p.d.s. unşpe (mad men)

"Don Draper's rendition of 'Mayakovsky' from Meditations in an Emergency by Frank O'Hara at the end of Episode 1, Season Two, after broadcast, led the poet's work to enter the top 50 sales on Amazon for the first time."

(ţin să precizez că mad men e unu din cele mai bune seriale pe care le-am văzut până acu:)

d.c.m.î.w.s.c.c.a.

sau "despre cum m-a întrebat will self câţi copii am"

n-a salutat, n-a ascultat în căşti traducerea prezentării pe care i-o făcea jurnalistul (un produs de şcoală normală superioară, deci un tip cu creierul plin de academisme şi platitudini), şi-a citit textul fără vreo introducere, cu voce joasă, hipnotizantă, de actor experimentat. textul a fost superb, povestea circumstanţelor în care self l-a desoperit pe céline (pe la douăjcincideani, după ce tocma ieşise de la dezintoxicare) şi a felului în care descoperirea asta i-a arătat cum ar putea să scrie literatură, şi-apoi o analiză lucidă a tuturor cărţilor sale (inclusiv a pamfletelor). a vorbit de paranoia, de antisemitism (did you know that self himself is a jew?), de mizantropie, de stil, de limbă, de gide şi de "céline nu descrie realitatea, ci halucinaţiile provocate de ea", a şocat publicul cu nişte fuck şi shit şi m-a făcut să-mi înghit hohotele de râs (ca să nu mă şşşş-iască toate babele) la câte-o chestie pe care-o spunea. idiotu de moderator a pus numa întrebări şcolăreşti, treabă care l-a făcut pe self să-i răspundă la "cui declaraţi război în cărţile dvs.?" aşa: "cred că tocmai dvs.". o mască impasibilă pe care-o mai boţea din în când un zâmbet, ăsta e will self. (bine, mai e şi un tip extrem de inteligent şi-un maaaaaare mucalit.)

cine-a pus prima întrebare? eu, cum altfel :D i-am zis de von trier şi cum a declarat că antichristul e-un film pe care l-a făcut pt el, nu pt public. şi dacă self e la fel (fiind el cinic), dacă scrie cărţi numa pt el sau nu. a sărit ca ars, că el nu-i cinic.
eu: oh cmon, just a little bit.
el: how many children do you have?
eu: too young for that kind of thing.
el: people with many children can't be cynical.
eu: you have... two children?
el: four!
eu: ok, you're not a cynical.
el: şi nici existenţialist nu-s. i mean, chiar ţi-i închipui pe sartre şi simone turnând câte-un plod în fiecare an?? (aici nu m-am mai abţinut, am izbucnit într-un mare hohot de râs)
dup-asta a zis că-i place mult von trier şi că e absolut normal să facă filme pentru el, asta e o declaraţie onestă a unui artist. nu faci filme pentru adolescenţi, pentru burghezi sau pentru urşi panda. faci filme. aşa şi el, scrie cărţi.
am fost fooarte mulţumită.

la autografe, n-avea pix. am zis că i-l dau eu pe-al meu. il ia, eu îi zic că să stea liniştit, de fapt nu cred că e cinic, şi se-apucă să scrie mare pe foaia de la the butt DEATH TO CYNICS! pixu meu se opreşte fix după death, nu mai vrea să scrie, ne hlizim, o doamnă din spate îi dă pixu ei. îi arăt dilemateca cu interviul luat de marius, se bucură, întreabă ce mai face etc etc lumea devenea nerăbdătoare în spatele meu. în fine, faţa mea era un zâmbet gigantic cu ochi, a lui o gură care mi-a mulţumit c-am venit şi-un thank you for coming şi-un nice to meet you ca o strângere de mână sănătoasă.

iar ăsta e finalul conferinţei lui despre céline:
"Poate că ar trebui să-i las ultimul cuvânt fiului meu care, în dimineaţa în care plănuisem să termin acest text, mi-a explicat în timpul micului-dejun propria lui metodă de compunere ficţională : "Scriu o poveste, tata, a zis. Tot ce să fac e să aleg la întâmplare o chestie adevărată din viaţa mea şi s-o exagerez dup-aia rău de tot."
L-am măsurat din priviri, conştient că e posibil să mă aflu în prezenţa unui geniu, şi-am răspuns: "Pentru mine merge, fiule. Pentru mine merge foarte bine.
Şi, aş putea să adaug, şi pentru Céline la fel."

butor

azi a fost o zi atât de incredibilă, încât n-am nici un chef să scriu pe blog. n-a fost geneva, a fost satul în care stă butor de 20 de ani. n-a fost vreun papă al noului roman, a fost un domn bătrân (cu nişte aripi enorme), cu salopetă şi bască şi cu un zâmbet blând purtat cu cea mai mare naturaleţe din lume. n-a fost o plictiseală artsy, a fost o expoziţie emoţionantă de livres d'artistes, de obiecte poetice rare (colaborări ale lui butor cu tot felu de artişti). n-a fost un vernisaj de snobi, a fost o curte plină de copii, un castel renovat special pentru proiectu ăsta, domni şi doamne de la paris amestecaţi cu oameni din sat şi cu jurnalişti.
da, chiar n-am nici un chef să scriu:


(ultima poză ne învaţă cum să facem pipi la vernisaje, între doi copaci, când credem că nu ne vede nimeni :D )

"dacă e de-ajuns să ieşi în curte ca să pleci la geneva, să-mi zici şi mie pe care cărare se-ajunge în germania" (estelle)

peste-o oră plec la geneva. ieşisem în curte ca să-mi verific cutia poştală şi-am dat peste julia, care venise să mă întrebe dacă nu vin cu ea la geneva. ea scrie nu ştiu ce lucrare despre michel butor şi arta contemporană, au schimbat nişte mailuri şi michel a invitat-o azi, la un vernisaj de expoziţie. ce să zic, mie nu-mi place le nouveau roman, iar cu arta contemporană îs foarte pretenţioasă. diseară dau raportu.

colum mccann şi zola

cine-ar fi crezut c-o să reuşească cineva vreodată să mă convingă să-i mai dau o şansă lui zola? şi-apoi, cine-ar fi crezut că persoana respectivă o să fie un scriitor irlandez sclipitor? eu sigur nu. motiv pentru care mi-am promis c-o s-o las mai moale cu prejudecăţile mele literare şi cu aeru meu condescendent faţă de mulţi mulţi autori. de fapt, în seara asta am asistat la una din cele mai frumoase (aproape că-mi vine să zic "inspiring") discuţii despre literatură pe care le-am auzit vreodată. credeam c-o să fie o chestie destul de academică despre naturalism, şi-a fost o pledoarie şireată pentru romanul social şi pentru puterea literaturii de-a-şi "angaja" cititorul, de-a-l soate din colţul în care se-ascunde şi-a-l arunca în lume.
ideea de "literatură socială" mi-a fost întotdeauna nesuferită. dar colum mccann ăsta şi-a construit argumentaţia atât de bine, încât m-am lăsat cu totul sedusă de ea (de argumentaţie, adică). "life is not yet written down", zice colum, "the past is not dead, it's not even past", zice faulkner, iar literatura există tocmai ca să treacă viaţa pe hârtie. "such a rage of hope", mai zice colum despre forţa pe care-o transmit romanele lui zola, speranţa că lucrurile au un sens, că o carte poate provoca în cititorul ei un lanţ de reacţii emoţionale care să-l facă să ia decizii capitale (emoţionale şi capitale rimează în ciuda voinţei mele..).
pfuu, nu voiam să-mi transform blogul într-un rezumat de conferinţe despre literatură. dar dacă tot am aflat azi că o să-mi susţin lucrarea (aia aproape academică) în septembrie, pot să scriu liniştită aici.
colum e un tip c-un simţ al umorului teribil şi un mare devorator de literatură. mi-a plăcut mult de el, de-abia aştept să-i citesc romanele (inclusiv dancer, care e despre nureev). scriu mai jos tot felu de fragmente notate sau ţinute minte:

- "unii zic că trebuie să scrii despre lucurile pe care le cunoşti. eu nu cred asta. dac-ar fi aşa, ar trebui să scriu despre cum stau toată ziua on my fat ass, în apartamentu meu din manhattan, şi despre viaţa mea mic-burgeză. eu vreau să scriu despre lucrurile pe care nu le ştiu" (de exemplu, înainte să scrie zoli, s-a documentat patru ani, a stat prin biblioteci şi-a fost într-o tabără de ţigani din slovacia. zoli e despre o poetesă romă. mai multe nu ştiu, că de-abia mi-am cumpărat cartea)

- autorii europeni nu-s deloc traduşi în america. de fapt, doar 3 la sută din cărţile de pe piaţă sunt cărţi de literatură străină

- a plecat din irlanda pentru că "how do you live in ireland" când ştii că au existat un joyce, un beckett, un shaw?

- "literature sustains me", i-a zis un amic scriitor (iar asta a fost parte din răspunsul la înrebarea mea, care, contaminată de avântul irlandezului, suna cam aşa: "would you then say that literature is here in order to keep the world alive?")

- îi plăceau mult scriitorii beat, ăsta e unul din motivele pentru care a venit în america şi-a făcut turul ţării pe o bicicletă. n-a scris niciodată despre călătoria aia, însă poveştile oamenilor pe care i-a întâlnit au reuşit cumva să se strecoare în romanele lui.

- franck mccourt, amic din copilărie, i-a spus aşa: "o copilărie fericită e-o nenorocite pentru un scriitor. e nevoit să-şi caute subiectele în altă parte"

- zola greşea prin absolutismul cu care voia să-şi impună metoda. evident, există o mulţime de feluri de-a face literatură.

- "nimic nu te-apropie mai mult de un necunoscut decât gestul de-a-i aprinde o ţigară şi de-al privi, o clipă, în ochi"

- "literature can get under the skin of the lie. i believe in literature and in what it can achieve" (mai bine idealist decât cinic, a mai spus colum, şi-am răsuflat uşurată că cineva m-a adus iar pe calea cea bună)

- "there are no evil novels, just evil texts (like mein kampf)"

- nu ştie despre ce e noul lui roman (let the great world spin). probabil că la anu pe vremea asta o să ştie, o să-i spună cititorii, criticii, o să ia şi el ceva distanţă faţă de text. (romanu e despre america anilor 70, despre oamenii care erau pe stradă în dimineaţa în care petit a mers pe firul întins între turnurile de la world trade center :)

- "rick moody a zis că n-ar citi zola nici dacă i s-a pune pistolul la tâmplă. cât de departe aţi merge în a vă apăra crezul literar?", "a, foarte departe. nu vedeţi c-am mâna în ghips? da de fapt faţa lui rick aţi văzut-o? eu i-am aranjat-o."

am impresia că n-am reuşit să povestesc nici jumate din cât trebuia. pe de altă parte, nici nu pot să reproduc tot textul conferinţei şi discuţia cu publicul care-a urmat. da pot să zic că mă descurc din ce în ce mai bine în momentu critic în care autorul îmi dă autograf. de data asta, i-am zis că a reuşit un miracol, acela de-a mă convinge să-l citesc pe zola (când zic zola, zic au bonheur des dames, că de germinal tot nu mă apropii). ei, şi râsete, şi chicoteli, şi sooooo nice to meet you (asta n-am zis-o eu, a zis-o el).

aici e colum dând autograf, în cortul în care se vând TOATE cărţile autorilor, în limba în care au fost scrise, şi traducerile lor în franceză:

aici e drumul meu de la subsistances la staţia de metrou:


aici e un articol scris de colum în international herald tribune despre ţigani şi integrare europeană :D

şi data viitoare, să mă trageţi de mânecă dac-o mai lungesc aşa.

(p.s. :extraordinară ideea asta de-a chema trei autori străini care să vorbească, la alegere despre 3 autori francezi. self-céline, moody-artaud (pe asta am ratat-o, nu mai erau bilete), mccann-zola. cum ar fi, de exemplu, ca trei autori români să prezinte trei autori maghiari şi invers?)

(a, mâine crecă mă duc la librăria passages, unde colum citeşte fragmente din ultima lui carte - despre care am eu aşa, o senzaţie cum c-o să-mi placă mult de tot. şi tot mâine puteţi să-l ascultaţi în direct, pe site-ul france inter, de la 8 seara, ora franţei, într-o emisiune de-o oră moderată de kathleen evin)

won't run

air 3

agenţia şaluleşarpelepress vă informează că a început AIR 3 (adică 3es assises internationales du roman). cine-organizează: le monde şi villa gillet. ce se-ntâmplă: vin romancieri din toată lumea şi povestesc diverse. unde se-ntâmplă: în librării, cafenele, biblioteci, muzee, dar mai ales aici, la subsistances:


ce-am văzut deja: recital literar cu pianistul alain planès şi scriitorul pascal quignard. pianistul a cântat schubert, debussy, haydn, ravel, iar scriitorul a citit trei proze scurte (dintre care ultimele două sunt inedite şi urmează să apară în toamnă). scriitorul, unul din cei mai fini eseişti francezi (zic eu), mi-a dat un autograf minunat şi indescifrabil pe "la haine de la musique" (capitolul care dă titlul cărţii e despre muzică şi "colaborarea" ei la exterminarea evreilor, în lagăre). de data asta nu m-am mai fâstâcit, mi-am pronunţat numele şi pe litere (ca să nu mă trezesc iar cu "louisa") şi i-am spus că mi-a plăcut foarte foarte mult ultimul text pe care l-a citit, o poveste despre cum se pulverizează sufletele după ce li se refuză iubirea.
în seara asta am fost încântată. eu şi vreo 200 de lyonezi cititori. (a, iar asta e şi seara în care am rupt-o definitiv cu domnu makine, mai exact la pagina 53 a ultimului lui roman. mi-am dat seama că nu merită să pierd vremea numai de dragu manierelor lui de nobil rus.)

ce mai văd: will self vorbind despre céline, colum mccann despre zola (cum l-am detestat întotdeauna pe zola, m-am gândit că poate reuşeşte irlandezo-americanu ăsta să mă convingă să-i mai dau o şansă), aharon appelfeld (israel), gamal ghitany (egipt), manuel rivas (spania) şi abdourahman a. waberi (djibouti) despre cum poate romanul să lupte cu uitarea (văd că aici nu mai sunt locuri, dar dar discuţiile vor fi înregistrate şi difuzate duminică, 31 mai, pe france inter, la 14.00, ora franţei), denis podalydès (comédie française) citind aventurile lui tom sawyer, întâlnire cu fooooarte marele pianist alfred brendel (la care ţin eu mult pentru interpretările lui din brahms şi liszt, şi pentru că are o figură de clovn simpatic), poate şi-o dezbatere despre starea literaturii britanice actuale, nancy huston (bleah), sasa stanisic (mă foarte întreb dacă e căsătorit :D), şi antonio ungar (columbia) despre cum se scrie un roman în care naratorul e copil. şi gata, crec-am terminat.
întâlnirile astea ale romanului au picat foarte bine, aşa mă răzbun şi eu pe faptu că nu-s la tiff anu ăsta, în vreme ce poliţist.adjectiv e..

am încheiat transmisia. urmează: somn.

ps: zilele astea sunt într-o stare avansată de sensibilitate. pe scările care duc înspre contabilitate mirosea azi a muştar încălzit, iar cartea pe care tocma am primit-o de la amazon, how to do theory, mirosea puternic a port şi-a peşte. nu mai înţeleg nimic.

pentru cine m-am bucurat

în seara asta, mult, mult de tot, până la lacrimi:


a, şi pentru herr haneke, care şi-a început discursul de mulţumire aşa: "nevastă-mea îmi pune des o întrebare tipic feminină: eşti fericit?" :)

p.d.s. zece (vară)

Summer Song

by William Carlos Williams

Wanderer moon
smiling a
faintly ironical smile
at this
brilliant, dew-moistened
summer morning, -
a detached
sleepily indifferent
smile, a
wanderer's smile, -
if I should buy a shirt
your color and
put on a necktie
sky-blue
where would they carry me?

(din Imagist Poetry, Introduced and edited by Peter Jones, Penguin Books, 2001)

care p.d.s. merge cu asta.

pentru că e ordin de la caligraf, am să propun eu tema pentru p.d.s.-ul de peste două săptămâni (chinurile trebuind să fie cât mai lungi, o săptămână ar fi fost insuficientă). tema e GREBLA. adică de azi în două sâmbete o să citim multe multe poeme despre greblă. (inutil să spun că eu mi-am găsit deja p.d.s.-ul potrivit) a, şi pasez responsabilitatea următoarei teme lui pobby.

acu să vă povestesc pe scurt, selectiv şi pe zile:
duminică seara: revăzut pe arte, pentru a mia oară, cinema paradiso. bocit (la incendiu, la plecarea lui toto, la întoarcerea lui toto, la înmormântare, la dărâmare şi, cel mai tare, la ultima scenă, aia cu săruturile) tot pentru a mia oară. apoi documentar despre philippe noiret (avea o pasiune nebună pentru pantofi, stătea ore în şir în atelierul pantofarului), exemplar dintr-o specie de actori extrem de rară.
luni: am pus la poştă un talon pentru o tombolă organizată de banca mea. premiul – o excursie în bora bora (de când am văzut un spectacol de-al lui afrim, am făcut un blocaj sentimental pe bora bora). am luat de la chioşcul de lângă brutărie hors-série rolling stone despre bob dylan şi hors-série inrocks despre cohen. interviuri, articole extrem de bine scrise şi foarte multe poze (cohen cu mustaţă, cohen în rasă de călugăr şi adidaşi nike). şi următoarea informaţie de nepreţuit (la fel de nepreţuit ca aceea că, prin amabilitatea, grija, bunătatea ş.a.m.d. ale lui andrei, am bilet la cohen-ul din toamnă, în rândul patru, chiar în faţa scenei:D):



marţi: revelaţie – franţa m-a stricat, cu grevele şi jemenfişismul ei. am lenevit tot anu, pe banii statului francez. i-am scris profului că m-am apucat prea târziu de lucrare şi c-aş vrea s-o predau în septembrie. încă nu mi-a răspuns (oricum, joi şi vineri au fost jours fériés, aşa că e de-nţeles). dacă răspunde ce trebuie, blogu ăsta se-ntoarce din concediu.
miercuri: a început festivalul luiza. în deschidere: los abrazos rotos. dezamăgire maaare. culmea, penelope în mâinile lui woody a zbârnâit mai bine decât penelope în mâinile lui pedro. m-am întors pe jos de la cinema (care e-n capătul celălalt al oraşului), şi-am văzut:

poduri pontoane pericole


bilbioteci în aer liber


păsări cu familia lor

fete şi biciclete

joi: am făcut primul sorbet à la poire din viaţa mea. pentru că ed şi angela veniseră în vizită, am cam pârjolit siropul tot stând de vorbă cu ei. a ieşit o îngheţată cu gust de pere caramelizate. adică foarte bună.
vineri: extrem de agitată din cauze pe care le voi explica, poate, săptămâna viitoare. am verificat programul tuturor ştrandurilor din oraş, m-am uitat să văd dacă mai sunt bilete la philip glass şi patti smith (şi mai sunt), am dat o raită pe la bibliotecă, iar spre seară a venit ultimul album al lui iggy şi m-am potolit. tot vineri mi-am terminat serialele (adică am văzut ultimele episoade din seriile respective). se lasă cu morţi şi răniţi. m-am trezit căutând pe google „is izzie gonna die” (la fel ca alte milioane de neliniştite din toată lumea).

am început ultimu roman al lui makine şi nu-mi prea place. am să-l citesc totuşi pân la capăt, de dragu testamentului francez (şi-al ochilor lui albaştri de scriitor rus :D)

acu fug la gară să-mi aştept o prietenă.

iggyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy

în sfârşit!

de pus pe repeat, tot albumul, oricât de inegal ar fi, oricât de dement, oricât de franţuzit (houellebecq, prévert, satrapi, je sais que tu sais), oricât de răguşit, oricât de "love is simple to define but it seldom happens in the series of beings". şi mai ales, oricât de "it's nice to be dead no need to be cool" ar fi.
deci să reiau, poate nu m-aţi auzit bine: iggyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy!

şi-acu, poze, ca să ştim cu cine-avem de-a face:

iar finalu ne aduce un bonus, oarecum înrudit cu nebunu de mai sus:

tom în cel mai nou film al lui terry (ăla în care johnny, jude şi colin duc la capăt rolul neterminat al lui heath..)

dacă tot m-am dezlănţuit vizual, să pun şi momentu meu preferat de la cannes-ul de anu ăsta:

nervi

just give the man a break!

prima întrebare de la conferinţa de presă: "vă cer să îmi explicaţi filmul". lvt: "nu trebuie să mă justific", jurnalistul "ba trebuie. suntem la festivalul de la cannes."
în ce an suntem, în ce ţară, de ce un ziarist îşi permite să-i ceară unui mare regizor să se justifice pentru un film pe care l-a făcut doar pentru el, pentru depresia din care se chinuia să iasă? ce-i atât de greu de înţeles? în momentu ăsta, lvt e o umbră. şi n-ai voie să sari la gâtul unei umbre.

un film nu-i un costum făcut la comandă. nu te-apuci să-l înjuri pe regizor ca pe un croitor care n-a ştiut să facă mânecile exact pentru lungimea mâinilor tale.

(samuel blumenfeld, pentru le monde: "Una din matricele Antichristului e Antichristul lui Nietzsche, care se află pe noptiera lui Lars von Trier încă de pe vremea când regizorul avea 12 ani. Von Trier n-a reuşit niciodată să-l citească. Oricum n-a mai citit nimic şi n-a mai văzut aproape nimic de ani buni. N-are chef de nimic. Însă se străduieşte. Într-o zi deci, va citi Nietzsche.")

p.d.s. 9 (tramvai. viespe.)

azi dimineață când m-am trezit, toată lumea se-apucase fără știrea mea să se joace de-a tramvaiul. capul răutăților a fost, dac-am înțeles eu bine, alexandru. s-au însoțit cu el la rele tramvaiești zum, pobby, skyrain, hiacint și radu vancu. totul a pornit de la ențiclopedia de săptămâna trecută, în care ceream scoaterea tramvaiului de la naftalina transporturilor în comun și inventarea speciei poemului de tramvai. uite c-am primit ce-am cerut și mulțumesc cu vârf și-ndesat :)
deși pregătisem cu tooootul altceva, nu pot să dezertez de la jocul comun tocmai azi. așa că transcriu mai jos un fragment din poemul la guêpe, pe care l-am găsit în la rage de l'expression a lui francis ponge.

"Analogie de la guêpe et du tramway électrique. Quelque chose de muet au repos et de chanteur en action. Quelque chose aussi d'un train court, avec premières et secondes, ou plutôt motrice et baladeuse. Et trolley grésilleur. Grésillante comme une friture, une chimie (effervescente).
Et si ça touche, ça pique. Autre chose qu'un choc mécanique: un contact électrique, une vibration venimeuse.
Mais son corps est plus mou - c'est-à-dire en somme plus finement articulé - son vol plus capricieux, imprévu, dangereux que la marche rectiligne des tramways déterminée par les rails."

să te urci în tramvai ca și cum te-ai urca într-o viespe, nimic mai natural de-atât :) poemul ăsta e-atât de minunat (păcat că e dedicat lui jean sol partre și concubinei, nu înțeleg prea bine de ce), încât nu mă pot abține să nu mai transcriu un fragment, deși deja nu mai e vorba de tramvaie:

"Un petit siphon ambulant, un petit alambic à roues et à ailes comme celui qui se déplace de ferme en ferme dans les campagnes en certaines saisons, une petite cuisine volante, une petite voiture de l'assainissement public: la guêpe ressemble en somme à ces véhicules qui se nourissent eux-mêmes et fabriquent en route quelque chose, si bien que leur apparition comporte un élément certain de merveilleux, parce que leur raison d'être n'est pas seulement de se déplacer, ou de transporter, mais qu'ils ont une activité intime, généralement assez mystérieuse. Assez savante. Ce qu'on appelle avoir une vie intérieure.
... Un chaudron à confiture volant, hermétiquement clos mais mou, le train arrière lourd basculant en vol."

pfuu, cum să nu-ți placă viespea tramvai, viespea sifon ambulant, viespea alambic cu roți și aripi, viespea cazan de dulcețuri zburător?

(acu fac paranteză. ziceam c-o să profit de parantezele de sâmbătă ca să mai scriu una-alta.
una ar fi că joi am făcut primu interviu important din viața mea. cu afganul care-a luat goncourtul anu trecut. i-am citit toate cărțile, zâmbind mulțumită pentru că se vede de la 1000 km că nu e francez și pentru că scrie ca și cum ar tăia în carne vie, nu ca și cum ar strâmba mereu din nas. n-am să spun acu f multe despre el, pentru că-mi pregătesc oricum o prezentare-beton pentru când o să fie publicat interviul. aș vrea mult de tot să-l traducă cineva în română, pentru că e de neratat. ei, și deci i-am citit eu cărțile, mi-am notat fragmente, am făcut listă de întrebări, i-am citit toate interviurile de pe net, am aflat despre afganistan o mie de lucruri, până și câți soldați români avem acolo. buuun, joi după-masă aveam întâlnire, joi dimineață totu era pregătit. eram terorizată la gându că o să termin interviul și-o să constat că nu s-a înregistrat nimic (n-o să uit niciodată cum, într-a noua, în tabăra de jurnalism de la ciric, am mers noi să facem interviuri cu poeții din iași. eu nu mai știu cui i-am luat, însă kostea se ocupa de brumaru, care pe-atunci era idolu nostru. după interviu, a venit fericit la noi, ne-a zis c-a ieșit f mișto, a apăsat play pe reportofon și și-a dat seama că nu înregistrase nimic :D deși nu mai țin minte exact, poate eu i-am luat lui brumaru și kostea lui mihai ursachi. kostea, cum a fost?). ei, noroc că tot joi la noi la școală era garden party. după cum urmează: vreme de stat în casă, muzică de hippies în toată grădina, loc de jucat petancă, standuri anodine, tombolă (la care nici acu nu știu dacă am câștigat ceva sau nu). un garden party ratat. la standul clubului oenologic era cea mai multă agitație. cu vreo oră înainte de interviu, am trecut și eu pe-acolo și-am degustat, moartă de emoție, trei vinuri albe, de la cel mai tânăr la cel mai matur. după care mi-au trecut brusc emoțiile.
la 17.00 eram la locu întâlnirii, iar lumea din jur mă avertiza: să aveți grijă, că e un bărbat frumos. și ce, zic eu, oricum e căsătorit. și ce, mi se răspunde. la 17.15 apare bărbatul frumos. era obosit, s-a scuzat, ațipise la hotel și uitase cât e ora. nu-i nimic, mai aveam trei sferturi de oră până să înceapă conferința pentru care venise. apăs pe butonul bun și începem. și nu mai pot să-l opresc din vorbit. ne-am conversat de zici că ne cunoșteam de o sută de ani, eu radiam de fericire, el era bucuros să-mi explice una și alta, râdeam, ce să mai, era totu perfect. la 18.00 bate cineva la ușă, era deja ora conferinței. din fericire, mă uitasem deja cu coada ochiului la ceas și pusesem ultima întrebare. schimbăm mulțumiri și mergem spre sala cu pricina. acolo scriitorul meu frumos și însoțitoarea lui la fel de frumoasă, blondă și înaltă, profă la sorbona și specialistă în literatură persană, au citit, printre altele, poeme ale lui rumi în persană. am crezut că mă topesc acolo, pe băncile din amfiteatru. nu știu cum fac, dar nu mă las până nu învăț persana, e cea mai frumoasă limbă pe care-am auzit-o în viața mea. (nu mai zic c-am găsit și-un post de bibliotecar la kabul, însă m-am liniștit repede, pentru că numa de femei n-au ei nevoie într-un asemenea post). sar peste o tonă de alte lucruri interesante și-ajung la final. dedicația. scriitorul meu avea două instrumente de scris. cu unul a scris numele meu și s-a semnat, cu altul a scris în persană un cuvânt perfect caligrafiat, un cuvânt la care m-am uitat prostită vreo oră întreagă și care nu știu ce înseamnă. cam asta a fost :)
alte nimicuri: cum nu merg la tiff anu ăsta, iar cannes-ul îl dibuiesc din ce scrie leo pe liternet și din le monde, am hotărât să-mi fac propriul festival de film, la care tot eu o să fiu selecționeră. el se va desfășura între 15 iunie și 30 iunie, în toate cinematografele din lyon, după un program bine stabilit, care va fi dat publicității ulterior.
și cam gata, se vede că n-am mai scris de mult pe blog. poate mă abțin de la asemenea fluvii sâmbăta viitoare. v-aș zice ceva în persană, așa, de încheiere, dar deocamdată nu știu. oricum, dacă mă mărit cu un afgan (unu așa, ca scriitorul meu), o să învăț de nevoie. dacă însă mă mărit cu un evreu (o variantă la fel de probabilă ca prima), o să-i spun fetei mele zeruya. atât am avut de zis :)


ps: vai, cum era să uit videoclipul interactiv al lui iggy. choose your dog:



și ar cam trebui să fug, că e noaptea muzeelor și la muzeului cinemaului fac demonstrații cu lanterne magice :)

p.d.s. 8 (tren)

Une vache regardait la voie lacteé et n'y voyait aucun train passer.

(din Imaginaires, de Jacques Prévert, Gallimard, 2000)

(poza e făcută din tren altui tren)

pauză

m-am întors. campusul arată ca un mic complex hotelier dintr-o stațiune de la mare. păcat că în loc de mare avem numa două râuri.

laptopului meu nu-i place de franța. altfel nu-mi explic de ce acasă mergea, și-aici n-a mai vrut să se deschidă. am reinstalat totul și acu nu-mi merg: boxele, last.fm-ul, messul. o fi mai bine, poate, pentru că am treabă. în aceste condițiuni, anunț, spre încântarea prietenilor (care mă cred blogodependentă) și disperarea fanilor de pretutindeni, că șaluleșarpele o să se odihnească până pe 15 iunie, în timp ce proprietara lui va trebui să scrie 120 de pagini de lucrare, chipurile, academică.

rog domnii și doamnele din blogroll să se abțină din a scrie lucruri interesante cât lipsesc. să nu înceapă să discute despre soarta culturii române sau despre autorul care-a scris cel mai bine despre baloane.
erotoleapșa o las în seama lui alexandru și a lui pobby, să tragă ei linia, dacă vor.
a, și văd că pobby s-a jucat cu mingea și-a aruncat-o la mine peste gard. îi cer iertare, dar eu oracolele le completez numai pe hârtie :) totuși, cartea în mai multe exemplare e alcools, personaju de care am fost amorezată era ursu din cireșarii (de-atunci nu-mi amintesc să-mi mai fi sucit vreunu mințile), pe-o insulă pustie aș lua don quijote, și n-aș obliga pe nimeni să citească nici o carte, că e cumplit să fii obligat să faci ce nu vrei. acu citesc viața amoroasă.

p.d.s-urile însă rămân. probabil c-o să profit de parantezele pe care le făceam de obicei ca să mai scriu de-ale mele. scurt și doar sâmbăta.

și pentru că ieri mi-am luat de la fnac ultimu avishai cohen (care-mi place enorm), vă las cu el.

(ce sper eu să nu mi se-ntâmple când mă apuc de scris lucrarea aia:)


(ritmul în care sper s-o scriu:)


(poza e de-aici. mersi, oana.)
(cei care-au ajuns pe șaluleșarpele căutând "ce fac să nu mai fiu scârboasă", "wrestlerul din mine", "jocuri de făcut senvișuri", "îmi e dor de el" și "video cu cai care fac amor", vor trebui s-aștepte până după 15 iunie ca să afle răspunsul la frământările lor.)

şal cu pessoa

pentru că s-au potrivit doo. mai întâi, alex ştefănescu a pocit în emisiunea lui de pe cultural (care era despre şerban foarţă) titlul volumului apărut în 78 („Şalul, eşarpele Isadorei / Şalul e şarpele Isadorei”) şi i-a zis "şalul, eşarfa isadorei" (am avut confirmarea când am dat peste reluarea emisiunii..).

a doua: am deschis "cartea neliniştirii" a lui pessoa (care se lansează azi) la pagina 339 şi-am citit următoarele:

" Femeile de azi sunt atât de grijulii cu ţinuta şi înfăţişarea lor, încât dau o durerosă impresie de efemer şi de unicitate...
Podoabele şi /.../le împodobesc şi le colorează atât de abundent, încât
aceste femei lasă impresia că sunt mai mult decorative decât existente efectiv şi carnal. Sunt
frize, panouri, tablouri - şi nu sunt, în realitatea văzută, decât nişte /.../
Felul în care un şal e înfăşurat pe umeri presupune astăzi că femeia e mai conştientă de gestul pe care-l face faţă de ceea ce se întâmpla
mai demult. Înainte şalul era o componentă a veşmintelor; astăzi e un detaliu rezultat din intuiţia unui pur gest estetic. Iată deci că în zilele noastre, atât de intens marcate de ideea că trebuie
să transformăm totul în artă, se smulg petale din corola conştientului şi se integrează /.../în volubilităţi ale extaticului.
Toate aceste figuri feminine sunt nişte transfugi din tablouri nepictate... Însă unele dintre ele oferă detalii interesante... Anumite profiluri se detaşează într-o excesivă limpezime. Se joacă cu irealul prin excesul cu care se detaşează, linii pure, pe fundalul îndepărtat."

speriată că în "realitatea vizibilă" aş putea fi o luiză-friză, sper doar ca-n realitatea nevăzută să fiu o /.../.

circ

ieri am fost la circ. triiiiist, găuri în copertină, costume ponosite, şerpi adormiţi, dansatoare stângace, jocuri de lumini care să ascundă sărăcia, şi-o impresie generală de cârpeală. de la budapesta venise circul şi se oprise chiar în centrul oraşului, pe locul fostei pieţe de pe independenţei. nu ştiu dacă am mai văzut în ultima vreme oameni care să-mi provoace atâta tristeţe. culmea, numai clovnul părea bucuros că e acolo, a făcut celebrele poante de clovni, i-a făcut pe copii să râdă, mie mi-a trimis bezele (până când a ajuns în dreptul meu, mi-a întins mâna ca să-l ajut să urce pe margine şi, evident, trâgându-l spre mine, l-am lăsat fără pantaloni, legaţi cu un elastic de partea cealaltă a scenei). la final, am aflat că venea de la tel aviv (restu "artiştilor" fiind din budapesta sau din republica moldova). tot evreii, domle, tot evreii :)
m-am tot gândit la "singur pe lume" şi la toate cărţile care vorbeau de copii săraci plecaţi cu circul.. şi-mi tot cântam în cap "la circ, pe gheaţa unui răcitor, trăia un pinguin din labrador", ca să mă înveselesc. crecă dacă te duci cu ei în turneu vreo săptămână-două, te apucă depresia instantaneu şi începi să vorbeşti despre cum a murit speranţa în lumea asta.
eu plec azi la bucureşti şi peste două zile zbor înapoi în franţa aia care-i în grevă de când se ştie (şi franţa se ştie cam de pe la 1789).
cât lipsesc eu, poate-l faceţi cumva pe gogomanul ăsta să tacă. promit recompensă.

ps: a fost o vreme când visam, romantic şi aventuros, să plec cu circul. acu mi-a trecut.

p.d.s. 7 (şapte)

Şapte

Cu şapte degete la mâna dreaptă
m-am născut, dar nu mai am decât
unul
prin care vă descriu aceste fapte:

şapte femei am iubit
dar numai una era Regină -
în amintirea ei nu adorm şapte zile, timp în care
sufletul mi se închină
Am scris şapte poeme fundamentale
dar tuturor le-am dat foc:
nu am putut salva de la incendiu
decât
un cuvânt

Şapte funii spânzură din ceruri.
Trag şapte clopote
dar nu aud decât
unul

Şapte vieţi am parcurs:
din toate s-a ales
praful
pe care cu grijă
îl scuturaţi de pe haine

(de data asta, am ales un poet optzecist care mi-e foooarte aproape. însă nu spun cine e, nu pentru c-aş face vreun concurs, ci pentru că e mai bine aşa. poemul e luat dintr-o antologie apărută la paralela 45)

erotoleapşă

e 1 mai. nu muncim. dacă nu muncim, facem altceva. eu de exemplu confecţionez o leapşă. ideea mi-a venit într-o seară, acasă la hunopolis: ce-ar fi dac-ar găsi fiecare (după nevoi, după posibilităţi) cea mai bine scrisă şi cea mai prost scrisă scenă de-amor din literatura română. ei, acu pot interveni variaţiile. nu trebuie musai să fie din literatura română, dar ar fi mai bine, ca să vedem cam pe unde stăm. la final, după vreo lună, adunăm, scădem, împărţim şi putem să facem un miss al scenelor de-amor. şi-o zmeură de aur. sau un urs de-argint. sau o capră neagră. declar sezonul lepşei deschis.

eu m-am oprit la preliminarii (s-a-ntâmplat să se potrivească ambele scene). prima e scrisă de gheorghe crăciun (de altfel, cred că pupa russa e scris impecabil), a doua de nicolae breban (de jiquidi am citit într-o cronică din a.l.a. a lui marius. eu n-aş fi deschis în veci romanu ăla din proprie iniţiativă). n-are rost să mai pomesc care e la "aşa da", şi care la "aşa nu".

"O săruta şi-i mângâia crispat sânii (de parcă sânii ei ar fi fost nişte banale mingi de cauciuc) şi nu putea să-şi dea seama prea bine cât instinct masculin de duzină şi câtă pasiune adevărată se ascundeau în gesturile lui. Erau gesturile unui bărbat care, oricât de multe ar şti, se emoţionează de fiecare dată când dezbracă o femeie. Se aprinsese şi ea de dorinţă. Creierul ei îşi căuta un loc numai al lui, ca o crevasă între două senzaţii: o palmă caldă strecurându-i-se pe sub elasticul chiloţilor şi vârfurile degetelor unei alte mâini mângâindu-i o tâmplă. Mintea fierbinte şi trează, dar şi un neplăcut sentiment de uşurătate. Îi cedase atât de repede, încât el ar fi putut crede că a făcut-o din pur respect, din frică să nu-l supere, dintr-un fel de interes birocratic de subalternă obişnuită cu stereotipia răspunsurilor necondiţionate. (...)
Ar mai fi întârziat multă vreme, dar ea a fost aceea care i-a atins-o cu degetele. Palma ei ca un manşon fierbinte răsuncindu-se şi ... "

(ei, aici întrerupem transmisia. acţiunea continuă la paginile 206 şi 207 din Pupa Russa a lui Gheorghe Crăciun, apărută la editura Art, în 2007. şi poate daţi o raită şi pe la 221-222, unde lucrurile devin foooarte serioase :D )

"Îi scoase taiorul şi Nadia rămase în fustă şi într-un furou alb, de mătase. Apoi, fără să mai adauge o vorbă, el o împinse cu brutalitate într-o parte, încât ea, ţipând, se agăţă de perdea şi el se aplecă iute şi o descălţă abil de pantofii ei cu tocuri nu prea înalte, de-un roşu închis, grenat. Apoi, profitând de buimăceala femeii, îi trase, cu câteva icnete penibile, de parcă ar fi sforăit, fusta în jos, aproape trântind-o pe parchet, după care, satisfăcut, se întoarse la geam, aprinzându-şi un trabuc, pe care-l alese cu grijă dintr-o cutie de lemn subţire ce avea pe capac un desen baroc. Nadia, încă aiurită de ce i se întâmplă, se înfăşură într-un colţ al perdelei, dar cum materia acesteia o jena, smulse o tapiserie de mătase, ce acoperea un raft de cărţi şi se înfăşură în ea, deoarece Jiquidi îi aruncase fusta şi jacheta taiorului pe o măsuţă lângă geam şi ea se temea să se apropie de acel loc care se afla la îndemâna braţului bătrânului. Apoi, încercând să-şi stăpânească orice icnet sau suspin, se aşeză iute într-un fotoliu, ascunzându-se astfel, cât de cât , deşi el n-o privea. El râdea încet, satisfăcut parcă, şi spune cu voce blândă, dar acum, ea-şi dădea seama, la el orice putea fi jucat:
- (...) ce, ai sperat o clipă că te voi viola?! Ce prostii! Eu... te-am violat de mii de ori în creierul meu şi aveam de fiecare dată dreptul s-o fac şi tu.. da-da"

(restul acestui ocean de puncte puncte, de virgule şi de inepţii se află în jiquidi al lui breban, editura art, 2007. paginile pomenite sunt 225-226)

(şi, cumva la temă, pentru că mi se făcuse dor de ei: prea mult revulsin)