mai întâi l-a văzut zum, apoi alexandru, apoi radu şi tot aşa. e, din punctu meu de vedere, un interviu-eveniment.
îl găsiţi aici. dar, înainte să deschideţi linkul, mergeţi la bucătărie şi puneţi de-un ceai. interviul ăsta se citeşte şi reciteşte cel mai bine pe îndelete, tainic şi teinic (am vrut să fac un joc de cuvinte, ceai teină teinic tainic, da mai bine spuneam că interviul se citeşte ceainic şi tainic).
şi pentru că una din întrebări e legată de "poezia e altceva?", ia să citim noi "poezia e altceva?":
nu trebuie să povesteşti în poezie - am citit
un sfat către un tânăr poet - deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat,
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini -
să nu spun nimic despre chipul ei atât de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglina în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumina cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini - aşa scrie, poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căuntându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi de remuşcări tulburi,
de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei - ar fi numai un chip, o imagine -
şi ea - adevărata ei fiinţă atunci?
(poem găsit în "ocolul româniei în 80 de poeme cu un jurnal de bord de ion mircea", ed. fundaţiei pro, 2005)
le mulţumesc mult, mult de tot, doinei ioanid, lui un cristian şi lui cezar gheorghe pentru interviul ăsta care face cât o mie de alte interviuri de uitat imediat cum ai închis ziarul/revista.
(istoria cu iliescu e cu totu halucinantă, şi uite că s-a întâmplat să mai citesc azi, tot via zum, despre un alt telefon. cel pe care l-a primit bulgakov de la stalin.)
8 comentarii:
Nivelul lichidului în tainic scădea cu cîte-o palmă liniştitoare : )
oh, da, povestea cu iliescu chiar e halucinanta, nu mi-a venit sa cred cand am citit-o.
da' ce zici de aia cu emil botta? :))))
Hehe, la cea cu Iliescu mai ţin şi eu să adaug un fragment de conversaţie:
Trimisul despotului luminat spune: lăsaţi, domnu' Ivănescu, vă plătim noi toate cheltuielile, să vă rămână pensia pentru cărţi, că, să ştiţi, şi nouă ne place să citim.
La care Mircea Ivănescu răspunde: Dar, domnule, mie nu-mi place să citesc...
cel mai mult si mai mult mi-a placut povestea-in-poveste dspr emil botta: un 'would-be recluse' care intilneste un 'recluse' adevarat, pt k botta - desi actor - traia de mult intr-o lume numai a lui, tocmai de aceea fascinind pe toata lumea (de la pintilie la malancioiu si de la andrei serban la yours truly).
si, intr-adevar, proza lui este exceptionala - ar tbui redescoperita de generatiile recente! (desi SI poezia lui e.b., zic eu...)
scena descrisa de m.i. este fabuloasa.
ps m-a distrat propozitia 'ma frecventa radu vancu LA UN MOMENT DAT.'; cu siguranta, asta se intimpla INAINTE de aparitia tezei respectivului dspr m.i. ;)
alexandru, iar când s-a golit tainicul, camera s-a umplut de linişte :)
zum, ambele poveşti sunt la limita dintre râs şi plâns şi oau şi nu pot să cred.. ăsta e meritul interviurilor cu adevărat importante - scot la iveală poveşti dintr-astea :)
radu, mi-ar fi plăcut să fi văzut feţele "trimişilor" când au auzit răspunsul lui m.i. :))
leo, între timp m.i. s-a transformat şi el într-un recluse adevărat..
(cât despre vizitele lui radu, sunt convinsă că n-au avut legătură cu lucrarea lui, ci cu starea de sănătate a lui m.i. ..)
haha
vezi, louise, asta-i defectul tau: preferi sa vezi intotdeauna partea buna din orice om ;)
Intilnirea cu Emil Botta e memorabila!
leo, eh, ăsta să fie singuru meu defect :D
valeriu gherghel, aşa-i. şi nu mulţi ar fi avut curajul s-o povestească :)
Trimiteți un comentariu