sînt la iaşi de ieri noapte, pocnesc de bine.
şi ca să pot pocni liniştită, prin toate colţurile casei, prin bradul pe care l-a împodobit cezar în timp ce cîntam amîndoi rudolph şi let it snow şi white christmas, prin blana lui gufi, prin borcanele cu murături, pe balcon, unde-i frig şi plouă, sub plapuma nouă, pe canapeaua din sufragerie, unde dorm de la 14 ani, de cînd a apărut cezar în familia noastră şi mi-a luat camera plină de-afişe cu aerosmith, bon jovi şi ronaldo, iar eu mă simţeam în sufragerie ca-n exil, prin caietele, stilourile şi cariocile lui cezar, prin ceştile de cafea de-acasă, vă las cu doi cascadori ai rîsului, nişte amici de-ai mei, ed gorey şi john u. crăciun terifiant de fericit!
ieri seară, în cişmigiu, la tîrgu de crăciun. - doi porumbi, vă rog. la pachet. - sigur. doriţi şi punguţă? - da. - imediat. - iese din tonetă, trece pe lîngă mine şi ia o pungă de la toneta vecină. e înalt, cam cît un şifonier de dormitor, sau poate exagerez eu, am impresia că lumea din jurul meu se face din ce în ce mai înaltă. oricum, e genu pentru care a fost inventat cuvîntul "chipeş", deşi nu văd nimic clar în lumina slabă de becuri din parc şi nici nu mă străduiesc neapărat să văd. vreau porumb şi-atît. amîndoi sînt pentru mine. pe primul îl mănînc prea repede ca să-mi dau seama cît de mult îmi place, pe-al doilea îl ronţăi pe îndelete, am toată viaţa înainte, nu-i nici o grabă. e a doua oară cînd iau de la toneta asta. pentru c-au fost foarte buni, cu boabe mari, aproape dulci, şi pentru că tipu care vinde e calm, cald, şi extrem de politicos. la limita pendanteriei. nu cred c-are mai mult de 30 de ani, pronunţă cuvintele corect, fiecare literă e la locul ei. zici c-a ieşit dintr-un film cu absolvenţi de harvard law school. şi vinde porumb. mă cheamă lîngă cazan, ca s-aleg. de fapt, îi alege el pe cei mai mari. - parcă aţi mai trecut pe aici, nu? - da. - ieri sau alaltăieri? - aa, nuuu. cred c-am fost acum o săptămînă. - hmmm. sigur nu ieri? - foarte sigur. - înseamnă c-aţi fost o amintire plăcută. replica asta, după aia cu "ce dioptrii porţi?" intră în best of-ul pe 2010. e mai kundera decît prima, care-i mai degrabă ilf şi petrov. nu mai ştiu ce-am zis, că m-am încurcat puţin. a, ba da, am zis - atunci poate am să mai trec. - m-aş bucura. şi mi-am luat porumbii şi-am plecat. să mai trec?
şi mai voiam să vă anunţ că aveţi încă 6 zile la dispoziţie ca să ascultaţi cea mai frumoasă emisiune făcută la radio anu ăsta (în afară de cele ale adelei, da asta e de la sine-nţeles:). o găsiţi aici: http://www.bbc.co.uk/programmes/b00wnyll durează 2 ore şi e perfectă.
e simplu. mai întîi avem textul lui marius: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/coman-vs-d-great apoi avem textul meu: http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Rubrici/6279 nu numai că-s foarte diferite (ceea ce e firesc, marius e critic, eu scriu aiurea de cînd mă ştiu), dar parc-am fi citit două cărţi, nu una. n-am să zic prostia aia cu "e clar că unu din noi are dreptate, iar celălat nu", pentru că în literatură e foarte greu să ai vreodată dreptate fără să mai dea şi cu rest. aş vrea să citiţi cartea şi dup-aia să facem aici un salon, aşa, ca-n vremurile bune de secol 18, eu promit că-mi pun o perucă albă cu valuri&bucle şi-o rochie care să nu mă lase să intru pe uşă decît pe diagonală, vă dau şi ceai, şi rom, şi biscuiţi şi vă pun şi muzică. numai să veniţi.
in december drinking horchata I'd look psychotic in a balaclava winter's cold, it's too much to handle pincher crabs that pinch at your sandals.
răsfăţuri multe zilele astea, de la ninsoarea de ieri seară pînă la porumbul copt din cişmigiu, de la broşa cu urs bipolar pînă la toţi oamenii-cadou din jurul meu. nu-mi mai trebuie nimic.
în primu şi-n primu rînd, "daniel, să nu exagerăm!", emisiunea de pe cultural cu dl cosaşu e acum pe youtube. priviţi şi vă bucuraţi (şi ce sacou cu picăţele!):
apoi, o prostioară, pentru că e vineri şi încep zilele ne-grave:
şi asta, pentru toate zilele ne-grave de la finalul lui 2010, pentru că vreau să ningă mai repede, pentru că-mi place de dna din kent care-a sunat la 999 ca să reclame furtul omului de zăpadă din faţa casei ei, pentru că nu ştiu cine-a făcut fotografia asta ideală (găsită aici), dar, dacă aş afla, mi l-aş face prieten pe viaţă
simplitatea filmului ăstuia te zdrobeşte pur şi simplu, îţi strică mecanismele de apărare, se urcă pe umerii tăi şi de-acolo te-apasă încet pînă vrei să spui totul, să-ţi mărturiseşti fiecare eşec, să-i repeţi numele de atîtea ori încît vînătăile vechi încep să apară la suprafaţa pielii una cîte una, din ce în ce mai rotunde din ce în ce mai nevindecate.
l-am văzut aseară, într-un cartier oarecare din bucureşti, în timp ce-o fanfară ieşise în stradă şi cînta printre blocuri gingle bells, moş crăciun cu plete dalbe şi white christmas, în timp ce-mi aminteam cum, printr-a unşpea, profa de franceză ne-a spus, la o lecţie despre amour courtois, că marile iubiri sînt întotdeauna nefericite, că se termină prost, iar eu am izbucnit în plîns în mijlocul clasei, nu demonstrativ, ci brusc şi fără drept de apel, pentru că pe-atunci iubeam tare de tot un băiat din alt oraş şi mi se părea imposibil şi nedrept ca lucrurile să stea într-adevăr aşa, dar mai ales pentru că ştiam că are dreptate şi c-o să vină momentul cînd o să le trăiesc pe toate, una dupa alta, cînd o să adun vînătăi şi-o să repet, pentru a nu ştiu cîta oară, că am inima de plastilină şi că se vindecă repede, tot ce se pierde se cîştigă, o să fie bine, întotdeauna o să fie bine.
(filmul stă aici 10 zile. dacă ajungeţi prea tîrziu, mi-l cereţi pe mail. îl trimit oricînd.)
"sînt zile în care nu aştepţi nimic. cusute una de alta cu firul de mătase cu care se fac morţii la loc după autopsie. zile în care îţi aminteşti de vremea în care erai doar resemnat. cînd nu mai aştepţi nimic, deşi ţi se spune că trebuie să aştepţi , pentru că mîine ceva oricum vine. bărbatul care se apropie tace brusc ca o gură smulsă şi împinsă adînc, cu tot cu trupul atîrnat de ea. cînd nu aştepţi nimic, vine siberia peste tot timpul. ai bulgări pe trahee, iar dimineaţa seamănă cu un atentat cu bombă. te îmbraci cu haine groase şi largi în care te ascunzi ca o mînă de paie într-o păpuşă zdrenţuită. ieşi apoi din casă şi, cînd nu mai aştepţi nimic, îţi aminteşti cum aşteptai. şi tot ieşi şi teodor vorbind despre mîini, despre orbire ca o tăcere mai mare. 'cînd ne vom retrage din ploi ne vom aşeza unul lîngă altul. curînd'"
(ana dragu, din păpuşa de ceară, ed. charmides, p. 47)
(da, chiar o cheamă zazie, iar regen:tropfen, albumul ei, e tot ce şi-ar fi putut dori mai mult şi mai mult max richter de la o femeie.)
în rest, mă pregătesc şi eu cum pot pentru potopul care-o să fie la vida de los peces. şi gata.
din burta acestui atît de fantastic de gingaş mustel harmonium paris, le transmit corespondenţilor de la agenţiile internaţionale de presă (în special reuters şi agenţia pinguinilor călători) că m-am întors de la paris şi că mi-a fost prea bine. am făcut absolut tot ce-aveam în plan, mai puţin să mai văd o dată bleu-urile lui miró, care erau plecate pînă-n vecini. despre ninsoarea cu soare de la versailles ş.cl. (plus poze), zilele viitoare. deocamdată, două mingi.
le ballon orange, la şcoala de băieţi de pe île saint-louis
în place des vosges.
tot acolo, tot aceeaşi minge.
mai am o fată cu aripi şi tot felu de alte prostioare. vin şi ele mai încolo.
la mine e deja crăciun, doar i-am zis lui radu că o să vina la bucureşti cu o bistriţă de buzunar, şi chiar aşa a fost. am primit cadouri de o mie de feluri, cărţi, rînduri scrise pe cărţi, poeme citite din cărţi, vorbe bune, vorbe cu zîmbete, îmbrăţişări cu zîmbete, cadouri în toate combinaţiile şi asortările. sper să mă lase mîine să mă urc în avion, cu bucuriile din ultimele zile umplu cel puţin patrusutetreizeci de valize dolofane..
a fost aşa (pozele sînt mai ales pentru zum şi pentru caligraf):
(v. leac, care e în stare să strîngă-n braţe pe cineva de 5 ori în 2 minute, strivindu-l de-atîta tandreţe între braţele lui mari)
(radu, care continuă să mă emoţioneze cumplit cu poemele lui)
(john partene, care e atît de sobru cînd citeşte şi atît de hîtru cînd nu)
(ana dragu, cea mai frumoasă poetă din balcani şi una dintre cele mai bune. o să mă ierte ea pentru fraza asta, ştie c-o iubesc mult)
(dan 'irezistibil' coman)
(mai rar îi vezi în aceeaşi poză)
(a apărut în sfîrşit cartea alcool la charmides. deşi "totul a fost băut".)
(răzvan şi cartea alcool)
(radu şi dna angela marinescu)
(ion mureşan printre fete citind din cartea alcool)
(un fel de trei magnifici. vasile, radu şi claudiu.)
aşa a fost la lectură. de la lansare n-am poze, numai de după:
ca de obicei, s-a lăsat cu hlizeală.
cea mai extraordinarăfantasticăoau reclamă pentru irezistibil. cu ana în rolu principal.
şi dacă tot a venit crăciunul:
gata, eu plec la paris, unde cu puţin noroc o să şi ningă. ho ho ho.
n-am fost la budapesta, la viena, la praga, la barcelona, la lisabona, la roma, la berlin, la new york, la sao paolo, n-am fost în nigeria, chile, alaska, islanda, rusia, nici în insulele baladar, nici măcar în hiva oa. cu toate astea, merg a nu ştiu cîta oară la paris. e, probabil, una dintre rotiţele mele stricate, care o să meargă în gol cine ştie pînă cînd, în asemenea hal încît parizienii or să ceară, ca-n how I met your mother, a special intervention, interzicîndu-mi să mai calc vreodată la ei în oraş.
supă de ceapă, vin, cafea, ceai, kilometri întregi pe sub şi pe deasupra oraşului, barul în care-am ascultat stones pînă n-a mai mers metroul şi-a trebuit să alergăm prin paris la 3 dimineaţa ca să ajungem la hostel înainte să se-nchidă uşa de la intrare, marché aux puces de la saint ouen, pompidou şi orsay, marais şi lins vitrinele, poate şi-un teatru, dacă mai prind bilete la cidj-ul de lîngă eiffel, tre să găsesc pe undeva şi filmu lui woody, poate şi protoclipul, dacă tot e iggy pe-acolo,
(tre să trec să-l văd pe julio la montparnasse, ca s-ascultăm nişte bix beiderbecke, să ne batem amical pe umăr, iar eu să-l întreb dacă nu vrea să-i aduc data viitoare o pisică de la mine de pe stradă),
fix cînd aterizez eu mélanie laurent apasă pe-un buton şi se aprind luminile de crăciun pe champs elysées. de două săptămîni tot vorbim, să-ncercăm să-i convingem pe ăia de la blue air să aterizeze la timp şi pe ăia de la primărie s-o lase pe mélanie să apese butonul cînd îi dau eu bip. sper să ne iasă figura,
iar marţi, serve me the sky with a big slice of lemon:
plec luni. pînă luni, îmi fac vreme pentru tîrg, pentru lectura de la muzeul literaturii:
şi pentru lansarea irezistibilului lui dan coman, la care subsemnata va încerca să spună două-trei vorbe simpatice despre o carte la care ţine mult. lansarea e mîine, la 17.00, la standul poliromcartearomânească.
o ascultam cînd am intrat în redacţie, am mers pînă la birou, mi-am lăsat geanta pe scaun, mi-am dat căştile jos şiiiiiii am auzit alarma ţiuind mai rău ca aia de la salvare. panică, nu-mi dădusem seama că ajunsesem prima. am alergat la alarmă, da ce dracu să fac, am apăsat codul şi on (aşa cum fac seara, dacă plec ultima), nu mergea nimic, am ieşit şi mă pregăteam să fug pînă jos, la recepţionistă, să-i cer ajutoru. eram convinsă că deja trupe de helicoptere vuiau deasupra pieţei victoriei, că florăresele îşi adunau buchetele de pe stradă, iar femeile îşi ţineau fustele la locul lor. şi cînd voiam să intru în lift, dau nas în nas cu domnu de la firma vecină, care crecă m-a auzit cîntind mai mult decît publicu de la ultimele 2 karaokeuri şi care, în ciuda acestei chestiuni, e mereu înţelegător şi politicos. a zis: unde alergaţi aşa (aveam probabil faţa mea de bufniţă). zic: alarma, căştile pe urechi, n-am auzit. intră, butonează ceva, şi gata, zgomotu ăla se potoleşte. ce-aţi făcut, întreb. am apăsat codul şi dup-aia off. aaaaaaaaa. off deci. nu vă mai speriaţi aşa, tre să gîndiţi la rece, cum ar face-o un hoţ.
nişte cuvinte care mă neliniştesc de alaltăieri, ceea ce mă scoate din minţi, mai ales că-s ale lui balzac: la nuance, ennemie de la finesse.. crecă balzac le-a scris special ca să mă enerveze pe mine.
de laurie anderson nu spun nimic decît atît: cea mai minunată preoteasă cu gropiţe şi cravată pe care-am văzut-o şi ascultat-o vreodată. am totuşi impresia că poveştile ei au trecut pe lîngă jumătate din sala de la operetă, altfel nu pot să pricep de ce aplauzele au fost atît de subţiri, cam un sfert din cît primeşte de obicei un spectacol prost prost de la tnb. dar ea s-a bucurat, ne-a zîmbit şi ne-a făcut bezele la final, plus un bis la vioară numai bun de încălzit inimile reci.
(laurie şi lou la mermaid parade în coney island, early this year)
şi dacă tot a venit vorba de lou, trebuie să aflaţi că a făcut un documentar de 28 de min despre verişoara lui de 100 de ani şi cum a ajuns ea din polonia la new york. o să aibă premiera peste trei zile la montreal şi pare genu de documentar pe care o să-l iubesc:
care se-ntîmplă cînd soarele e vocal, cînd are pistrui (mă rog, pete solare), nu se poate stăpîni şi aruncă în spaţiu miliarde de tone de materie, cîmpuri magnetice şi radiaţii electromagnetice:
şi (de-aici, ca să pricep eu definitiv că astronomia are mare legătură cu poezia - a world of spin and flame is born in the head of the dreamer, blue suns, green whirlwinds, bird beacks of light pecking open the pomegranate stars):
în timp ce pe pămînt se întrerupe curentul, se opreşte radioul şi se vede aurora boreală.
nici eu n-am stat la locul meu zilele astea cînd am sunat la taxi diesel din cluj ca să anulez comanda de la taxi mondial din bucureşti pentru că, în faţa observatorului de astronomie, m-am urcat în taxiul greşit (şi n-am vrut să recunosc c-am greşit pînă cînd centralista mi-a spus că nu există nici un observator în cluj). am în telefon trei numere de taxiuri, unu din bucureşti, unu din cluj şi unu din bistriţa. într-o zi, am să sun la iaşi (0232222222), am să mă urc într-un taxi oarecare şi-am să ajung la polul nord. iar taximetristul a zis, după ce-am încurcat de mai multe ori stînga cu dreapta şi l-am pus să facă viraje repetate, ce aventuroasă sînteţi, domnişoară. mi-am amintit cum am umblat într-o duminică după-masă prin spitalul floreasca într-o cămeşoaie care-mi ajungea pînă sub genunchi şi-mi cădea pe-un umăr, încălţată cu nişte papuci de casă roşii cu inimioare pe care mi i-a împrumutat o doamnă din salon, încercînd să nu mai plîng aiurea şi să nimeresc liftu care să mă ducă la sală. cred că cineva mi-a strecurat pe sub piele tot felul de talismane care-aduc împreună tone de noroc, asta-mi zic cînd mă uit la scările din casă şi le număr şi mă gîndesc că mi-aş fi putut rupe gîtul în două secunde dacă n-aş fi avut atîta noroc. sau cum am plîns şi-n timpul, şi după lecturile de la căminul comunităţii evreieşti (moses stories, un proiect de artă comunitară care-a făcut ca orice alt spectacol văzut în fnt să pară moft), pentru că aşa-s eu şi mă emoţionez teribil de uşor şi n-am mai putut să rezist cînd am auzit-o pe dna Madi, care are 101 ani, citindu-şi textul despre cum, undeva pe lipscani, acu muuuuuulţi ani, vîntul i-a ridicat rochia-n cap (lenjeria ei era acasă, pe sîrmă, proaspăt vopsită în roz, deci n-avea nimic pe dedesubt), iar ea a rămas rîzînd în hohote, cu rochia acoperindu-i faţa şi cu femeile din jur încercînd să-i coboare poalele şi s-o facă să-şi vină în fire. abia asta e uşurătatea lucrurilor. după care am rîs mult, ca de-obicei, şi am constatat, cînd mă aşteptam mai puţin, că aerul poate să fie electric, că poate să fiarbă, să tremure, sa se fîstîcească dacă stă între cine trebuie. am făcut şi primul meu dosar la dilema, mi-am cumpărat broşe, m-a bucurat mult textul lui andrei, am reuşit să-mi pierd cordonul de la trenci, nu ştiu cum, dar am vag impresia că mi-a fost furat în timp ce dormeam de cordonierul care stă la noi în grădină (ştiuuuu, cordonnier e cizmar, dar în limba mea pot să răsucesc cuvintele cum vreau) chiar şi fără cordon, pot să zic it's easy to lose your breath pe mai multe voci, în timp ce verific dacă respiraţia mea e la locul ei, dacă s-a întors după ce-am pierdut-o zilele astea cine ştie pe unde:
şi fraza asta, trimisă tocmai de la lisabona de leo, din mătuşa julia şi condeierul, pagina 132:
"deosebit de utile erau ceaiurile de mentă și luiza, care eliberează canalele cerebrale și stimulează imaginația."
cea mai cursă-de-cai săptămînă a anului meu tocma s-a terminat. aşa că sîmbătă şi duminică am hibernat pe canapea ca un purcel de apă dulce. mă trezeam pe la 9, vedeam un film cu ochii pe jumătate închişi, aşteptam finalul şi adormeam la loc. acuma sînt bine, cicatricea se vindecă şi ea, mîna mai mîrîie din cînd în cînd, dar sînt odihnită, primăvara poate să înceapă. la fel şi festivalul de teatru, la care o să fiu în fiecare seară pînă se termină. era o vreme cînd vedeam un spectacol de nouă ori şi alta în care cîteva piese mă zguduiau, de nu mai juram decît pe grotowski. să vedem ce se mai poate face.
fac moarte de om dacă mai aud vreo tîmpenie despre "autobiografie". de cîteva ori pe an, fac o fixaţie pe-o treabă în asemenea hal încît lucrurile devin brusc personale, iar dialogul de pe poziţii adverse e imposibil. îmi pare şi mie rău, m-am ferit de obicei de intransigenţă, da mă gîndesc că de cîteva ori pe an nu-i aşa de grav. chiar dacă în zilele alea sînt feroce.
festivalul internaţional de literatură. nu-l merităm. nu se poate să-i chemi pe unii dintre cei mai buni scriitori din vecini, iar în sală să fie 50 de persoane. unde-s studenţii la litere, unde-s criticii, unde-s scriitorii (cîţiva scriitori au fost totuşi, îi numărai pe degetele de la o mînă)? nu se presupune că, dacă lucrezi într-o formă sau alta cu literatura, o iubeşti, şi-atunci vrei să vezi ce face ea în croată sau în maghiară? nu meritam s-o vedem pe dubravka în dialog cu adriana babeţi, pur şi simplu nu meritam să vină la bucureşti. exagerez, desigur. festivalul a ieşit bine, iar lumea s-a simţit confortabil în spaţiul restrîns al clubului mţr. vreau doar să zic că la assises du roman de la lyon, biletele la întîlniri cu aceiaşi scriitori care au venit la filb erau epuizate cu două săptămîni înainte să înceapă festivalul. nu numai că era cu bilet (vreo 10 euro, parcă), dar se şi umplea o sală de 3-4 ori mai mare ca cea de la mţr). of.
citesc mai multă poezie decît proză - de vină e bistriţa cu toate ale ei. iar dacă pun totuşi mîna pe o carte cu rînduri neîntrerupte de rime albe, atunci e we need to talk about kelvin. what everyday things tell us about the universe, proaspăt primită de la egon. cartea lui chown are motto din blake, iar partea întîi începe cu valéry: "une difficulté est une lumière. une difficulté insurmontable est un soleil". autorul a fost astronom, şi-acum e consultant în cosmologie la new scientist. suficient cît să mă extaziez instantaneu. un fragment din prefaţă, ca să vedeţi ce minunăţie mi-a adus mie egon din germania:
"A good example is the 400-year-old mystery of why the sky is dark at night. Like 99 per cent of astronomers, I used to think that the blackness at midnight is telling us that the universe has not existed forever but was born - that the evidence for the Big Bang has been staring us in the face since the dawn of human history, had we only the wit to recognize it. Now I realise that the darkness at night is not telling us that at all. Most astronomers are wrong. And, bizarrely, it was Edgar Allan Poe, of all people, who was the first person to catch a glimpse of the truth."
de miercuri încep încă un curs de astronomie, de data asta mult mai serios, care o să dureze pînă în mai. cine ştie, la un moment dat o să vreau şi telescop la mine-n balcon..
aşaaa. mîine vă aştept aici:
{aici citesc eu prima parte din text, care se cheamă "o fetiţă din românia cîntă în japoneză într-o casă din nordul franţei". şi gata.}
mîine seară, pe radio românia cultural, adela are emisiune în direct de la bistriţa, cu dream team-ul poetic de-acolo. eu zic că e absolut de neratat. emisiunea se-ascultă bine-mersi pe internet, deci nimeni n-are nici o scuză (în afară de mine, care fix în acelaşi timp tre să stau cuminte pe-o scenă dintr-o aulă, picior peste picior, şi să mă prefac că nu mă micşorez la fiecare cuvînt pe care-l spun colegii mei de sindrofie. nu sindrofie e cuvîntu care trebuie, dar e tîrziu, n-am altul acum). ca să n-o mai lungesc: aflaţi restul aici şi, mai ales, ascultaţi. pentru că dacă aflu, cînd mă întorc, că nu ştiţi ce-au spus ana dragu, dan coman, marin mălaicu-hondrari, florin partene, am să vă arăt cicatricea mea nouă în formă de v mare şi-o să vă pară rău.
la fel de neratat sînt:
premiera de joi, ora 18.00, de la sala palatului, a autobiografiei lui nicolae ceauşescu. eu cred că e cel mai provocator şi mai semnificativ film românesc din toate timpurile (mă rog, în cazul ăsta, toate timpurile înseamnă cîteva zeci de ani, dar chiar şi-aşa). biletul e cinci lei, intrarea e liberă pentru elevi şi studenţi, filmul e capodoperă. genul de film care, cînd or să se tragă linii peste 50 de ani, o să fie acolo, o să rămînă.
dacă aveţi cinci lei de pe timpuri şi vreţi să scăpaţi de ei, intraţi gratis. oricum aţi intra, dacă mai aduceţi nişte veri, nişte mătuşi şi nişte vecini, ca să umplem sala aia monstruoasă, ne vedem acolo.
şi poate ne vedem şi la FILB, unde ura ura ura de trei ori ura, vine dubravka ugrešić. şi nu numai ea, ci o grămadă de scriitori pe care-o să-mi facă o plăcere teribilă să-i văd şi să-i aud vorbind de una de alta: http://www.filb.ro/scriitori-invitati/editia-a-iii-a-2010/. nici nu mă gîndeam eu acu un an, după ce terminasem muzeul capitulării necondiţionate şi scrisesem despre el (pe blog şi-n enţiclopedie), că o s-o întîlnesc pe dubravka. inima mea face tup-tup.
alternate version pentru terrible love, nouă-nouţă (postată ieri), 300 de vizualizări şi tone de prosteală. peste o lună şi o zi îi văd în concert, iar clipu ăsta mă-ncîntă de tot, n-aş putea ţine la nişte oameni care nu-s în stare de farse, entuziasme, candori şi stîngăcii:
asta e pentru ana dragu, pencă ea e singura care-a spus (în ancheta din dteca despre muzicile din ipod) că ascultă the national.
{clipul a luat aseară la animest premiul pentru cel mai bun videoclip muzical, "deoarece credem în poveşti, mai ales în cele cu suflet, idee şi un mod suprinzător de a le aduce împreună"}
tot aseară, tot la animest, alexander bălănescu live, coloană sonoră pentru animaţiile amicului phil mulloy. phil e un fel de dubuffet plus guernica plus umor negru cît să ţi se strepezească dinţii. aici e the sex life of a chair, un scurt dezaxat, hilar, suprar. : http://www.tudou.com/programs/view/FPOLTr3SDlc/
iar muzica lui bălănescu îţi sare la gît ca o fiară care vrea să te-nghită. nu-i de mirare că juma de sală a plecat înainte de final. eu n-am vrut să scap, aşa că m-am lăsat în fotoliu şi-am aşteptat să muşte din mine. cam aşa:
azi, filmele de la cannes la bucureşti. mai întîi amalric, chiar şi numa pentru că i-am luat apărarea în emisiunea lui florin barbu, deşi văzusem doar trailerul. dacă îmi place filmu, îl iert c-a jucat în mizeria aia de scafandrul şi fluturele. în plus, de ce-ar vrea cineva să rateze aşa ceva?
după amalric, enter the void. mi-e frică de mor, parcă văd că ies de-acolo harcea parcea:
încerc să mă liniştesc cu un articol despre bardem din le monde. bardem minotaurul. un nas spart şi "un amour immodéré pour Tchekhov" sînt de-ajuns pentru mine.
{azi, de ziua lui calvino, am ajuns și personaj. nu la dan coman, ci la pantacruel. se cheamă răsună patria de rîsul ei (și nu, nu-s ecaterina teodoroiu). în general, sînt mulțumită, deși aș mai fi schimbat ceva pe ici pe colo în punctele esențiale din ultimul paragraf.}
după o căzătură, un pahar spart, un antebraţ ca-n filmele cu primu război mondial, 5 ore la urgenţele de la floreasca, anestezie locală etc., sînt aşa: (plus o mînă cusută, de corpse bride, minus botul alungit şi blana)
pentru că sîmbăta, pe ploaie, mieunatul se-aude mai clar decît marţea, pe soare, am ales un p.d.s. care nu e deloc poem, dar ar putea să fie. e conversaţia lui marcel broodthaers, suprarealist belgian şi mare figură (dezamăgit că nu i se prea vindeau cărţile de poezie, le-a tras în plastic şi-a ajuns unul dintre cei mai importanţi artişti conceptuali din europa. îi plăceau colajele, materialele folosite şi cojile de ou. în 1968, şi-a făcut propriul muzeu de artă contemporană la el acasă, cu exponate şi etichete şi tot ce trebuie), cu pisica lui. se discută, cu mare pricepere şi destulă pasiune, despre arta conceptuală şi arta figurativă, despre culorile artei abstracte, îndrăzneală, ceci est une pipe ceci n'est pas une pipe şi aşa mai departe. înregistrarea a fost făcută la muzeul de artă modernă din düsseldorf, în 1970. se vede clar că pisica nu suportă academismul şi sforăiala criticii. în plus, am impresia că dacă l-ar fi întîlnit pe magritte pe stradă, ar fi avut vreo două-trei vorbe să-i spună. pardon, să-i miaune. Marcel Broodthaers - Interview With A Cat by salulesarpele
ştiu sigur că jucăria asta i-ar fi plăcut mult lui william. william s. b., autorul lui the cat inside, în care-a scris aşa: "my relationship with my cats has saved me from a deadly, pervasive ignorance". păcat că nu l-a ajutat să şi nimerească mărul de pe capul nevesti-sii, l-ar fi scutit de-o crimă.
mai mieunăm o dată cu anouar brahem şi mergem să ne culcăm.
(p.s. era înnorat ieri, n-am mai mers la stele. deci am putut să văd iluzionistul. şi-am scris asta. cel mai şi cel mai bine ar fi să mergeţi să-l vedeţi joi, mai vin şi eu, că nu mi-a ajuns o singură dată.
aşa de agitată, încît nici nu mai sînt în stare să reconstitui ordinea evenimentelor. m-am trezit acu zece ani ca să-mi scriu enţiclopedia, cu care întîrzii mereu în ultima vreme. am scris-o, am terminat şi cafeaua, am coborît spre bucătărie şi şi şi am alunecat pe scări. aveam şoşonii de la adela, care-s nişte maeştri ai alunecărilor. oricum, nu-i vina lor, nu ei au uitat să se ţină de balustradă. ultimele patru trepte, m-am gîndit doar că trebuie să salvez cana, pe care mi-a adus-o casiana din america şi care-a făcut drumul iaşi lyon retur iaşi bucureşti. ar fi fost şi culmea să se spargă. deci nu s-a spart. iar eu am acum o insulă cam cît ciprul într-un loc pe care preţioasele-l numeau le rusé inférieur.. o să treacă şi dup-aia adio cipru. îmi cultiv dezastrele ca pe nişte plante de apartament. o fi şi asta vreo artă. am stat non stop la birou, mi-am depăşit recordul personal la traduceri. am dat gata 40 de pagini de scenariu în vreo 9 ore şi de-abia mai respir. noroc că era cu melci. (am descoperit cuvîntul "arzoaică". nu mă-ntrebaţi cum l-am tradus în franceză). lucrez cel mai bine cu piese pe repeat, ca şi cum creierul meu ar avea nevoie de un ritm pe care n-are cum să-l găsească altfel. licenţa mi-am terminat-o cu wake up pe repeat, azi a fost ziua erland and the carnival. pe scurt, au debutat anu ăsta, şi-au înregistrat albumu în studioul lui damon, chitaristul a fost în verve, blur, the good, the bad and the queen, iar the times a zis despre ei că au “the sound of musicians on an extended honeymoon with each other, barely aware of the delight they instil in their listeners”. şi delight a fost. mai întîi cu my name is carnival, cover doorsian după discret-sfîşietoarea piesă a lui jackson c. frank. dup-aia de-a dreptul cu love is a killing thing. nu-s în vreo perioadă neagră (oricum, negrele mele sînt mai degrabă gri), dar mi-au plăcut prea mult ca să conteze treaba aia care se cheamă "stare" şi care ar trebui să se potrivească cu muzica. love is a killing thing sună aşa:
tot ei au inventat carnavalizarea. dar despre asta, altă dată. acum, eventual, despre llosa. o să zic şi eu, ca toată lumea, "în sfîrşit" şi cam atît. i-am citit trei cărţi, cam puţin ca să-mi dau cu părerea. da mă bucur. mai rămîne roth (din lista asta de scriitori care-ar fi trebuit să ia nobelu şi nu l-au luat, roth e singuru care mai trăieşte..). mi-ar plăcea să i-l dea şi el să refuze. oricum, nici nobelu ăsta nu mai e ce-a fost. aştept cu mai mare nerăbdare medalia fields.
ce mai surpriză mi-au făcut domnii de la the chronicle (asta se întîmpla la ora la care ciprul încă nu exista). şi acum mă întreb cum o fi să dormi într-o chiuvetă mare şi curată, de benzinărie ungurească.
apoi, patru versuri dintr-un poem recent descoperit la british library, pe care sper că lumea o să-l citească la un moment dat ca să afle nu ce s-a întîmplat cu sylvia, ci mai degrabă ce s-a întîmplat cu ted.
"Then a voice like a selected weapon Or a measured injection, Coolly delivered its four words Deep into my ear: 'Your wife is dead.'"
mîine începe animestul. cel mai neapărat e iluzionistul lui chomet, sau tripletele se-ntîlnesc cu tati. iluzionistul deschide festivalu, dar eu o să fiu la observator, să mă uit la stele. din fericire, nu e aia unica proiecţie. şi de bine ce se deschide în halul ăsta, cu un film pe care-l aştept cam de cînd a citit chomet prima dată scenariul lui tati, se închide cu alexandru bălănescu. cineva o să fie foarte mulţumit zilele astea prin bucureşti. cu atît mai mult cu cît după animest începe festivalul filmului rus. asta e un fel de bucurie la puterea a doua, pentru că mereu mi-am dorit să văd filme ruseşti la cinema. o să revăd întoarcerea lui zvianghinţev, o să văd în sfîrşit dementul ăla de hrustaliov, maşina!, pe care egon m-a rugat să i-l caut prin franţa şi pe care nu l-am găsit nicăieri, duminică, pe 24, e program de desene animate ruseşti, nu ştiu ce e ăla zboară cocorii, da îmi place cum se cheamă, plus expo de desene ale lui eisenstein. parcă văd că după ce se termină festivalul iar mă apuc să învăţ rusă.
şi gata, cu un youtube găsit tot azi (cînd ciprul se ridicase multişor deasupra nivelului mării). of, tot cu tom adorm.
{restul albumului (inclusiv un cover după metallica) -aici} - ce frumoase-s acoladele, nişte mustăţi pe verticală, uitasem de ele {}{}{} nu mai pun nici un poem, nu mai aşez nici un cuvînt aiurea, nu mă mai dau mare că am descoperit nu ştiu ce, nu mai fac nici o asortare. albumul ăsta, pe care nah youn sun l-a înregistrat în trei zile (7, 8 şi 9 aprilie, în suedia), în timp ce eu îmi aranjam pe noul meu birou borcanul cu creioane, se asortează direct cu mine, m-aş îmbrăca în fiecare zi cu el, nu l-aş da jos nici seara, aş îmbătrîni în el, mi-aş prinde părul cu el, l-aş purta în loc de inel, în loc de cercei (my name is carnival la urechea stîngă, breakfast in bagdad la urechea dreaptă. dacă-l pierd pe ăsta, îl înlocuiesc cu song of no regret). mi l-aş turna în cafea, l-aş întinde pe biscuiţi, l-aş ronţăi încet încet, de la cap pîn la picioare şi invers. l-aş lipi pe perete. m-aş încălţa cu el.
deocamdată, grija număru unu e să n-adorm, pentru că am cam multă treabă. aşa că:
e deja octombrie, iar eu mă minunez c-am reuşit să-nghit aşa de repede toată luna septembrie. să mă plimb prin oraş, într-o dubiţă albă cu megafon (ca alea de la circ) şi să strig "e deja octombrie, ce e de făcut" şi să se audă piesa asta a lui rodrigo şi stuart, pe care-o ascult de un an şi care de-abia acu are videoclip. şi ce videoclip, cu inima în fîşii colorate să se rupă toate inimile trecătorilor şi să-nnebunească şoferii de tristeţe şi-ncetineală
sigur că nu mă pot abţine să fac şi-o asortare. cu un poem de W. S. Merwin, care se cheamă "Separation" şi zice aşa:
Your absence has gone through me Like thread through a needle. Everything I do is stitched with its color.
chiar dacă în ultimii ani arătai ca marlon brando la bătrînețe, obez și obosit. deh, erai și tu bătrîn, nici cămașa nu se mai descheia singură, ca la 20 de ani
chiar dacă ai zis că s-o pupi pe marilyn era ca și cum l-ai fi pupat pe hitler, chiar dacă o cam luaseși razna, iar eu, ocupată cu nimicurile mele, uitasem cu totul de tine. acum îmi pare rău, da oricum nu se mai poate face nimic. o să-mi fie dor, și cînd o să-mi fie, o să mă uit de multe multe ori la secvența asta
(aici e un oftat. n-a mai rămas nimeni din some like it hot)
ştiu că dacă recunosc treaba asta, unii or să cam vrea să mă lege de stîlpu infamiei, da nu-mi pasă. aveam belet la herta m., mîine, la ateneu, şi-am renunţat la el ca să nu pierd cursul de astronomie. numa ideea de-a da nas în nas cu atîţia bucurenci mă înfioară. în plus, există 88 de constelaţii şi vreau să le învăţ pe toate, aşa că nu e timp de pierdut.
bernhard şi ishiguro, în acelaşi timp. să vedem pe care-l termin mai întîi.
descoperit ieri un poet american de care nu ştiam. amor fulgerător. pregătesc un p.d.s. cu el pentru săptămîna viitoare. răbdare. a, îl cheamă billy.
ieri, în vizită. am căzut de pe un fotoliu cu tot cu fotoliu şi cu paharul de vin pe care-l aveam în mînă. după care m-am înroşit. într-un fel, treaba asta mă reconfortează, înseamnă că nu mi-am pierdut mîna, că încă mai pot. e bine.
joi, la nottara, discuţie despre teatrul românesc. am pus un video aici (fata din public care-şi mestecă eşarfa sînt eu.)
mă trezesc deja de trei dimineţi rostogolindu-mă prin cafea şi prin ciocolata cu chili şi sare de mare ascultînd ce-au putut să facă cinci băieţi într-o cameră cu oglindă, fără efecte, fără figuri. with your heart jumping in your chest jumping in your chest jumping on the floor.
ieri, tot la cafea, am citit dintr-o răsuflare "toxic", jurnalul scurt al lui françoise sagan din clinica de dezintoxicare unde a trebuit să scape de palfium, un înlocuitor de morfină.
françoise, care:
şi care:
şi mai ales care (aici e cu jean seberg, aşa că poza e pentru serghei):
scrie aşa:
"Inima-mi bate prea tare sau poate nu îndeajuns de tare (...) Guy şi Annibal vor sosi cam în trei sferturi de oră. E odios, dar nu-i cine ştie ce: ridic receptorul, cer ajutor, se rezolvă imediat. Nici un spirit eroic nu m-ar împinge să fac aşa ceva în mod gratuit."
"Plin de dispreţ, Goya m-ar vedea cum înghit nişte Perrier. Sigur că e spre binele meu să fac această cură care-mi taie orice chef de a mai bea alcool. Chiar şi vin alb cu gheaţă cînd e cald afară, chiar şi vin roşu cînd vine frigul...?"
"Cred că nu mai sînt îndrăgostită de nimeni. - E o constatare cumplită care merită din plin un paragraf nou. Fără să vreau, orice-aş face, gîndesc sau scriu literar. -
Ştiu ce-mi rămne de făcut; mă voi îndrăgosti de mine, mă voi îngriji, mă voi bronza, îmi voi lucra muşchii unul cîte unul, mă voi îmbrăca, îmi voi cruţa la nesfîrşit nervii, îmi voi face cadouri, mă voi arunca în toate oglinzile zîmbetelor tulburate. Mă voi iubi. Poate că în 1958 un trecător va curma această lentă alunecare spre schizofrenie. Şi poate că va fi"
"Dîn cîte se pare, domeniul meu este a turnat cafeaua în ceaşcă, a pus laptele în cafea, a pus zahăr etc. Cotidianul trist, Prévert, Buffet, scumpa noastră epocă? Sartre, nimeni nu-i amabil, dar nici răutăcios, şi, de altfel, cum să fie aşa? Plictisul, marea iubire care-şi ascunde capul sub aripă, ce putem şti despre asta şi de ce să mai încercăm etc."
(françoise sagan, toxic, editura art, 2010, trad. mădălina roşioru)
nu-s mare fan sagan, i-am citit bonjour tristesse, dans un mois, dans un an, şi aimez-vous brahms?. dar fragilitatea şi delicateţea ei mă dau gata. e imposibil să nu-mi placă de cineva care poate să scrie "e odios, dar nu-i cine ştie ce".
(ultima mea febleţe: îl cheamă cédric, cînd era mic făcea cîte 200 de exerciţii pe zi pentru că aşa îi plăcea lui, cîntă la pian, arată a violonist de secol 19, spune că matematica se potriveşte foarte bine cu muzica, şi tocmai a cîştigat medalia fields.)
