drept, nici eu.

tot acolo, fac cunoştinţă cu o doamnă extrem de simpatică, pe care-o cheamă fevronia (genul de femeie care-arată a 25, deşi are vreo 35). fusese pe vremuri în taberele de creaţie, împreună cu iaru, cărtărescu etc. povestim diverse, până când îşi cere scuze, se duce cu iaru la cafea, că nu se mai văzuseră de 25 de ani. îmi face cunoştinţă cu iaru, dau să plec şi-l aud că-mi zice: "v-am lăudat.. cu cineva.. mai devreme". mă-ntorc, că nu-nţelesesem prea bine, el zice "în fine" şi pleacă. deci nu ştiu cine şi ce a lăudat.

spre după-masă, e-atât de multă lume, că nu prea mai e aer. n-am găsit standurile cu cărţi în engleză, ceea ce-a fost pentru mine o salvare (aveam în minte corespondenţa lui beckett, proaspăt scoasă, care costa o avere).

adun în plase, de la standul figaro, 6 dvd-uri woody allen. mai iau un sergio pitol (care cică-i place mult lui villa-matas), un fuentes scurt, un nelson goodman, două albume pentru frate-miu (unul e cu pământurile imaginate, l-am citit deja pe jumate) şi, piesa de rezistenţă, "los detectives salvajes" al lui roberto bolaño. are 900 de pagini, se termină cu un pătrat desenat şi începe aşa:
"2 noiembrie. am fost cordial invitat să fac parte din realismul visceral. evident, am acceptat. n-a avut loc nici o ceremonie de iniţiere. e mai bine aşa.
3 noiembrie. nu ştiu prea bine în ce constă realismul visceral
. am 17 ani, mă cheamă juan garcia madero, sunt în primul an la drept." etc.
cică romanul ăsta e-un fel de cortázar plus márquez plus pynchon. şi-am văzut azi că chilianul tocmai a luat premiu postum. eu nu mă-nţeleg deloc bine cu cărţile groase, dar "detectivii" începe bine şi-are o copertă frumoasă.

seara, dezbatere. literatura română de după 89 în context european. dezbat cristea-enache, adameşteanu, ţepeneag, cârneci. în sală, îi ascultă mihăieş, vişniec, iaru. dintre cei care vorbesc, îmi place numai de adameşteanu (de fapt, întotdeauna mi-a plăcut de ea). două chestii. magda cârneci pune nu ştiu ce întrebare şi aminteşte de cartea "les illusions perdues de la littérature roumaine" de mircea martin. e rapid corectată, negici, nu martin. o doamnă din faţă mă întreabă cum se cheamă cartea. mă tâmpesc şi eu şi repet "les illusions perdues..", gândindu-mă în acelaşi timp că ce tare e negrici, cum face el aluzie la balzac. îmi dau seama după că titlul e fără "pierdute". a doua chestie: la salon s-a lansat, la gallimard, traducerea primului roman al gabrielei adameşteanu. tot doamna din faţă mă întreabă cum se cheamă (în franceză e "vienne le jour"). răspund foarte sigură pe mine "lungul drum al zilei către noapte". doamna ridică din sprâncene şi zice: "a, deci după cartea ei s-a făcut filmul!". înghit în sec: a doua gafă la rând. cartea se cheamă "drumul egal al fiecărei zile". rânjesc şi mă fac că notez ceva în carnet.

cam astea au fost nimicurile. la 8 sunt iar în tren, aud din nou mesajul cu "mişcarea socială" şi citesc din "livre des terres imaginées". (ăsta e blogul autorului. nu-mi vine să cred că a dat autografe tot la standul seuil, la juma de oră după makine. eu unde eram??). mai vreau la salon şi la anu.

34 de comentarii:

Alexandru spunea...

Mulţumesc că m-ai luat cu tine la salonul de carte de la Paris, a fost foarte frumos. (Ai aflat, la întoarcere, dacă domnilor de la vagonul-restaurant le-au fost satisfăcute revendicările?)

Mîine o să mă duc negreşit prin băcănii să caut muştar cu miere de castane. Sper să nu găsesc doar cu sirop de arţar.

Dacă i-ai spus atîţia jevousaime lui Makine, mă întreb cîţi i-ai spune lui Bolaño. Ca să-l aproximez, eu aş spune că e în primul rînd poet, aş adăuga deşteptăciunea de povestitor a lui Cortázar, gustul lui Schwob pentru amănuntele realiste din vieţile imaginare mărunte şi urechea lui Quéneau pentru dialoguri, ajouta doucement Madeleine. Bolaño ESTE genial (e inutil să mai zic ”cred” sau ”mi se pare” : ).

Nici o legătură cu Márquez, poate doar pentru cei care cred că ”literatura sudamericană” e o expresie cu sens. După ce am citit din Bolaño îmi venea să spun, despre Márquez, ca Madame de Staël, visătoare, despre un domn (ex) malpoli - ”Quand je pense que j'ai aimé ça!” Dar n-am spus, nu vreau să fiu nedrept cu dragostile din tinereţe. : )

als spunea...

hm, se pare k dl ACESTA (de mai sus) s-a sculat mai dvrm kiar si decit mine, grrr :(
enfin, passons...

deci fata, normal k makine a fost la romanica, k m-am convorbit si eu cu el la inst. francais, da tu erai prea mica ;)

doi: jorge volpi asta e ruda cu cupa volpi de la venezia? k eu n-am auzit de el...

m-ai facut TARE curios cu bolano, mmm, imi place cum incepe (& cum se termina, heh), sa-mi zici totusi daca se merita asa, integral & in general

am ris CU LACRIMI la avatarurile titlurilor bietului negrici, bietei adamesteanu...!!! incep sapt cu risete, asta e f bine = merci infiniment!

ps cre k ti-am spus ce mi s-a intimplat mie la los angeles, cu doamna aceea care-a venit sa ma ia cu masina la cina in vila ei din bel air - si, in drum, la un stop dincolo de care se vedea o statie de benzina cu turnulet (!), mi-a zis - aratind spre turnulet (eh): uite, vedeti turnul ala? (da.) acolo a scris thomas mann 'in cautarea timpului pierdut'...

asa k, vezi, les illusions pullulent - si, in fond, important e sa fi auzit si de mann, si de proust (si de negrici, si de adamesteanu), nu? ;))

als spunea...

offf, acu am vazut k dl acesta, 'HUNOPOLIS', mi-a luat titlul ('ceci n'est pas un blog') pe care l-as fi dat (anti)blogului meu daca mi-as fi facut, pina la urma, un (anti)blog... :((

eh, asa e-n viata - dupa riset vine plins, o-mu-leee... stii cintecul? a cistigat luminita dobrescu cerbu de aur cu el, da tu esti ASA de mica incit sint sigur k n-ai auzit de l.d.
si nici de cerbu de aur ;)

Cristian SÎRB spunea...

Am o singură, mică, întrebare (nefăţarnică): 'als' de mai sus este chiar Alex.Leo Şerban? Pentru că, excuse me, dar nu pare. Nu mă dumiresc de unde zglobişenia asta, între altele! Am impresia, uneori, că nimeresc la un pyjama party în ciorapi pluşaţi. Brr.

luiza spunea...

alexandru, mă bucur că ţi-a plăcut la salon. să ştii c-am întrebat-o pe dna. fevronia, care-a fost 10 ani în canada, dacă te cunoaşte. da ea a locuit în alt oraş decât tine :) iar chilianul, ce să mai zic, sunt deja pe jumate cucerită. o să-ţi dau de veste după cele 900 de pg..

leo, ştiu că-s prea mică. totimpu sunt prea mică:) volpi ăsta e cică cel mai cunoscut scriitor mexican din noul val, şi-a fost directorul insitutului cultural mexican de la paris. romanul pare f tare.
iar ceci n'est pas un blog nu-i chiar aşa de original. dacă chiar te-apuci de bloggăreală, trebuie să găsim ceva f fistichiu, de scandalizat audienţa ;)

cristian, da, aceasta este o petrecere în pijama. şi acesta este chiar alex leo şerban. eu te-am avertizat de la început că pe şaluleşarpele ne hlizim foarte mult şi nici n-avem ac la cravată. cui nu-i convine, să nu poftească.

als spunea...

louise,
'dna fevronia' se cheama cumva - pe numele de familie - la fel k actrita din 'vertigo'? ;)
(asa, pour les connaisseurs, k ma gindesc k de aia nu i-ai zis 'dna cutare'...)

luiza spunea...

ben oui:)

Alexandru spunea...

@alş: Îmi pare rău că v-am stricat ritualurile (e de la diferenţa de fus orar, să ştiţi). Vă promit că de-acum înainte o să-i scriu Luizei după ce o să-i spuneţi, primul, bună dimineaţa : )

EgoN spunea...

cum ultimele 2 posturi sunt cu 'treaba' in titlu, m-am gandit sa ma aflu si eu in 'treaba' si sa postez un mesaj. n-am nimic de comentat :)

luiza spunea...

sper numa că ţi-ai adus pijamaua ;)

Pobby spunea...

it's my party and i'll cry/laugh if i want to, numai asta am avut in cap dupa ce vazui commentul cu plusatii
da, chestia cu ceci n'est pas... nu e deloc originala, dar ma intreb daca nu cumva originalitatea e astazi doar un mit romantic

luiza spunea...

pobby, eu am o boală cu ceci n'est pas, de la un număr din echinox cu o tehnoredactare care abuza de treaba asta. de-atunci mi s-a pus pata:)
deci să-nţeleg că şi tu porţi şosete pluşate/flauşate?

Pobby spunea...

frecvent, sunt deja fetis, cum vad o soseta scamoasa am o revelatie serios vorbind, il credeam mai cu simtul humorului pe domnul de la masa pustie ca a scris la filme preferate woody allen
si ai auzit vreun zvon la targ in legatura cu sansele ca romanul lui bolano sa fie tradus? ca eu am ramas setat pe finalul de la "nocturna in chile"

luiza spunea...

:)
nu, n-am auzit nimic de bolano. ai noştri sunt prea ocupaţi să treacă pe copertă orange prize sau nu ştiu ce citat din new york times ca să se mai uite şi la alte literaturi. crecă mai avem de aşteptat, mai ales că e un roman de 900 de pg. à la limite, ţi-l împrumut în franceză în vacanţa de paşti :)

Pobby spunea...

sa-mi schimb ochelarii, sa-mi cumpar un dictionar f-r mai complex, sa-mi iau concediu medical ca sa-l citesc fara intreruperi, sa ma deplasez pana in francia si sa ma mai si dezvalui
astept traducerea :)
multam oricum!

Alexandru spunea...

@Pobby: Pentru ”2666” (1015 pagini) te-ai dezvălui? : )

luiza spunea...

aşa, alexandru, aşa, să-l încercuim :))

Pobby spunea...

HAHAHAHAHA! Tare, parca numarul de pagini conteaza! HAHAHAHAHAHHAHA! Apreciez umorul, dar uite iti raspund ca m-as dezvalui pentru o pagina inedita din Nietzsche scrisa in perioada de nebunie. Sau pentru o poza cu el imbratisand calul in agonie. Cand va fi asta, te las pe tine sa apreciezi.

luiza spunea...

da pentru rochiţele de botez ale fraţilor mann nu?

Pobby spunea...

nope, marx poate, s-ar mai admite
heinrich si thomas? nemtii aia sobri? cred ca si "rochitele" erau gri

luiza spunea...

erau albe şi brodate. şi chiar erau rochiţe. le-am văzut la deutsches literaturarchiv din marcbach. acolo s-ar putea să fie şi foile alea din nietzsche pe care le cauţi:)

Cristian SÎRB spunea...

Ok, Luiza, mulţumim de invitaţiune. Am priceput cum vine cu nepofteala.

Deşi îmi manifestasem doar mirarea nespusă, nu deplinul dezacord.

Cine aş putea fi eu ca să mă situez în dezacord cu pijamalele?! Eu venisem în trening, fără ac, dar la underwear nu mă gândisem, vezi bine.

Well, cele bune pe mai departe pe acest blog! Şi pe altele. :)

Cristian SÎRB spunea...

POBBY, la glumele lui Woody Allen chiar râd, dacă nu în hohote, în stomac, da! Este unica şi mititica diferenţă. Nu ştiu cum se face...

Or, mai sus, nu am detectat atât umor, cât mai mult drăgălăşenii feciorelnice. W.A. nu m-a prea obişnuit cu din astea la cursurile dumisale.

Credeam că e o diferenţă între bufoniada amicală şi umorul jewish-defensiv allenian. Dar, mdeh, eu nu mănânc celuloid pe pâine la dejun, ca dumneata.

Şi nu era aşa mare nevoie să o completezi pe Lou, s-a făcut domnia sa suficient de bine înţeleasă.

Noah, şi cu asta vă las să cozeriţi în pace, entre vous.

Pobby spunea...

ufffff, nu mai voiam sa intervin ca deja trecuse momentul, pentru unii se pare ca nu
1. celuloid pe paine nu consum, cred ca va inselati, nici nu vreau sa fac asta ptr ca am nevoie de timp sa rumeg, sunt mai greu de cap, dar va multumesc pentru supraestimare :)- joke, of course
2. in nemernicia mea totusi am observat un lucru: nu poti fi atat de serios dimineata si seara CHIAR sa te simti lovit in stomac de umorul amar al lui Woody
doar daca esti...zelig si-ti scoti simtul umorului de la purtator cum iti place
cu stima!

Pobby spunea...

rectificare: iti scoti simtul umorului la vedere in functie de situatie
exprimarea anterioara era cam ambigua

Alexandru spunea...

@Cristian Sîrb: Dumneavoastră chiar vorbiţi serios? : )

Alexandru spunea...

@Luiza: Cînd am citit de rochiţele brodate ale fraţilor Mann (amănuntul cel mai monumental de pe anul ăsta), mi s-a făcut brusc primăvară în jurul igluului.

(Aş vrea să văd şi cum erau Hugo şi Hegel cînd erau mici.)

Cristian SÎRB spunea...

ALEXANDRU: Dv chiar vorbiti serios??!

"Nici o legătură cu Márquez, poate doar pentru cei care cred că ”literatura sudamericană” e o expresie cu sens."

Good Lord!

luiza spunea...

cristian, ai cam sărit calul şi-ai reuşit să mă enervezi. drept urmare, te sfătuiesc să stai mai mult pe lângă ctp, dacă tot îl simţi ca pe-un frate de suflet, şi să nu te mai oboseşti cu noi şi cu petrecerile noastre.
ceci dit, n-am excomunicat pe nimeni până acum. dar îmi face o plăcere teribilă să te excomunic pe dumneata. de la mine de pe blog.

Alexandru spunea...

@Cristian Sîrb:

N-aveţi de ce să fiţi atît de meduzat. Dumneavoastră vă spun ceva expresiile ”literatură asiatică” sau ”literatură arctică”? Cît despre filiaţiile cu Marquez, mi se pare că sînt - mai ales în cazul unor autori din America de Sud - etichete puse grăbit, din comoditate sau din raţiuni comerciale. Dacă îmi spuneţi prin ce anume Bolano se înrudeşte cu Marquez, sînt gata să-i recitesc pe amîndoi şi să-mi revizuiesc, eventual, opiniile.

(Tocmai vă descopeream blogul şi mă pregăteam să vă comentez. Dacă o s-o fac, sînt convins că n-o să vă gîndiţi că e o reacţie la reacţia dumneavoastră stupefiată. Mizez pe politeţea dumneavoastră, chiar dacă e intermitentă : )

Cristian SÎRB spunea...

OK, Luiza, nu mă afectează. Fiecare cenzurează cum îl taie blogul, Doamne apără! Toţi zicem, însă, că nu ne place cenzura. Eh...

Ce e gratuit e scoaterea 'mesei pustii' din blogroll. Masa pustie este blogul Mihaelei. Altfel de a mă 'pedepsi' nu puteai născoci decât ăsta în care o atingi şi pe Mihaela? Bun.

Încercarea de a face din acea referire la CTP ceva peiorativ, depreciativ, insultator este destul de sub... ce vrei tu. Jalnică! Poate că aşa insinuare şi-ar avea locul după încă măcar 10 ani de presă...E cam devreme, so...chill!

Nu zic că nu e posibil, ai talent cu carul. Dar mai trebuie...e timp pentru toate.

Alexandru: exemplu de impoliteţe în adresarea mea către dv? 'Good Lord'? - asta?

Ce, suntem la curtea lui Ludovic? Nu vă plictisiţi de temeneli? - eh, uite asta pildă de impoliteţe din parte-mi!

Nu-i musai să comentaţi pe blog, dacă o faceţi înciudat de aceste replici, bine ziceţi.

luiza spunea...

ultima episotolă:
cenzură zici? văd că ai putut posta comentariul bine mersi.
pedepsit? n-am pedepsit pe nimeni.
masa pustie? ultimele 6-7 postări sunt ale tale, deşi blogul e al ei. iar pe ea oricum continuu să o citesc şi, din iaşi fiind, o să-mi facă plăcere s-o şi cunosc.
ctp? observaţia mea n-are nici o legătură cu ani sau neani în presă. e observaţia unui umil cititor de presă. aşa cum dumneata, deşi cititor, poţi scrie despre scriitori.
temenele? temenelele le vede acolo unde nu-i cazul cel care şi le doreşte pentru uz propriu.
atât.

als spunea...

... mai bine-un cintec vesel sa cintam!
unde ramasesem?
ah, la fratii mann...

'ceci n'est pas ein mann', cum ar veni - cu rochitze a l'appui ;)

ps dle sirb, cum vedeti am trecut de la pijamale flausate la rochitze mann-ierate... recunoasteti k e un progres!

Cristian SÎRB spunea...

ALŞ, chiar este un progres! Realmente. :)

Luiza, cred că nu am ajuns până acolo încât să vă cunoaşteţi cu 'ea' (Mihaela). Şi sper că nu vom...Scoaterea 'mesei pustii' din blogroll, copilărească precum tot ce s-a întâmplat, nu a rămas chiar fără urmări, chiar dacă sunt 'limitate' la nivel de orgoliu. Repet, oi fi având eu postări mai multe, dar e proprietatea ei blogul.

Crezi că lucrurile astea se petrec aşa, din poziţii feudale: eu îi scot, ei mă iartă, conform dreptului natural?! Mai uşor cu nobleţea la bloc (sau blog), cum mai spuneam.