un miting-alergător

aseară am luat de la frate-miu din bibliotecă "peripeţiile alisei în ţara minunilor", cartea pe care am primit-o premiu în clasa I (după cum se poate vedea şi-n poză). n-aveam de gând s-o citesc, şi-aşa sunt pe drum cu auster, mccann, codrescu ş. a. m. d. am citit primele pagini şi m-am trezit după o oră că trecuse deja jumătate din carte. citatul zilei, al săptămânii şi al lunii sună deci aşa:

(acţiunea se petrece, doamnelor şi domnilor, în capitolul trei, după ce alice micşorată şi "o mulţime de păsări şi jivine" sunt cât pe ce să se înece în balta formată de lacrimile lui alice gigantică. se căuta o soluţie de uscare rapidă.):

"- Ce voiam să spun - zise Pasărea-Dodo cu un glas din care se cunoştea că era jignită - e că cel mai bun mijloc să ne zvântăm ar fi un miting-alergător.
- Ce-i aceea? întrebă Alisa, nu atât din dorinţa de-a şti, ci mai mult fiindcă Pasărea-Dodo se oprise, ca şi cum ar fi aşteptat ca cineva să spună ceva, iar, dintre ceilalţi, nimeni nu spunea nimic.
- Cred, urmă Pasărea-Dodo - că cea mai bună explicaţie este să-l şi facem.
(Şi, cum se prea poate să vreţi şi voi să încercaţi jocul ăsta într-o zi de iarnă, o să vă spun cum a făcut Pasărea-Dodo.) Mai întâi a însemnat, ca într-un fel de cerc, un traseu de alergare ("n-are importanţă forma exactă, a zis") şi api i-a împrăştiat pe toţi, din loc în loc, pe acest traseu. N-a zis: "Una-două-trei-gata!"; Ci fiecare încerca să alrge când voia şi se oprea când îi venea, încât nu era uşor să ştii când s-a terminat alergarea; dar, după ce alergaseră aşa cam o jumătate de oră şi se zvântaseră bine, Pasărea-Dodo strigă, s-o audă toată lumea:
- S-a terminat alergarea! şi cu toţii se strânseră în jurul ei, gâfâind şi întrebând:
- Da' cine-a câştigat?
la această întrebare, Pasărea-Dodo nu putu răspunde fără a se gândi îndelung; rămase deci multă vreme cu un deget dus la frunte (aşa cum îl vedeţi de obicei înfăţişat în poze pe Shakespeare), iar ceilalţi aşteptau în tăcere. În cele din urmă, Pasărea-Dodo zise:
- Toţi au câştigat, şi fiecăruia i se cuvine câte un premiu.
- Dar cine să împartă premiile? întrebară cu toţii, într-un glas.
- Mai e vorbă? Ea, fireşte! zise Dodo, arătând cu un deget spre Alisa; şi toată adunarea se îngrămădi îndată în jurul ei, strigând de-a valma:
- Premiile! Premiile!
Alisei nu-i dădea în gând ce să facă; disperată, băgă mâna în buzunar, de und scoase o cutie de caramele (din fericire nu pătrunsese în ea apa sărată); le împărţi la toţi drept premiu şi îi ajunsese exact câte una de fiecare.
- Dar şi ei i se cuvine un premiu, nu-i aşa? zise Şoarecele.
- Fireşte, aprobă Pasărea-Dodo cu gravitate. Altceva ce mai ai în buzunar? adăugă, îndreptându-se către Alisa.
- Doar un degetar, răspunse ea tristă.
- Dă-l încoace, zise Pasărea-Dodo.
Se adunară iarăşi cu toţii în jurul Alisei, şi Pasărea-Dodo îi înmână solemn degetarul, spunând:
- Te rugăm să primeşti acest frumos degetar.
Şi după ce-şi sfârţi scurta cuvântare, strigară cu toţii:
- Urra! Să trăiască!
(...) Acum era momentul să se mănânce caramelele, ceea ce nu decurse fără zgomot şi oarecare încurcături, căci păsările mari se plângeau că n-au cum gusta carameaua lor, iar cele mici se înecară, de trebuiră ceilalţi să le dea cîţiva pumnişori în spate. Totuşi, până la urmă trecu şi asta şi apoi şezură iar în cerc, şi se rugară de Şoarece să le mai istorisească ceva."

(traducere, nu întotdeauna fericită, de frida papadache, ediţie îngrijită de virginia carianopol, ed. intercontempress, 1990)

cum eu sunt victima perfectă pentru genul ăsta de text ("cel mai celebru vis din literatura universală", julian barnes dixit), nu-mi rămâne decât să mă bucur că am citit cartea înaintea lui tim burton. eu aveam 7, el "între 8 şi 10" :)