miercuri, 1 aprilie 2009

când o să fiu bătrână

n-o să-mi vopsesc părul. o să-l las să fie alb, să crească lung şi-o să-l prind cuminte la spate.
n-o să port capoate.
o să am întotdeauna bomboane şi acadele în buzunare (şi-o să am grijă să nu stau prea aproape de calorifer, ca să nu se topească şi să devină scârboase)
o să ştiu să gătesc (muuuult) mai bine ca acum.
n-o să aştept niciodată pe nimeni.
o să împletesc pulovăre şi fulare şi mănuşi după neckerman.
o să citesc, în sfârşit, dostoievski şi tolstoi.
o să mă ocup de grădină cum se cuvine.
n-o să merg la piscină, n-o să am ochelari de broască intergalactică, eu o să înot direct în mare.
n-o să port tocuri cu şosete.
n-o să fiu pisăloagă. nu mai mult decât sunt acum.
o să uit să-mi iau medicamentele. drept urmare, o să fiu totimpu veselă.
o să am o casă cu lumină şi perne.
n-o să adun toate pisicile vagaboande de pe străzi. numai câteva.
o să citesc ziarul în fiecare dimineaţă.
n-o să mă prea uit la televizor (poate numai la concerte şi la seriale).
o să am pandantive lungi şi ciudate agăţate de gât.
şi inele.
totuşi, n-o să fiu hippie.
n-o să fiu nici uscată, nici grăsană.
o să-mi invit prietenele la ceai în FIECARE după-amiază.
o să ies la plimbare des, dar n-o să alerg de nebună în parcuri publice, în colanţi şi adidaşi fosforescenţi.
n-o să ascund mirosul de bătrâneţe cu tone de parfum. dar o să am grijă să am un parfum bun.
o să ascult iar aerosmith şi, probabil, mult jazz.
o să-mi răsfăţ nepoţii. exagerat de mult. până când o să mă cert, chiar de crăciun, cu fiică-mea şi cu ginerele (simpatic băiat, de altfel).
o să beau cafea şi poate chiar o să mă apuc de fumat.
o să mă înscriu în cluburi de tango, de masaj, de lectură.
o să-mi recitesc jurnalele de la 20 de ani şi-o să mă sufoc de râs (totuşi, nu asta va fi cauza morţii mele).
o să mor înaintea lui. neapărat.
n-o să am proteză şi n-o s-o pun noaptea în paharul de pe noptieră.
n-o să pup cu zgomot şi salivă obraji mai tineri.
o să râd exact la fel de mult şi de tare ca acum.
o să merg la film după-masa.
o să văd piesele la matineu.
o să suspin după toate iubirile trecute şi-o să mă pun pe dat telefoane.
o să am eşarfe colorate.
o să beau din când în când uischi şi o să mănânc îngheţată.
o să-mi fac testament.
o să treacă timpul mai repede.

27 de comentarii:

verbiaj. spunea...

si dupa ce o sa mori ce o sa faci? cu ce o sa-ti ocupi marele timp liber?

luiza spunea...

e simplu. o să mă aşez pe-un scaun şi-o să mă uit pe fereastră, aia care dă înspre curtea pământului.

als spunea...

of, ce frumos poem pre-senectute ai comis tu acolo, luizo draga :)
mi-a amintit de chestia aia a lui baz luhrmann, trebuie s-o stii...

din pacate, niciodata lucrurile nu se 'asaza' asa cum vrem (u can't control-freak yr life!), asa k - zic si eu, la virsta-mi, deh - cel mai bun lucru e sa te lasi in voia ei (= a vietii/ nu'sh cum e genitivu de la 'vieata', cum o scrie dragul nostru extremist de centru) & sa vezi ce surprize iti aduce...
so: don't plan ahead, just sit back & enjoy the ride :)
(but u can still write poems, coz they're so beautiful!)

als spunea...

adica asta:
http://www.youtube.com/watch?v=sTJ7AzBIJoI

boladenieve78 spunea...

hm, vreau sa stiu cum e cu cluburile de masaj la batranete:) + zi-mi si mie cum sa nu devin mai pisaloaga

ixtab spunea...

Eu cand o sa fiu batrana vreau sa ma duc cu nepotii la disney land.

luiza spunea...

leo, nu intenţionasem să scriu poem. trebuia numa să fie un fel de reminder, pe care să-l recitesc peste 40 de ani, ca să-mi aduc aminte cum voiam să (nu) ajung :) (şi ştiu aia a lui baz, îmi place mult:)

bola, încă nu m-am decis. ori e un loc unde ţi se face masaj, ori unul unde înveţi să faci. crecă aleg varianta a doua. iar aia cu pisălogeala, mă gândesc că mai avem vreme să ne dăm seama cum poate fi evitată agravarea situaţiei.

ixtab, da, o idee bună. eu am fost prima oară acu câteva luni şi mi-a plăcut la nebunie. presimt însă că la bătrâneţe n-or să mă mai lase în montagne russe :(

ixtab spunea...

Atunci trebuie sa gasim o metoda buna de a ne deghiza, ca sa nu-si dea seama cat suntem de batrani. Un face lift, vopsea de par, ochelari de soare si, evident, lasam bastonul acasa.

pantacruel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
pantacruel spunea...

apropo, excelent 'poemul'. poate fi luat si ca testament, daca vrei :p

pantacruel spunea...

aduci a pisica aristocrata, draga L! si eu care mi te imaginam asa, un fel de șerpoaică veninoasă cu șal și lănțic de aur la gât... :)

luiza spunea...

ixtab, mai bine nu mai merg deloc la disney decât să mă deghizez în ne-bătrână.


panta, aur??? numa prima pereche de cercei a fost aşa, că nu se făcea să pui argint în urechile fetiţelor de 3 ani. dup-aia am schimbat foaia.

hai să zicem mai degrabă că-s o pisică veninoasă. caz în care ar trebui să fiu de mare :D

pantacruel spunea...

bine, o mâță decodată (fără coadă) sălbatică mică de mare :)

Alexandru spunea...

De-acuma ştiu ce am de făcut, pot să îmbătrînesc liniştit : )

luiza spunea...

deci nici tu n-ai să umbli în tocuri cu şosete? :)

Alexandru spunea...

(Mi-am jurat să nu.

Mă gîndeam şi la colanţi-adidaşi fosforescenţi, se pare că e un acutrament foarte la modă peste tot.

Cînd vine vorba de colanţi, mi-aduc aminte imediat de Marine a lui Delerm:

quand je connaissais Marine
poster adieu philippines
elle mettait des collants verts
...............................
je la connais depuis peu
au niveau collants c'est mieux...

Iartă-mă, n-are nici o legătură).

Vream să spun că o să-mi recit poemul tău de fiecare dată cînd o să mă apuce crizele cotidiene de la trentaine de la quarantaine şi aşa mai departe şi o să-mi treacă

Pobby spunea...

"o să suspin după toate iubirile trecute şi-o să mă pun pe dat telefoane"
promit sa nu incep sa port tocuri, eventual nici sosete, dar de suspinat nu o sa suspin! femeia care va fi atunci langa mine, care ma va fi suportat atat, va fi tot ce mi-as fi putut dori vreodata

Alexandru spunea...

@Pobby: Hmm, să înţeleg că femeia visurilor tale e femeia în stare să te suporte? Chiar aşa, Pobby, să-i conferi iubitei atît de ideale un statut atît de ancilar? Trebuie să-ţi rescrii testamentul... : )))

luiza spunea...

alexandru, c'est trop gentil :)

pobby, cu totul de-acord. probabil că, în cazul ăsta, fraza a cedat tentaţiei melodramei. voiam să zic, mai degrabă, că o să-i sun să văd ce mai fac, dacă au nepoţi, dacă-s cât de cât bine. nu ca să-mi exprim regretul pentru vremurile apuse :)

Pobby spunea...

@Alexandru: nu despre o sluga e vorba si nici macar despre femeia ideala, ci despre acea femeie care sa inteleaga, sa nu ma ia mereu in serios, alaturi de care sa fac aproape toate acele lucruri despre care vorbeste si gazda noastra
cat despre testament, vorba ceea: nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/ decat 10 postari pe-un blog si cam o suta de comentarii, iata "testamentul bloggerilor" :)

Pobby spunea...

@luiza: da, mi s-o parut ca suna cam melodramatic si eu am un fix cu asta, lupt cu toate patetismele mele si incep sa le vad si la altii chiar daca nu-s
"n-o să aştept niciodată pe nimeni." asta mi-a placut cel mai mult.

Alexandru spunea...

@Pobby: Hai, te rooog, nu mă lua în serios şi nu te supăra pe mine, încercam şi eu să glumesc. Că uite, Luiza, de la o vreme încoace numai despre moarte şi bătrîneţe vorbeşte : )

Îmi place testamentul tău - aşa trebuie să fie operele acuma, uşoare, portative - cum spune domnul Enrique Vila-Matas : )

als spunea...

fato, pai tu nu-ti facusi testamentu?! k eu mi-l facui d la douajde ani! - doar ma stii, control freak :)

mie-mi place sa vad batrinetea asa, k un fel de cufar (sau pod) in care-ai virit (si uneori gasesti, cind nu trece mos alzheimer p-acolo) tot felu de lucruri. deci d aia zic eu, asa, teoretic, k batrinetea e mai bogata decit restu virstelor & k, nah, ar trebui sa fie mai desfatatoare... treci in slow mood (k vaz k a devenit cool tot ce e slow), u take time to notice & reminisce blabla, ce mai - e un fel de 'inchis pt inventar' in care ajungi sa savurezi tot ceea ce ai fost prea grabit sa traiesti.

eu crek o sa-mi duc cufaru la buenos aires, daca-mi gasesc vreun pod ;)

luiza spunea...

pobby, nimic nu mi se pare mai trist decât un bătrân care-aşteaptă..

alexandru, nu ştiu ce m-a apucat cu moartea şi bătrâneţea. să vezi şi la rubrică ce-am scris :(

leo, cum să-mi fac testamentul dacă eu nu ştiu pe unde-o să fiu peste câteva luni (geografic-terestru adică, nu geografic-mistic)? şi-apoi, ce poate să lase un etern vilegiaturist? rucsacul?

vera spunea...

Uneori, cele mai frumoase poeme sint cele involuntare :)
Traiasca Aerosmith la batrinete!

mihaelaursa spunea...

as vrea sa te pot nominaliza pentru un premiu pentru postarea asta, dar nu stiu exact sectiunea. si mie mi-a placut cel mai mult „n-o sa astept niciodată pe nimeni” pret de două secunde, pana mi-am dat seama ca-i o mare si gogonata minciuna. daca nu astepti, de ce/ pentru cine atata tricotat? nu stim oare cu totii ca una fara alta nu se poate?

luiza spunea...

vera, am un amic care duminică mi-a trimis următorul sms: "ascult aerosmith chiar acum. nu aştept să am 80 de ani. uite în ce mod ajung eu să îmi amintesc de tine:)". are dreptate, ce să zic. deci aerosmith se poate asculta şi acu (numa să nu scoată cumva un album nou :D)

mihaelaursa, poate să fie la categoria "cel mai bun reminder din emisfera de nord":D iar cu aşteptatul e aşa: mă gândeam mai degrabă la statul la cozi, la aşteptatul în ploaie, la aşteptatul autobuzului, dintr-astea. dacă e să stau acasă în rocking chair (care, pentru că e cam dimineaţă, am uitat cum se zice în română..), cu ceaiul şi tricotatul, atunci nu mă supăr :)