marți, 3 martie 2009

cum citesc


răspund, în sfârşit, unei lepşe primite de la caligraf. leapşa vine tocmai de la mihaela ursa (care, da, mi-a fost profă:) şi sună aşa: "care sunt ritualurile voastre de lectură şi ce gadget-uri implică? hm?”.
n-am absolut nici un ritual de lectură. cu atât mai puţin vreun gadget (mi-e frică numai când pronunţ cuvântul şi nici nu vreau să mă gândesc că ar putea să se inventeze o carte care s-ar autolumina sau una care s-ar agăţa de lustra de la baie sau alta care s-ar certa cu tine dacă ai îndrăzni să critici stilul autorului ori vreun nume cretin de personaj).
fiecare carte îşi creează singură contextul. eu nu fac decât să ascult de ea. citesc în pat şi la sala de lectură. nu citesc în metrou, autobuz, parc (în spaţii dintr-astea, am alte treburi, mă uit, ascult, fac planuri în vederea insecurităţii mondiale etc.). trenul e-o excepţie, acolo pot să citesc orice. mai ales poezie. cele mai memorabile călătorii poetice cu trenul au fost, prima, cu naum şi “calea şearpelui” (primită proaspăt, era chiar prima ediţie), şi a doua, anul trecut, “înţelegerea drept în inimă” a adelei greceanu. ambelele mi-au plăcut teribil (naum m-a şi zguduit puţin) şi m-au urcat deasupra trenului, ca-n filmele cu împuşcături, ce frumos se vede peisajul de-acolo..
nu am ritualuri, însă am istorii. toată facultatea am citit (mai ales de nevoie) la bcu-ul din cluj. în ultimul an m-am mutat la goga, pentru că era mai multă linişte şi primeai cărţile în 5 min, nu în 45. la goga era un domn care venea la ora 8 şi pleca la 10 fix. citea 2 ore pe zi dintr-un dicţionar gros de istorie. abia ăsta ritual.. era ceasul nostru, al tuturor. anu trecut pe vremea asta, într-o miercuri dimineaţă, la goga s-a tăiat curentul. mulţi şi-au luat lucrurile şi-au plecat, după ce au înjurat sănătos electricitatea. eu, domnul cu pricina şi încă vreo câţiva ne-am mutat lângă ferestre (dădeau într-un hol, nu direct în stradă). aşa am citit “oraşele invizibile” ale lui calvino, căutând literele pe un birou de lemn vechi.
scenografia nu-i pentru mine. mă lupt mereu cu lampa, ca să nu-mi arunce lumina în ochi, mai stau şi cu picioarele pe pereţi, fac semne discrete cu creionul în marginea pasajelor cu care am ceva de discutat, îmi cumpăr multe semne de carte, dar până la urmă folosesc tot bilete de metrou sau bucăţele de hârtie.
am plans de trei ori în viaţa mea de cititor. prima oară eram într-a treia, făcusem oreion de 3 ori (o dată la stânga, o dată la dreapta, o dată la ambele), stăteam în pat toată ziua şi citeam “robin hood” (varianta dumas). când l-au ucis pe robin, am crezut că-i sfârşitul lumii. am mai plans, mult mai târziu, la “ciuma” lui camus, citită într-o zi, şi la “spuma zilelor”. o fi ceva psihanalizabil la mijloc? de ce plâng numai la francezi?
râd zgomotos, mai ales când citesc ruşi. dar nu numai.

leapşa asta merge mai departe la bola şi la domnul şi doamna de la masa pustie. şi la perfidius smith, dacă binevoieşte.
ieri mi-a venit o idee de leapşă nouă, dar aştept să treacă valul ăsteia şi vă dau de ştire.
oricum, aş fi vrut să pun şi alte întrebări esenţiale. de exemplu: cum decojiţi o portocală? cu dinţii direct (suportaţi aciditatea amară?), cu unghiile (care se fac puţin portocalii şi lipicioase, în urma procesului) sau cu un cuţit (aveţi un drum bine trasat, începeţi de sus, împărţiţi terenul de lucru ca un măcelar iscusit?) ?

(o să urmeze o postare în care o. pamuk ne spune de ce citeşte el. nu l-am mai lăsat să scrie aici, că scrisesem eu deja prea mult. deşi era foarte nerăbdător..)

12 comentarii:

editorcash spunea...

referitor la portocala, de cele mai multe ori folosesc degetele :) straniu, dar dupa câteva minute mâina devine netedă, blândă, cu miros de portocală!

Pobby spunea...

O decojesc incet, foarte incet, am mania de manca felii inainte sa termin tot decojitul si la inceput da, bag dintii in ea. Misto e cand ramanem si eu si ea in pielea goala, intertextul e asa evident ca mi-e rusine.

ruki spunea...

prea tarziu, prea tarziu! a fost deja inventata carticica cu amor, crime si mini-lampa. inventie humanitas, parol!

Alexandru spunea...

Mulţumesc, Luiza. Mi-au plăcut călătoriile tale poetice cu trenul şi cum te urcau cărţile de poezie pe vagoane şi domnul-ceas de la Goga şi pasajele cu care ai ceva de discutat...

(Să ştii că şi eu te-aş fi întrebat, mai întîi şi mai degrabă, cum decojeşti o portocală sau ce fel de cercei le-ai pune eroinelor din romanele ruseşti şi alte întrebări stringente : )

luiza spunea...

editorcash, deci la tine nu e lipcioasă..

pobby, să mănânci înainte să termini de decojit? ce maniac. şi mai e şi brumarian intertextual. hm.

ruki, vade retro, humanitas :D

lasă, alexadru, lasă, că te paşte o leapşă cruntă :)
(cercei zici. cât mai grei. să se împiedice în ei când le trece prin cap să se arunce în faţa trenului)

Pobby spunea...

Soniei i-as da niste cercei furati de la batrana omorata, cei mai scumpi pe care i-as gasi. Asa, s-o vad ce face in fata ispitei. Sunt sadic, stiu, savurez momentele cand ii pun pe oameni in criza.

boladenieve78 spunea...

aciditatea amara e delicioasa. si la portocale, si la oameni:)

mihaelaursa spunea...

iertaciune, baba cum sunt, nu citesc decat blogurile care-mi cad sub ochi in putinul timp pe care-l petrec pe ecran (sub el, de fapt), habar n-aveam de al tau. care e foarte destept, cum altfel.
imi pare bine de leapsa cu portocala, ca eu tocmai mi-am schimbat stilul de abordare citrica: adecatelea, se ia portocala (nemecanica!), se taie cu totul in patru ca un mar (au ca o ceapa) si se infig dintii in cate un sfert, pe rand, pana la coaja. sigur, dupa operatiune e nevoie de ata dentara, dar ramai cu patru barcutze perfect golite.

luiza spunea...

pobby, după guernica, nimic nu mă mai miră :)

bola, că bine le mai zici.

mihaelaursa, aşa ceva n-am făcut niciodată!! să tai portocala în patru şi s-o mănânci ca pe pepene.. am să încerc totuşi, să nu ziceţi că-s încuiată :)

boladenieve78 spunea...

gata si leapsa - cel mai lung post ever, din ala pe care nu-l citeste nimeni... and all because of you:)

luiza spunea...

uite c-am citit eu :)

Cristian SÎRB spunea...

Luiza, o sa răspund, cu permisiunea dumitale, mai puţin porno decât pe masa_pustie, cu un fragment din ceva ce am mai publicat la noi:

"Cumpăr prea multe cărţi. Nu una pe zi, dar în unele luni turistic sterpe, propice tranzacţiilor online şi lenevelii la orizontală, cum se dovedi acest decembrie, chiar mă paşte primejdia de a ajunge la una pe zi.

Cu ce mă aleg din acest sport? Reconfortanta bucurie a posesiunii, tapetarea pereţilor cu volume colorate, ce absorb grijuliu zgomotele şi deziluziile perturbatoare ale străzii de provincie, turnurile strâmbe, inegale, de romane în aşteptare (nu se face să le aşezi înapoi pe raft, ar fi un gest aproape indecent, o acceptare pe tăcute a înfrângerii), angoasa timpului insuficient - care se declanşează imediat după aşternerea pedantă a ultimei semnături pe ultima carte scoasă din pachetul sosit de la editură.

Întrebările obsedante asupra rostului lecturii: de ce citesc, pentru că-mi place pur şi simplu sau e mai curând o tentativă sublimată de a-mi culturaliza nemulţumirile? Ce faci, până la urmă, cu ceea ce pui deoparte citind? Atunci când ne confruntăm cu urma respectivă, la ce ne mai foloseşte c a r t e a? Mă opresc aici cu întrebările astea. Prea îmi sunt incomode."