luni, 8 martie 2010

postoscar


aşa a arătat la început. colţul mesei, acolo unde sunt aşezate o foaie şi-un pix (pe care mi-am scris cuvintele "covor roşu" şi "personaj", ca să nu zic "carpetă" şi "caracter"), a fost locul meu. era 3 fără ceva şi ne pregăteam intens de transmisie. george se pregătea cel mai intens, pentru că el a făcut partea tehnică, iar dragoş se pregătea şi el intens, pentru că venise foarte documentat. numai eu frecam menta şi-mi sorbeam cafeaua. n-aveam nimic de făcut.
eiii, şi-a început. am avut puţin covor roşu, unde n-am înţeles absolut nimic din ce-am tradus. ca să fie clar, traducere simultană din engleză eu n-am mai făcut, iar din fraceză am făcut numai consecutivă. cu toate astea, imediat ce-am prins mecanismu, a început să fie mai bine. deşi mi-au scăpat milioane de nuanţe şi de poante. plus că anacolutul a fost la ordinea zilei. a nopţii.
la 3 şi zece, dragoş a zis: "şi au trecut de-abia zece minute!" am tras toţi trei aer în piept şi-am zis asta e, am început, de-acu n-avem cum să ne mai oprim.
pe la 3 jumate, tot vorbind despre gaşca avatar şi gaşca hurt locker (eu eram în a doua), george a pronunţat cuvintele magice "să ascultăm trailerul de la avatar!". imax radiofonic adică. din momentu ăla am ştiu c-o să fie o chestie complet dementă, că facem o treabă care ţine de vârsta de aur a radioului, când televizoarele erau un privilegiu, internetul nu exista şi toată lumea stătea cu urechea lipită de aparatu de radio.
prima oră a mai fost cum a fost, ştiam că sunt în direct la radio şi că e bine să fiu potolită. de la un punct încolo, am uitat total şi am exclamat, pufnit, izbucnit de câteva ori peste jingle-uri (şi la final chiar peste jurnal). săracu george se făcea albastru la faţă, după care se lua iar cu butoanele sau cu nominalizările şi-i trecea:)
am avut intervenţii înregistrate cu gorzo şi cristina corciovescu şi intervenţii în direct. cristi a picat a doua oară la fix, când la cel mai bun film străin a câştigat un film argentinian pe care numai cristi îl văzuse. a intervenit şi costi rogozanu, care prima data a zis că cei care ţin cu hurt locker sunt snobi, iar a doua oară era enervat că precious luase cam multe premii.
cel mai tare m-a scos din sărite sandra b., care a prelungit aiurea mulţumirile şi, după câteva minute bune de bla bla, i-au mai dat şi lacrimile. crezând că nu mai suntem în direct, am exclamat "hai frate", adică am vrut, n-am apucat să zic decât "ha.."şi george s-a întors la mine cu ochii maaaari de tot. a doua oară când am strigat aiurea a fost când mai erau câteva secunde şi intra jurnalul.. şi tom hanks era cu plicu în mână, s-a produs o agitaţie, nu ştiu cum să vă zic, şi în euforia omului care nu dormise decât o oră şi care şi-ar fi dorit f mult un oscar pentru tarantino, mi s-a părut că văd echipa filmului ridicându-se în picioare. şi-am zis "inglourious basterds?!". a intrat jurnalul, moment în care am văzut-o pe kathryn întorcându-se pe scenă. oricum, mă bucur mult pentru hurt locker şi aş vrea să-i mulţumesc academiei de film pentru faptu că, ignorându-l pe fostul soţ al lui kathryn, mi-a mai îmbunătăţit opinia proastă pe care-o aveam despre oscaruri după slumdogul de anu trecut.
ce să mai zic. ce pot eu să vă mai zic, că n-am dormit decât o oră şi-am spus în direct un kilogram de prostii (mi-e şi frică să mă uit la reluare, ca să nu-mi dau seama cât de pe lângă a fost traducerea mea) şi sunt bucuroasă că am fost singurii din românia care-au făcut nebunia asta, chiar dacă ne-au ascultat vacile de la popricani, găinile de lângă paşcani, stăpânii şi stăpânele lor.*
ce să vă mai zic decât c-a fost o gală foarte plată (când aveam eu 12-13 ani, gala asta strălucea de-ţi lua ochii) şi previzibilă, că sunt mulţumită de atenţia primită de precious şi hurt locker, dar că regret că tarantino a plecat şi de data asta cu mâna goală.
meryl streep în rochia ei albă chris march
mi s-a părut de departe regina serii. alte plusuri: vera farmiga, penelope, kate ş.a.
anu ăsta n-a fost nici un discurs memorabil (doar unele inspirate), nici prezentatori charismatici, nici nimic foarte entertaining. poate că dacă sasha baron cohen n-ar fi avut interdicţie, ne-am fi distrat mai mult.
în fine, am văzut şi eu cum e să transmiţi live oscarurile (şi la radio pe deasupra). sper că nu le-am masacrat prea tare şi că am compensat, pe ici pe colo, with my charms and witts :))))
doamnelor şi domnilor, vă dorim audiţie plăcută.

*şi raluca, zum şi caligraful :)

(a, am uitat să zic. orele între 3 şi 10 şi 7 şi 20 au trecut ca şi cum ar fi fost 4 minute, nu 4 ore. nu exagerez, o fi fost adrenalina de vină, da nici acu nu mi-am revenit de tot. la 7 juma intram toţi trei într-o cafenea care se deschidea de-abia pe juma de oră şi unde am fost totuşi primiţi. am băut cafea cu sirop de arţar şi ne-am minunat şi noi de toată aventura. pe la 9 treceam prin piaţă ca să ia george flori, iar piaţa era pliină, se negocia, se vorbea răstit, şi noi parcă ne-ntorceam de pe front, victorioşi dar foarte foarte obosiţi:)

(aa, v-am zis că l-am confundat pe john hughes cu howard hughes şi pe denzel washington cu forrest whitaker? nuu?:)))

9 comentarii:

als spunea...

lol
nu stiu cum a fost emisiunea cu tine in direct, dar povestirea emisiunii transmisiunii versiunii luiza suna smart & fun :)

(da ce e aia 'witts'??)

somn usor!

ps acu am inteles si dc m-a sunat george ieri, nitam-nisam, spunindu-mi k a auzit k m-am intors de la cristina corciovescu ;P

pantacruel spunea...

am incercat si eu sa ascult emisiunea luizei. si chiar am ascultat o buna parte din ea, cu ochii pe tv.

se vedea clar insa (se auzea, mai bine zis) ca distanta dintre iasi si los angeles este destul de maricica. caci mai intai venea imaginea, se termina imaginea, venea pauza publicitara si abia apoi ajungea vocea luizei, decalata, in apartamentul meu fara soba si lemne din bucuresti :P

mala spunea...

iti multumesc ca m-ai bagat in note, luiza - deja eram in dilema legata de grupul demografic carui ii apartin :D
si, cum am mai zis, ai fost minunata!

cred ca ar trebui sa tac inainte sa zic ca mie nu prea mi-a placut The Hurt, nici Inglourious nu m-a dat pe spate iar la Avatar n-am fost din cauza ca n-am organ pentru destrabalari epice :)

zum spunea...

si mie mi s-a parut c-a trecut foarte repede timpul. si habar n-am de decalaj, eu doar am ascultat. adevarul e c-a fost o treaba sa ascultam trailerul de la avatar :))))

luiza, mie mi-a placut cum ai comentat. si e mai frumos cu mici greseli. din partea mea puteai sa spui orice, ca oricum nu vedeam. ca la fotbal, cand trece mingea la 2 metri de poarta si comentatorul zice bara. e frumos asa :)
si o sa vad the hurt locker pan' la urma.

luiza spunea...

leo, witts e atunci când dorm prea puţin şi pun litere în plus. în cazul de faţă, un t şi un s:) bine, mai poate fi şi katarina witt(s), patinatoarea, dar şi western institute of technology at taranaki (south) :D

panta, îmi pare rău că decalajul era aşa de mare, poate că e bucureştiul prea departe de iaşi.. şi mie chiar mi s-a părut că făceam traducere simultană..

mala, tu eşti în grupul demografic mala, care e unic şi irepetabil. iar tu ai fost şi mai minunată decât mine, pentru că ai stat să ne asculţi:) (avatar nici eu n-am văzut. da ce? şi-a dat seama cineva după verva cu care vorbeam ieri despre el? :))

zum, mă bucur mult de tot că ne-ai ascultat delirul radiofonic. parcă facem parte acum dintr-o comunitate de iniţiaţi în nişte taine care, în mod clar, nu se pot povesti :)

vasgar spunea...

si eu v-am ascultat. a fost OK.
george moderator-observator bun: s-a impotmolit putin in dialogul cu cristi luca despre sistemul de votare; dragos - bine pregatit cu titluri si istoricul oscarurilor, si-a curatat vocea spre mijlocul emisiunii; luiza - artista si eleganta, declarat anti-avatar (si eu!), a propus la un moment dat sa fie sunata si Margareta Nistor, dar ideea n-a avut ecou.
deci, v-a ascultat toata Moldova, asa cum suna sloganul la Radio Iasi :-)

luiza spunea...

vasgar, vai de mine, nici nu mai ţin minte când am propus s-o sunăm pe irina margareta nistor:))
oricum, dacă ştiam că o să asculte emisiunea atâta lume bună, mă gândeam de două ori înainte să spun da :D
şi, în fine, ce bine că au dat cu avatarul de pământ!

ioana spunea...

auzi, nu este vreo inregistrare a emisiunii? m-am uitat pe site si n-am dat de nimic da' cine stie... poate n-am vazut bine.. deci?

luiza spunea...

ioana, sigur nu e. da oricum a înregistrat george, aşa că după ce-mi face un cd, pot să-l trimit mai departe, să vă amuzaţi şi voi :)