alice ş.cl.

pentru că noul site al suplimentului e aproape gata, dar totuşi încă nu, pun aici enţiclopedia de săptămâna asta:

Alice
„Nu zâmbea niciodată, nu lăsa să se bănuiască nici cea mai mică urmă de simţ al umorului, iar la cursurile lui te plictiseai de moarte” – acesta este portretul necruţător pe care i-l face un fost student profesorului său de matematică de la Oxford, dl. Charles Dodgson. Unii studenţi s-au plictisit atât de tare, încât s-au transferat la alt profesor. Iar pentru alţii, Dodgson a fost pur şi simplu un ins nesărat şi nesuferit. În 1867, Dodgson a făcut singura lui călătorie în străinătate (în Rusia) şi a ţinut un jurnal în care a scris despre grădina zoologică din Moscova cam aşa: „În cursul serii am vizitat grădina zoologică unde, după ce-am văzut păsările şi patrupedele, ne-am aşezat sub un copac, în mijlocul ghirlandelor de la lampadarele colorate, ascultând nişte cântăreţi tirolezi care dădeau un recital foarte agreabil.” 56 de ani mai tărziu, Nabokov traduce în rusă o carte plină de şoricei, iepuri albi, omizi, pisici şi păsări dodo. Cartea se cheamă „Alice în ţara minunilor” şi e scrisă, aşa cum ştie toată lumea, de Lewis Carroll (pseudonimul severului Dodgson). Într-un articol publicat în 1990 de Julian Barnes în Le Nouvel Observateur, scriitorul britanic spune că, în timp ce Dodgson era „un conservator pios şi cast, stăpân pe sine şi cu gusturi dintre cele mai convenţionale în materie de artă”, Carroll era în stare să spună „Îmi plac de mor copiii (cu excepţia băieţeilor)”, sau, după ce a făcut cunoştinţă în 1880 cu o mică new-yorkeză de 8 ani, „Mă văd constrâns să cred că nu există copii în America”. Probabil (asta e presupunerea mea) Carroll ştia care-i drumul dus-întors prin vizuina iepurelui şi se distra teribil călătorind prin wonderlandurile lui interioare. De aceea, orice film care încearcă să adapteze în imagini „cel mai celebru vis din literatura universală” (expresia e a lui Barnes) n-are cum să reuşeaşcă nici zece la sută din ce şi-a propus. Cum să pui în imagini fraza „şi găsind-o foarte pe placul ei (fiindcă avea gust amestecat, de plăcintă cu vişine, cremă de ananas, friptură de curcan şi pâine prăjită, caldă, unsă cu unt), repede o dădu gata toată”? Tim Burton, autorul celei mai noi imaginări cinematografice a călătoriei lui Alice, reuşeşte multe pentru că îşi propune numai ce ştie c-o să-i şi iasă – să dea visului o coerenţă, să lege fragmentele între ele, să lase personajele să fie în acelaşi timp şi dulci, şi de groază. Lui Carroll probabil nu i-ar fi convenit că Alice a lui Tim are 19 ani (de vreme ce scriitorul credea că vârsta ideală a unei fetiţe e 12 ani), însă sigur s-ar fi strecurat în cinemaul de la mall, la matineu, ca să audă pe întuneric râsete şi exclamaţii de copii (cu excepţia băieţeilor).

aş mai vrea doar să adaug că sâmbăta trecută, după ce-am ieşit de la alice a lui tim, mi-am cumpărat o pereche de cercei cu pui de cocori făcuţi din hârtie (şi care arată cam aşa, doar că sunt şi mai mici, iar florile alea albe au mijlocul colorat cu albastru. doamnelor şi domnişoarelor le recomand să arunce un ochi aici: http://www.breslo.ro/Shop/mu-sai) dacă anu trecut mi-am interzis să-mi cumpăr cercei, anul ăsta sunt pregătită de isprăvi măreţe.

buun, şi-acu să trecem la joaca pe care a început-o zum, invitându-ne să ne alegem primii zece eroi (livreşti) preferaţi ai copilăriei. mai întâi l-am întrebat pe frate-miu, care luna viitoare împlineşte 11 ani, ca să vedem cum mai stă treaba de când noi ne-am făcut mari.
topul lui cezar arată aşa:

1. dick sand (căpitan la 15 ani)
2. huckleberry finn
3. tom sawyer
4. căpitanul hateras (al lui jules verne)
5. prinţul caspian (cronicile din narnia)
6. alice (pe care tocmai o citeşte, revoltat că filmul n-a respectat cartea)
7. harry potter
8. habarnam
9. lili (tot din narnia)
10. apolodor

cireşarii a încercat să citească şi nu i-a plăcut, pentru că sunt "demodaţi".

topu meu acu:
- robin hood (citit când am avut oreion la ambele urechi. prima carte la care am plâns)
- ursu din cireşarii (javier bardem la 12 ani)
- morcoveaţă (tre să recitesc cartea aia!!)
- căpitanul anton lupan din "toate pânzele sus"
- arpagic (singura mea formă de frondă înainte de 89. tovarăşa educatoare mă trimitea urgent la loc dacă apucam să recit primele versuri..)
- apolodor (aveam şi-un pinguin de pluş cu fular, trimis în colet de o amică franţuzoaică de-a părinţilor mei)
- alice
- don quijote (dintr-o carte repovestită pentru copii. tata pusese pe muzică versurile şi-mi cânta "sunt don quijote de la mancha ... mă lupt cu spada şi cu lancea de luni întregi pentru-o domniţă". don quijote a rămas şi-acu eroul meu preferat din toate timpurile)
- băieţelul din "un bon petit diable" al contesei de ségur (nu mai ştiu cum se chema cartea în română, dar am citit-o de mai multe ori)
- hucleberry finn
- marry poppins
- băieţelul din "vrăjitoarele" lui roald dahl
să mă cam opresc, nu? oricum, am descoperit acum câteva luni că apar în notele de subsol de la articolul despre editura ion creangă de pe wikipedia. asta probabil aşa, ca un semn de mulţumire pentru editura care-a publicat mai toate cărţile copilăriei mele.
a, şi de ieri până azi, m-am tot gândit că eroii ăştia ai mei mi-au modelat aşteptările referitoare la bărbaţi - un amestec de morcoveaţă, ursu şi don quijote. am ştiut dintotdeauna că literatura ne modifică fără să ne dăm seama, că dup-aia stă pe margine şi râde de noi cu gura până la urechi, atunci când ajungem la întâlnire cu 10 minute mai devreme şi ne trec prin cap toate prostiile despre iubire pe care le-am citit, şi ne ţinem de mână fericiţi, strângând bine între palme imaginea noastră despre ţinutul de mână. auzi, morcoveaţă, ursu şi don quijote.. şi mă mai mir că-i găsesc greu..

şi la final, airplanes (că tot l-am învăţat pe cezar săptămâna trecută cum să facă un avion de hârtie care chiar zboară):

Airplanes by Local Natives from Infectious Music on Vimeo.