unul din bunicii mei

(şi aici şi mai şi)

plus scena mea preferată de urmărire din toate filmele din toate timpurile:


(în afară de z, eu şi zazie avem în comun metroul. cel mai mult îmi place la universitate, după ce urci pe scările rulante, treci de rotitoarele alea verzi şi ajungi la uşi. la uşi e aşa de curent, încît zboară tot. se-nfoaie cămăşile bărbaţilor, flutură fustele, iar eu nu ştiu uneori dacă să-mi ţin cerceii (ca ăştia de azi, maari, rotunzi, genul zdrang zdrang şi clinc clinc, primiţi de la ana, care-a crezut, şi-i mulţumesc, că azi e ziua mea) sau să am grijă de rochie. cîteva secunde de uşurătate, de i'mthekingoftheworld, nu mai contează nimic, numai să treci cu bine de furtună. unii trec regal, pe cămile, zici că e sahara, nu mediterana furioasă, alţii se ruşinează că li s-a văzut genunchiul o clipă, alţii blestemă niţel, alţii se dezechilibrează de atîta grabă. eu mai am puţin şi-mi desfac laarg braţele, numai să nu creadă vreun gardian de pe partea cealaltă că am o treabă cu el.. cînd o să vină zazie în bucureşti, promit c-o duc la metrou la universitate, să ne-alergăm printre tarabe, să cerem covrigi cu măsline şi să probăm rujurile la încheietură şi pe pereţi. numai să vină.)

(dac-aş fi suficient de curajoasă, aş face noapte albă şi-aş sta să văd transmisiunea în direct de la madison square garden, regizată de gilliam. da nu sînt, capitulez la cel mai mic căscat ca armata franceză la waterloo)