postoscar

aşa a arătat la început. colţul mesei, acolo unde sunt aşezate o foaie şi-un pix (pe care mi-am scris cuvintele "covor roşu" şi "personaj", ca să nu zic "carpetă" şi "caracter"), a fost locul meu. era 3 fără ceva şi ne pregăteam intens de transmisie. george se pregătea cel mai intens, pentru că el a făcut partea tehnică, iar dragoş se pregătea şi el intens, pentru că venise foarte documentat. numai eu frecam menta şi-mi sorbeam cafeaua. n-aveam nimic de făcut.
eiii, şi-a început. am avut puţin covor roşu, unde n-am înţeles absolut nimic din ce-am tradus. ca să fie clar, traducere simultană din engleză eu n-am mai făcut, iar din fraceză am făcut numai consecutivă. cu toate astea, imediat ce-am prins mecanismu, a început să fie mai bine. deşi mi-au scăpat milioane de nuanţe şi de poante. plus că anacolutul a fost la ordinea zilei. a nopţii.
la 3 şi zece, dragoş a zis: "şi au trecut de-abia zece minute!" am tras toţi trei aer în piept şi-am zis asta e, am început, de-acu n-avem cum să ne mai oprim.
pe la 3 jumate, tot vorbind despre gaşca avatar şi gaşca hurt locker (eu eram în a doua), george a pronunţat cuvintele magice "să ascultăm trailerul de la avatar!". imax radiofonic adică. din momentu ăla am ştiu c-o să fie o chestie complet dementă, că facem o treabă care ţine de vârsta de aur a radioului, când televizoarele erau un privilegiu, internetul nu exista şi toată lumea stătea cu urechea lipită de aparatu de radio.
prima oră a mai fost cum a fost, ştiam că sunt în direct la radio şi că e bine să fiu potolită. de la un punct încolo, am uitat total şi am exclamat, pufnit, izbucnit de câteva ori peste jingle-uri (şi la final chiar peste jurnal). săracu george se făcea albastru la faţă, după care se lua iar cu butoanele sau cu nominalizările şi-i trecea:)
am avut intervenţii înregistrate cu gorzo şi cristina corciovescu şi intervenţii în direct. cristi a picat a doua oară la fix, când la cel mai bun film străin a câştigat un film argentinian pe care numai cristi îl văzuse. a intervenit şi costi rogozanu, care prima data a zis că cei care ţin cu hurt locker sunt snobi, iar a doua oară era enervat că precious luase cam multe premii.
cel mai tare m-a scos din sărite sandra b., care a prelungit aiurea mulţumirile şi, după câteva minute bune de bla bla, i-au mai dat şi lacrimile. crezând că nu mai suntem în direct, am exclamat "hai frate", adică am vrut, n-am apucat să zic decât "ha.."şi george s-a întors la mine cu ochii maaaari de tot. a doua oară când am strigat aiurea a fost când mai erau câteva secunde şi intra jurnalul.. şi tom hanks era cu plicu în mână, s-a produs o agitaţie, nu ştiu cum să vă zic, şi în euforia omului care nu dormise decât o oră şi care şi-ar fi dorit f mult un oscar pentru tarantino, mi s-a părut că văd echipa filmului ridicându-se în picioare. şi-am zis "inglourious basterds?!". a intrat jurnalul, moment în care am văzut-o pe kathryn întorcându-se pe scenă. oricum, mă bucur mult pentru hurt locker şi aş vrea să-i mulţumesc academiei de film pentru faptu că, ignorându-l pe fostul soţ al lui kathryn, mi-a mai îmbunătăţit opinia proastă pe care-o aveam despre oscaruri după slumdogul de anu trecut.
ce să mai zic. ce pot eu să vă mai zic, că n-am dormit decât o oră şi-am spus în direct un kilogram de prostii (mi-e şi frică să mă uit la reluare, ca să nu-mi dau seama cât de pe lângă a fost traducerea mea) şi sunt bucuroasă că am fost singurii din românia care-au făcut nebunia asta, chiar dacă ne-au ascultat vacile de la popricani, găinile de lângă paşcani, stăpânii şi stăpânele lor.*
ce să vă mai zic decât c-a fost o gală foarte plată (când aveam eu 12-13 ani, gala asta strălucea de-ţi lua ochii) şi previzibilă, că sunt mulţumită de atenţia primită de precious şi hurt locker, dar că regret că tarantino a plecat şi de data asta cu mâna goală.
meryl streep în rochia ei albă chris march mi s-a părut de departe regina serii. alte plusuri: vera farmiga, penelope, kate ş.a.
anu ăsta n-a fost nici un discurs memorabil (doar unele inspirate), nici prezentatori charismatici, nici nimic foarte entertaining. poate că dacă sasha baron cohen n-ar fi avut interdicţie, ne-am fi distrat mai mult.
în fine, am văzut şi eu cum e să transmiţi live oscarurile (şi la radio pe deasupra). sper că nu le-am masacrat prea tare şi că am compensat, pe ici pe colo, with my charms and witts :))))
doamnelor şi domnilor, vă dorim audiţie plăcută.

*şi raluca, zum şi caligraful :)

(a, am uitat să zic. orele între 3 şi 10 şi 7 şi 20 au trecut ca şi cum ar fi fost 4 minute, nu 4 ore. nu exagerez, o fi fost adrenalina de vină, da nici acu nu mi-am revenit de tot. la 7 juma intram toţi trei într-o cafenea care se deschidea de-abia pe juma de oră şi unde am fost totuşi primiţi. am băut cafea cu sirop de arţar şi ne-am minunat şi noi de toată aventura. pe la 9 treceam prin piaţă ca să ia george flori, iar piaţa era pliină, se negocia, se vorbea răstit, şi noi parcă ne-ntorceam de pe front, victorioşi dar foarte foarte obosiţi:)

(aa, v-am zis că l-am confundat pe john hughes cu howard hughes şi pe denzel washington cu forrest whitaker? nuu?:)))