p.d.s. 9 (tramvai. viespe.)

azi dimineață când m-am trezit, toată lumea se-apucase fără știrea mea să se joace de-a tramvaiul. capul răutăților a fost, dac-am înțeles eu bine, alexandru. s-au însoțit cu el la rele tramvaiești zum, pobby, skyrain, hiacint și radu vancu. totul a pornit de la ențiclopedia de săptămâna trecută, în care ceream scoaterea tramvaiului de la naftalina transporturilor în comun și inventarea speciei poemului de tramvai. uite c-am primit ce-am cerut și mulțumesc cu vârf și-ndesat :)
deși pregătisem cu tooootul altceva, nu pot să dezertez de la jocul comun tocmai azi. așa că transcriu mai jos un fragment din poemul la guêpe, pe care l-am găsit în la rage de l'expression a lui francis ponge.

"Analogie de la guêpe et du tramway électrique. Quelque chose de muet au repos et de chanteur en action. Quelque chose aussi d'un train court, avec premières et secondes, ou plutôt motrice et baladeuse. Et trolley grésilleur. Grésillante comme une friture, une chimie (effervescente).
Et si ça touche, ça pique. Autre chose qu'un choc mécanique: un contact électrique, une vibration venimeuse.
Mais son corps est plus mou - c'est-à-dire en somme plus finement articulé - son vol plus capricieux, imprévu, dangereux que la marche rectiligne des tramways déterminée par les rails."

să te urci în tramvai ca și cum te-ai urca într-o viespe, nimic mai natural de-atât :) poemul ăsta e-atât de minunat (păcat că e dedicat lui jean sol partre și concubinei, nu înțeleg prea bine de ce), încât nu mă pot abține să nu mai transcriu un fragment, deși deja nu mai e vorba de tramvaie:

"Un petit siphon ambulant, un petit alambic à roues et à ailes comme celui qui se déplace de ferme en ferme dans les campagnes en certaines saisons, une petite cuisine volante, une petite voiture de l'assainissement public: la guêpe ressemble en somme à ces véhicules qui se nourissent eux-mêmes et fabriquent en route quelque chose, si bien que leur apparition comporte un élément certain de merveilleux, parce que leur raison d'être n'est pas seulement de se déplacer, ou de transporter, mais qu'ils ont une activité intime, généralement assez mystérieuse. Assez savante. Ce qu'on appelle avoir une vie intérieure.
... Un chaudron à confiture volant, hermétiquement clos mais mou, le train arrière lourd basculant en vol."

pfuu, cum să nu-ți placă viespea tramvai, viespea sifon ambulant, viespea alambic cu roți și aripi, viespea cazan de dulcețuri zburător?

(acu fac paranteză. ziceam c-o să profit de parantezele de sâmbătă ca să mai scriu una-alta.
una ar fi că joi am făcut primu interviu important din viața mea. cu afganul care-a luat goncourtul anu trecut. i-am citit toate cărțile, zâmbind mulțumită pentru că se vede de la 1000 km că nu e francez și pentru că scrie ca și cum ar tăia în carne vie, nu ca și cum ar strâmba mereu din nas. n-am să spun acu f multe despre el, pentru că-mi pregătesc oricum o prezentare-beton pentru când o să fie publicat interviul. aș vrea mult de tot să-l traducă cineva în română, pentru că e de neratat. ei, și deci i-am citit eu cărțile, mi-am notat fragmente, am făcut listă de întrebări, i-am citit toate interviurile de pe net, am aflat despre afganistan o mie de lucruri, până și câți soldați români avem acolo. buuun, joi după-masă aveam întâlnire, joi dimineață totu era pregătit. eram terorizată la gându că o să termin interviul și-o să constat că nu s-a înregistrat nimic (n-o să uit niciodată cum, într-a noua, în tabăra de jurnalism de la ciric, am mers noi să facem interviuri cu poeții din iași. eu nu mai știu cui i-am luat, însă kostea se ocupa de brumaru, care pe-atunci era idolu nostru. după interviu, a venit fericit la noi, ne-a zis c-a ieșit f mișto, a apăsat play pe reportofon și și-a dat seama că nu înregistrase nimic :D deși nu mai țin minte exact, poate eu i-am luat lui brumaru și kostea lui mihai ursachi. kostea, cum a fost?). ei, noroc că tot joi la noi la școală era garden party. după cum urmează: vreme de stat în casă, muzică de hippies în toată grădina, loc de jucat petancă, standuri anodine, tombolă (la care nici acu nu știu dacă am câștigat ceva sau nu). un garden party ratat. la standul clubului oenologic era cea mai multă agitație. cu vreo oră înainte de interviu, am trecut și eu pe-acolo și-am degustat, moartă de emoție, trei vinuri albe, de la cel mai tânăr la cel mai matur. după care mi-au trecut brusc emoțiile.
la 17.00 eram la locu întâlnirii, iar lumea din jur mă avertiza: să aveți grijă, că e un bărbat frumos. și ce, zic eu, oricum e căsătorit. și ce, mi se răspunde. la 17.15 apare bărbatul frumos. era obosit, s-a scuzat, ațipise la hotel și uitase cât e ora. nu-i nimic, mai aveam trei sferturi de oră până să înceapă conferința pentru care venise. apăs pe butonul bun și începem. și nu mai pot să-l opresc din vorbit. ne-am conversat de zici că ne cunoșteam de o sută de ani, eu radiam de fericire, el era bucuros să-mi explice una și alta, râdeam, ce să mai, era totu perfect. la 18.00 bate cineva la ușă, era deja ora conferinței. din fericire, mă uitasem deja cu coada ochiului la ceas și pusesem ultima întrebare. schimbăm mulțumiri și mergem spre sala cu pricina. acolo scriitorul meu frumos și însoțitoarea lui la fel de frumoasă, blondă și înaltă, profă la sorbona și specialistă în literatură persană, au citit, printre altele, poeme ale lui rumi în persană. am crezut că mă topesc acolo, pe băncile din amfiteatru. nu știu cum fac, dar nu mă las până nu învăț persana, e cea mai frumoasă limbă pe care-am auzit-o în viața mea. (nu mai zic c-am găsit și-un post de bibliotecar la kabul, însă m-am liniștit repede, pentru că numa de femei n-au ei nevoie într-un asemenea post). sar peste o tonă de alte lucruri interesante și-ajung la final. dedicația. scriitorul meu avea două instrumente de scris. cu unul a scris numele meu și s-a semnat, cu altul a scris în persană un cuvânt perfect caligrafiat, un cuvânt la care m-am uitat prostită vreo oră întreagă și care nu știu ce înseamnă. cam asta a fost :)
alte nimicuri: cum nu merg la tiff anu ăsta, iar cannes-ul îl dibuiesc din ce scrie leo pe liternet și din le monde, am hotărât să-mi fac propriul festival de film, la care tot eu o să fiu selecționeră. el se va desfășura între 15 iunie și 30 iunie, în toate cinematografele din lyon, după un program bine stabilit, care va fi dat publicității ulterior.
și cam gata, se vede că n-am mai scris de mult pe blog. poate mă abțin de la asemenea fluvii sâmbăta viitoare. v-aș zice ceva în persană, așa, de încheiere, dar deocamdată nu știu. oricum, dacă mă mărit cu un afgan (unu așa, ca scriitorul meu), o să învăț de nevoie. dacă însă mă mărit cu un evreu (o variantă la fel de probabilă ca prima), o să-i spun fetei mele zeruya. atât am avut de zis :)


ps: vai, cum era să uit videoclipul interactiv al lui iggy. choose your dog:



și ar cam trebui să fug, că e noaptea muzeelor și la muzeului cinemaului fac demonstrații cu lanterne magice :)