eu nu-mi doresc decât un singur lucru pentru la anu :



dvs. vă doresc totuşi mai multe. toate de bine.

de dimineaţă

alaltăieri, întâlnire de 10 ani de la terminarea gimnaziului (da, da, gimnaziu. mulţi mi-au fost colegi şi-n primară, şi la liceu, aşa că nu sună chiar atât de bizar pe cât pare). s-a lăsat, pentru câţiva dintre noi, cu o noapte albă, şi s-a încheiat cu prăbuşirea în fotoliile unei cafenele din piaţa unirii, la 9 dimineaţa, comentând cu totul incoerent videoclipurile de pe vh1.

deci poze.

mărturisesc că n-am fost în stare să respect decât una din rezoluţiile pe care le luasem la finalul anului trecut (aia care mă obliga să nu-mi mai cumpăr nici o pereche de cercei). din cauza asta, pentru 2010 mă concentrez pe-o singură treabă, poate funcţionează mai bine.. şi uite că o să devin superstiţioasă şi n-o să zic nici măcar care e. şi nu, n-are legătură cu măritatul :)

cadouri

nu povestesc acum despre cadourile pe care le-am primit, care-s oricum de mare efect şi maximă substanţă (mai ales cerceii pop cu audrey de la egon:) zic doar că primele au venit chiar când eram la lyon, când maria şi andrei mi-au strecurat în valiză 2 cărţi pe care mi le doream muuuuult de tot. una e a lui colum mccann, scriitorul irlandez cu care-am vorbit eu puţin la assises du roman din mai, şi care tocmai a luat national book award pentru let the great world spin (histoire de dire ce flair am eu la scriitori :D), cealaltă e cartea de eseuri a lui zadie smith, una din cele 3 romanciere care m-au convins pe mine că virginia woolf nu e o excepţie. şi dacă tot am început, să mai spun şi de cadoul de la serghei, biografia de 400 de pg. a lui billie holiday, scrisă de donald clarke, tipul care-a coordonat the penguin encyclopedia of popular music. e aşa de tare, încât am început să visez că merg la cabană la munte cu o gaşcă de negri din harlem şi că ne apucăm de jazz pe la 2 noaptea şi-o ducem aşa până spre a doua zi după-masă. presimt că o să mai scriu despre wishing on the moon, eu şi-aşa tânjeam după america anilor 30, swing era şi renaşterea harlemului, acu e ca şi cum aş avea america aia pe noptieră :)

nu intenţionasem să scriu despre ce-am primit, da e deja prea târziu. de fapt, voiam eu să fac nişte cadouri. mai întâi, un scurt pe care l-am descoperit azi şi care e oarecum heartbreaking. despre 91 de cm şi despre cum e să nu-ţi mai găseşti locul. se cheamă skhizein.

Skhizein (Jérémy Clapin,2008) from Bertie on Vimeo.

al doilea cadou, primit de la inrocks şi arte. primul concert dead weather din franţa.



al treilea cadou e un péché mignon de care mi-au reamintit arte şi blogoteca pe 24 seara, când au pus pe site un concert de buzunar cu the dodos. dodos sunt nişte puşti indie pe care i-am ascultat atât de mult într-o vreme, încât pe last.fm ajunseseră mai sus decât muzicile mele serioase. rezultatul a fost un fel de criză de nervi muzicali, în timpul căreia am şters orice urmă de dodos de prin calculator şi de pe last.fm. acuma, dacă tot e crăciunul, cred că pot să-mi primesc slăbiciunea înapoi, ceea ce vă doresc şi dvs.



şi pentru că e zi de p.s.d., iar vic chesnutt, pe care-l tot ascult de 2 zile, are o piesă care se cheamă wallace stevens, am zis că n-ar strica să:

«The Snow Man», de Wallace Stevens from blocsdelletres on Vimeo.

ei şi-acu, dacă doriţi să faceţi ca mine, adică să vă lăudaţi cu ce-aţi primit sau să faceţi dedicaţii şi treburi dintr-astea, comentariile sunt deschise non-stop :)

cum sună crăciunul

mai întâi am vrut să spun că sună a baby it's cold outside, cântat de ella şi louie - cel mai tare duet din istoria jazzului, dup-aia că sună a holly, ivy and rose, cântat de tori şi de fiica ei de 9 ani, dup-aia că sună a the best way to spread christmas cheer is singing loud for all to hear (cu o zooey blondă dintr-un film pe care nu l-am văzut). şi tot umblând după iutuburi, am aflat că vic chesnutt s-a sinucis ieri, în ajunu crăciunului.
de aceea, crăciunul ăsta sună acum aşa:

maşina de fugit

"şi m-am gândit că văzuţi din spate oamenii sunt caraghioşi şi înduioşător de neînsemnaţi, că dacă stai pe loc şi-i priveşti plecând, înţelegi dintr-o dată că toate amărăciunile şi nemulţumirile care vă dezbină sunt accidentale, lipsite de importanţă, trecătoare, că vă iubiţi infinit; că toate astea îţi trec însă, din nenorocire, prin minte, când stai pe loc, şi-i priveşti plecând şi că s-ar putea să fie prea târziu odată ce-au apucat să se îndepărteze..."

(fragment dintr-o povestire din volumul Maşina de fugit în lume de Bianca Balotă, de care Nicolae Balotă îşi aminteşte în două pagini emoţionante din ultimu Apostrof pe anu ăsta.)

cam aşa adică:



mai am şi alte chestiuni de comunicat, da tre să ies la vânat cadouri. poate mai pe seară.

p.s. am scris în a.l.a. despre lyon. mulţumesc, dan :)

copilăreli

asta e pentru când o să am casa mea.

până atunci, o piesă de pe albumu pentru copii de la mmw:

declaraţie

azi, 19 decembrie 2009, ora 5 fără 5 minute dimineaţa, nu e nici un lucru, absolut nici unul mai extraordinar decât sunetul cizmelor mele noi prin zăpadă, piaţa unii pustie, cu luminile de crăciun şi luminile de la grand hotel şi porcăria aia roşie de pe unirea, apoi strada lăpuşneanu, cea mai frumoasă stradă din oraşul meu, pustie şi ea, o stradă de film alb-nergu cu final oarecum fericit, şi iar zgomotul cizmelor mele, scârţâitul grav al zăpezii şi senzaţia că ninsoarea neîntreruptă din ultimele patru zile a fost un eveniment semnificativ al vieţii mele, că a avut o importanţă capitală în mersul istoriei, că din cauza ei a fost învins napoleon la waterloo. deşi era iunie, într-o duminică, iar vântul era chiar călduţ.

nu

pur și simplu nu.

'He thinks the way we dream"

provizorat

pentru că site-ul suplimentului va fi indisponibil o vreme, înghesui aici ce mai scriu.
azi, rubrica din numărul de sâmbăta trecută. în curând, o să apară, tot aici, şi articolul despre vizita lui matei vişniec la iaşi.
vorba unui desen al lui perjovschi, the clown's opinions are not necessarily mine, spune circul :)

Religie
În acceleratul Bucureşti-Iaşi, imediat după ce uşile s-au închis în urma Vasluiului, o bătrânică s-a aşezat lângă mine. Stătuse tot drumul lângă un geam prost închis şi îngheţase de frig. Uitându-se la ziarul meu, mă întreabă: „E cu Băsescu?”. Zic: „Da”. Şi începe potopul. Am aflat în mai puţin de un minut că sigur o să vină apocalipsa, pentru că preşedintele e „însemnat cu 666 pe frunte, nu râdeţi, duduie, am citit eu în cărţile sfinte, o să vedeţi dacă nu mă credeţi, Geoană ăla şi-a făcut cruce, el măcar e credincios”. Deşi muream de curiozitate să aflu în ce cărţi sfinte se găsesc astfel de informaţii tulburătoare, capitale pentru viitorul României, m-am abţinut. Dacă începi să te contrazici în tren, nu mai termini până când cobori, iar asta poate dura ore întregi. În orice caz, o înţeleg pe bătrânică. În ultima vreme, mai toţi liderii politici de la noi pupă poala popii. Dl. Geoană mai ales se remarcă printr-un acut şi brusc simţ religios. Citează când din Sf. Ioan Gură de Aur, când din Buddha (e bine să fim ecumenici), îl are drept model moral pe Înaltpreasfinţitul Daniel, iar părintele Galeriu i-a fost duhovnic. În plus, ţineţi-vă bine de scaunul profan pe care staţi, între 9 şi 11 decembrie a avut loc la Palatul Parlamentului, „sub înaltul patronaj” al aceluiaşi neobosit credincios (dar şi al dnei. Roberta Anastase), „Micul Dejun cu Rugăciune”. Dacă nu ştiaţi, în Parlamentul României există încă din 1992 un Grup Ecumenic de Rugăciune, a cărui misiune e să „militeze pentru promovarea valorilor creştine în viaţa politică”. Mă întreb cu ce sentimente în suflet au asistat membrii Grupului la preacreştina campanie electorală şi dacă i-au mulţumit în gând dlui. Turcescu, atunci când le-a cerut candidaţilor să jure cu mâna pe Biblie că n-au făcut una ori alta. Acum, ori dl. Turcescu a confundat dezbaterea cu o scenă de tribunal dintr-un film american, ori a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză, ceea ce e destul de grav. Să pretinzi într-un astfel de context juratul cu mâna pe Biblie e un gest de o indecenţă maximă, dublat de o ipocrizie la fel de mare. În minunatul an 2009, n-ar mai trebui să mai crezi că un ateu/agnostic e neapărat mai puţin moral decât un credincios. „Nu ştim noi ce e-n sufletul lor”, mi-a şoptit o vecină de compartiment, îngrijorată de predicţiile bătrânicii. Nu ştim, dar ca să ştim, propun ca la viitoarele alegeri să avem comunicate de presă săptămânale legate de fiecare spovedanie a candidaţilor, plus fotografii cu împricinaţii primind aghiazma mică şi zâmbind strâmb de pe-o plăcuţă aurită, bătută în cuie proaspete pe-un zid de mânăstire.

elefantul de marţi

elefantul de marţi e fake. n-aţi fi zis, nu? lângă el stă chiar dl. fellini (care se tot străduieşte să-i spună ceva la ureche, de aia ţine o portavoce în mâna dreaptă), pe platoul filmului intervista. (iar foto e din time magazine.)

apropo, ştiaţi că un elefant poate răsfoi o carte cu trompa? ceea ce ne face să ne întrebăm ce ar citi elefanţii dacă ar şti să citească (eu aş paria pe moby dick, ca de la animal imens de pământ la animal imens de apă.) uneori, când au obosit după o zi întreagă de stat în picioare şi de umblat de colo-colo, li se întâmplă să se odihnească în trompă. ca şi cum noi, ajunşi la capătul puterilor în miezul zilei, ne-am sprijini delicat în vârful nasului, poate şi cu un picior puţin ridicat, ca degetul mic al cucoanelor care apucă simandicos ceşcuţa de cafea.

p.d.s. cu nori

andy şi norii argintii.





p.s. treceţi să vedeţi şi norii lui pobby. şi norii lui zum. şi norii lui alexandru. şi norii lui radu.

step across the border

aş cam vrea să văd documentarul ăsta: step across the border.

până atunci:



şi (de la minutu unu încolo):



(da, m-am întors, am o grămadă de lucruri de povestit, plus o grămadă de lucruri de făcut, ca să le pot povesti dup-aia. vom reveni cu amănunte, savantul are păr pe frunte.)

n-am murit, dimpotriva, mi-e prea bine la lyon si n-am diactritice ca sa va arat exact, dar foarte exact, cat de bine.
suntem si pe baricade, ne uitam la dezbatere pe hotnews. centrul de campanie din lyon se afla in camera mariei, 42c, rue bollier, numaru 10. deci sssssst, ca facem misto si vorbim peste un anumit catindat (al carui limbaj de lemn da fiori)..
revin mai incolo. piatra unghiulara a economiei, extraordinar.. piatra unghiulara si maia m. si dinescu in primu rand. stati acolo, ca stati bine unde stati.

ia, mare atentie (scriu asta in timpu discursului lui geoana despre mafia din vest. la fix.)



si aici, si mai mare atentie: e un reportaj fantastic facut de solomon pentru arte. e plin de rechini si caracatite si figuri de lego. magistral.

p.d.s. cine mai ştie cât

stop joc. măcar azi, poate chiar şi mâine.

Dialog cu Anton Pavlovici într-o cizmărie

de Ovidiu Genaru

Ce mai faci de ce mai faci
Ce să fac ce să fac

Văd că nu mai porţi pălărie
Văd şi eu că nu mai port pălărie

Apropo mai scrii mai scrii
Din ce în ce mai rar din ce în ce mai zilnic

Altădată beai şi cântai prin bodegi
Da altădată beam şi cântam prin bodegi

Nu mai porţi nici butoni la cămaşă
Nu mai port nici butoni la camaşă

Stai la bloc stai la bloc
Da stăm cu toţii în bloc la diferite nivele

Tot glumeţ ai rămas tot humoristic
Da tot glumeţ tot humoristic

Ai mai fost la paris ai mai fost la Viena
La Paris nu în schimb n-am mai fost la Viena

Te simţi obosit te simţi obosit
Mă simt obosit mă simt obosit

Ţii regim ţii regim
Ţin regim ţin regim

Vegetarian vegetarian
Omnivor omnivor

Ai slăbit eşti palid ai insomnii
Am slăbit sunt palid am insomnii

Ai fost la medic ai fost la medic
Am fost şi la doctor am fost şi la medic
Şi ce ţi-a spus şi ce ţi-a spus
Că şi el e bolnav că şi el e bolnav

Ar trebui să renunţi la cafea să renunţi la ţigări
Ar trebui să renunţ şi la cafea şi la ţigări

Ei dar văd că nu mai porţi nici cravată
Văd şi eu că nu mai port nici cravată

Te strângea te strângea
Din ce în ce mai tare din ce în ce mai tare

(de citit stins, amical, înorat, ca atunci când bătrâneţea s-a întâmplat deja)
(foto de-aici)

praf

creierul meu e făcut praf. dacă n-aş şti că datorită lui sau a urmelor lui de luciditate, mai pot să scriu rândurile astea, aş spune că a dispărut de tot.
am deschis televizorul la 20.00, să-l văd pe băsescu în sfârşit pe realitatea. după câteva minute promiţătoare, dumitrescu spune că a apărut filmuleţul în care băsescu loveşte un copil, dovedind afirmaţia de ieri a lui patriciu. de-aici s-a prăbuşit totu în capu meu. văd filmuleţu, îl vede şi băsescu, mi se pare că e pe bune, tocma pentru că ştiu că băsescu e scandalagiu, mă oripilez şi nu prea, refuz să judec un gest ieşit din context, băsescu e încurcat, spune că nu-şi aduce aminte. discuţia continuă, revine la referendum, reformarea clasei politice, totu e cât de cât ok, ba chiar dumitrescu e paşnic şi afabil, aproape c-am uitat de copil. până când emisiunea se termină şi prelipceanu îl urmăreşte pe băsescu pe scări, întrebându-l de pumn. încă o dată, băsescu amână răspunsul. rămân lipită de televizor, începe ora de foc, patriciu îl face pe băsescu "scelerat", ponta fierbe, roberta anastase parează şi ea cum poate, sobicec sau cum îl cheamă zice că e făcătură, că e montaj. casc ochii, emit ipoteze, tata spune că e ca-n blow up, unde-i ăla, uite ce face celălalt, uite unde se uită, de ce râde. apar martori, spun că n-a fost aşa ceva, n-a lovit. la ora 11 noapte, pe retina mea secvenţa aia se lipeşte ca un timbru plin de scuipat. presupun că nu numai pe a mea.
dacă e făcătură, e foarte bine lipită. ochiul meu n-o vede clar (dar şi-ar dori s-o vadă).
dacă nu e, îl rog eu mult pe domnu băsescu să revină asupra declaraţiei pe care tocmai a făcut-o şi să spună că da, l-a lovit, e coleric, nu s-a putut stăpâni, e o greşeală gravă, o regretă, iese din campanie, rămâne etc. etc.
revin, dacă e făcătură, probabil că românia.. nu mai ştiu ce să mai zic. probabil că românia s-a dus dracului de tot. de fapt, oricum s-a cam dus.
înţeleg totuşi că nu sunt singura care are nişte semne de întrebare. mai citiţi şi-aici: http://www.hotnews.ro/stiri-media_in_campanie-6569303-cum-fost-pus-scena-scandalul-basescu-lovit-copil-excelenta-conlucrare-dintre-trusturile-mediatice.htm
creierul meu e praf pentru că l-am obligat să înghită o mulţime de porcării. creierul meu, cât de cât pregătit pentru o dezbatere de campanie (cum se anunţa cea de pe realitatea), a primi otv şi n-a putut să zică nu.
până una alta, nimic, dar absolut nimic, nu m-ar putea convinge să nu votez.
dar (via andra):



ps. şi crecă e prima dată când sunt de-acord cu costi rogozanu.

repeat

mă scuzaţi, ştiu c-am mai pus piesa asta o dată pe blog, chiar când a apărut albumul. dar acuma am văzut, uitându-mă cu mare atenţie la cele mai bune 30 de videoclipuri ale anului, versiunea inrocks, că the first day of spring are şi videoclip. unul care-mi aduce aminte de little miss sunshine şi de mine, atunci când închid televizorul şi dau muzica tare (sau tot de mine, acu mulţi ani, mulţumind în sufragerie, cu faţa spre perdeaua de la balcon, pentru geniul de care-a dat dovadă academia de film oferindu-mi oscarul pentru cea mai bună actriţă).

The First Days Of Spring Teaser from charlie fink on Vimeo.

ia hai, pace

să ne mai liniştim puţin. cu una din piesele mele preferate din toate timpurile, cântată de doi din cei mai preferaţi oameni ai mei din toate timpurile. amin.





(teodora m-a rugat să aleg subiectu pt p.d.s.ul de peste o lună. aşadar, tema pentru p.d.s.ul din 12 decembrie e norul/norii. mi-am adus aminte cum am citit pe sub bancă volumul lui petru creţia în vreo 2 zile de şcoală, verificând cu priviri rapide pe fereastră dacă petru creţia avea dreptate sau nu. în general, avea.)

culmea prostiei mele

am votat cu antonescu ieri ca să nu iasă geoană în al doilea tur. acu vine crin şi spune că-l susţine pe geoană (deci pe ăla pe care l-a făcut demagog în dezbaterea de vineri seară) şi că eu ar trebui să fac acelaşi lucru.

pe lângă porcăria asta, poate să-mi explice şi mie cineva cum a ajuns domnu johannis acest superman fără de care românia nu mai poate respira, iar băsescu acest "tiran ceauşist" cu care românia nu mai poate trăi (chiar cu preţul revenirii lui iliescu şi năstase la putere)? m-am prostit de tot de nu mai înţeleg nimic?

p.d.s. cu ilustraţii

să curgă pozele de la petrecerea cu poezie, să se topească pe ecranele dvs. cum s-au topit trufele încetişor, la lumina becurilor din holul bcu, pe tăvile argintii, să se-aşeze sub ele nişte versuri, plus cuvintele mele pline de înţelepciune. doamnelor şi domnilor, într-o ordine cu totul întâmplătoare:

caius dobrescu. "încât noi înşine,/ în safariurile noastre cele mai îndrăzneţe, în care/ ne vom fi purtat land-roverurile dincolo de ele însele,/ până când motoarele lor puternice le vor destrăma ca pe/ nişte/ fantome de ceaţă ce sunt, tot n-am reuşi/ să le cunoaştem fruntariile" (fruntariile?!)

pavel şuşară. premiul de popularitate. foarte simpatic, cu titlul lui de poem lung cât un poem, cu scrisoarea lui către împărăteasa sissi, din care a citit doar titlul şi finalul. poemul începe cu "Iubita mea Sissi" şi se termină aşa: "nu veni la Geneva,/ iar dacă, totuşi, vii,/ nu ieşi din casă/ pe 10 septembrie,/ în ziua de sâmbătă,/ iar dacă, totuşi, ieşi,/ nu ieşi la orele 14.40,/ iar dacă, totuşi, ieşi,/ eu voi fi acolo şi ne vom întâlni amândoi cu Istoria/ şi eu ştiu asta pentru că eu ştiu totul,/pentru că eu sunt blestemul, soarta, călăuza şi/ asasinul/ şi rămân supus veşnic al/ Luminăţiei Tale, / Luigi Lucheni".

mon père. premiul pentru eleganţa sobră a discursului poetic :)

public. înainte de recital, valeriu gherghel, emil brumaru zâmbind (!), pavel şuşară şi bogdan creţu.

juriu. ion mureşan. nu ştiu ce citea acolo.

ovidiu genaru. pe lângă "Dialog cu Anton Pavlovici într-o cizmărie", pe care o să-l transcriu aici integral cu proxima ocazie, mai avem : "Prin măhălăli rău famate aud chicoteli de femele/ cu ciorapi ieftini/ Se-aud zurgălăii chiloţilor bej/ de-a dura prin hârjoane de gang"

florin iaru. florin iaru deci. "Corpul meu dansator/a intrat în frigul ei calm, palid, perfect,/ iar sângele a acoperit muzica încet, precaut./"

adrian popescu. premiul petrecerii. "Acolo unde mergem toţi/ Am să mă duc cu pas uşor,/ Se-aude-un fâşâit de roţi,/ Pe-autostrada norilor."

ioana crăciunescu. în poza asta seamănă puţin cu mariana mihuţ. are-un fel de fragilitate care te dărâmă. "De mână amândoi/ Două crengi răsucite în timp,/ prin bătălia de iatagane,/ decapitaţi zâmbind"

paul vinicius. a avut versul/sfatul serii :"băiete:/ ascultă ici - la mine:/ niciodată să nu-ţi mănânci/ banii de beutură"

mariana codruţ. "nu ştiu să-ncalec un cal/dar cu moartea nu poate fi altcumva"

invitatul de onoare, mihai şora. (are cel puţin un lucru în comun cu manoel de oliveira :)

liviu antonesei, deşi prezent pe afiş, n-a venit. păcat.
păcat că n-au mai venit poeţii tineri, ca anul trecut (din cauze financiare, desigur).
poate că la anu o să fie mai multă lume în sală.
a, repet. fiecare poet a primit câte-un premiu. eu aş renunţa de tot la ele, ca să rămână numai bucuria spectacolului.
(fragmentele de poeme sunt luate din antologia celei de-a doua petreceri cu poezie, prieteni şi trufe de ciocolată, apărută în 40 de ex. la editura organizatorului, emil stratan)
(mâine pun aici şi linkul cu articolul din supliment, asta în cazul în care site-ul nu le mai e atacat de viruşi dubioşi:D)
mi-a plăcut la petrecere.

fără grabă

sunt leneşă leneşă leneşă, iaşul mă înghite şi mă mestecă pe-ndelete, e bine să stai acasă, să n-ai nimic de făcut, să te trezeşti târziu, să fii leneş.
sunt aşa de leneşă, încât n-am apucat să scriu despre:

cum am mers joia trecută la dezbatere foreign policy despre ce-a făcut românia în ultimii 20 de ani. şi cum am tot bombănit.

cum am mers vinerea trecută la a doua petrecere de poezie, prieteni şi trufe. şi cum am avut un favorit clar (printre altele, pentru că mi-e tată), cum am făcut poze (urmează o postare numai cu portrete de poeţi), am mâncat ciocolată şi-am asistat la un turnir foarte bun. şi cum am aflat că una din cărţuliile mele luate acu mulţi ani de la grasse, respectiv aia despre cafea, se odihneşte undeva prin biblioteca dlui brumaru şi s-ar putea să n-o mai văd înapoi niciodată. şi despre cum l-am descoperit pe ovidiu genaru, un fel de minulescu meets harms.

cum am mers sâmbăta trecută la o nuntă la care mirele a ajuns în piscină, florin lăzărescu a făcut un cocor de hârtie, şi am stat la poveşti până la 3 dimineaţa cu nişte oameni extrem de drăguţi (pe unii din ei îi citisem doar). a, la aceeaşi nuntă s-a măritat serry, prietena mea bună şi una din cele mai tari profe de română de pe-aici.

cum am văzut duminica trecută the limits of control, care lui serghei i-a plăcut mult mult, şi mie nu prea nu prea.

cum am primit două invitaţii tare amabile (de o săptămână tot visez să folosesc undeva cuvântul "amabil") de-a scrie pe thechronicle.ro, un site f bun pe care-l citesc de când a apărut, şi pe proaspătul wetpaper.ro, singurul site românesc cu muzici dintr-ale mele. şi cum, în curând, o să şi scriu câte ceva demn de publicat acolo.

cum am hotărât în doi timpi şi trei mişcări să plec o săptămână la lyon (după ce mi-a spus maria că e ofertă la blueair). acolo or să fie maria şi andrei, şi estelle, şi bienala de artă contemp (plus perjovschi), şi sfârşit de partidă pus în scenă de charles berling, şi sărbătoarea luminilor, şi the imaginarium of dr. parnassus, şi vinuri şi brânză, şi un aer pe care-l respir uneori mai uşor.

cum am terminat idiotul lui dostoievski, eu, care n-am citit până acu nici un dosto pentru că mi-era teamă că n-o să-l înţeleg. cum idiotul s-a dovedit a fi unu din cele mai copleşitoare romane citite de mine vreodată. cum am îndoit colţuri de pagină (traducerea intimidant de perfectă a lui emil iordache), am citit şi cu voce tare, şi mi-am spus că ajunge un dosto pe an şi doi don quijote într-o viaţă.

cum trebuie neapărat să revăd splendor in the grass. n-am explicaţie, trebuie pur şi simplu.

cum o să mă vedeţi la teve peste vreo 2 săptămâni, dacă o să daţi din întâmplare pe tvr3 sau pe cultural.

cum nu ştiu de unde să fac rost de the roman spring of mrs. stone a lui williams, care iarăşi îmi trebuie. pentru că "at five o'clock in the afternoon, which was late in march, the stainless blue of the sky in rome had begun to pale and the blue transparency of the narrow streets had gathered a faint opacity of vapor". pentru că am văzut-o aseară pe helen mirren în rolul lui mrs. stone şi acum am nevoie de text.

cum m-am decis că votez în primu tur cu antonescu. da în al doilea chiar nu mai ştiu..

sigur am uitat ceva.

a, da: http://www.youtube.com/watch?v=Eo-UKCxCglg

şi Billie Holiday, cooking a steak for her dog Mister in her apartment in Harlem.

rainbow connection

someday we'll find it, the rainbow connection,
the lovers, the dreamers, and me.

(tocma am terminat neantul românesc. o convorbire. după care am dat peste un articol recent din le monde, despre otrava din venele noastre româneşti. aveam, deci, mare nevoie de kermit the frog, ca să mai echilibreze situaţia.)

zidul

în ciuda tonului melodramatic al acestui filmuleţ american, the facts and figures remain the same. numai în primul an, 50 de oameni au murit încercând să treacă în vest. până ce sovieticii s-au prins şi-au pus mine peste tot, au fost săpate 70 de tuneluri pe sub zid. apoi esticii au fabricat tot felul de maşini de zburat şi au plănuit evadări dintre cele mai fantastice, numai ca să poată ajunge de partea cealaltă. acum 20 de ani, după ce reagan a spus tear down this wall (mă rog, nu chiar imediat. a mai durat vreo 2 ani juma, având în vedere că reagan a ţinut discursul ăsta în 87), zidul a căzut în sfârşit, iar la "realitatea tv", florin călinescu îşi dă cu părerea despre lista lui negoiţă. angela merkel a spus azi că momentul 9 noiembrie 1989 e cel mai fericit moment din istoria recentă a germaniei. la noi însă e cod galben în sud, 80 de litri pe metru pătrat, zidul poate să mai aştepte a doua parte a buletinului de ştiri.
toţi anii ăştia de istorie, toate dramele cumplite pe care pot doar să le bănuiesc, fiindu-mi aproape imposibil să-mi imaginez cum era să trăieşti în vremurile alea, fac ca azi să nu mă intereseze tezele political trendy ale unui vasile ernu şi a altora ca el. de altfel, dacă aveţi chef să vă certaţi cu cineva, vi-l propun pe zizek, cu articolul din new york times. pe mine m-a scos aşa de tare din sărite, încât m-am trezit că-mi scriu argumentele pe un caiet dictando, ca şi cum ar urma să-i scriu vreun răspuns lui slavoj. n-o să-i scriu, mi-a fost de-ajuns caietul dictando şi tot ce-am mai citit/văzut azi despre 9 noiembrie 1989.

p.s. dacă vreţi să revedeţi.
zum, cum e la berlin? :)

cartea fantomă

de când am pus pe blog prima poză cu gufi, am ştiu că se duce totul de râpă: şalul e şarpele e pisica. celor dintre dvs. mai originali le prezint scuzele mele. mi-aş fi dorit să cresc în casă un zebu sau un elefant galben, dar, locuinţa fiind prea mică, acest lucru este momentan imposibil. sunt, deci, o tipă banală. mor după pisici, mai ales după gufi. iar lui gufi i-ar plăcea foarte mult să umble pe acoperişuri. tot din lipsă de spaţiu, avem doar acoperişuri la dulapuri, biblioteci şi cuiere. pentru gufi, sunt oarecum de ajuns. miercuri s-a urcat într-o parte a bibliotecii în care nu mai fusese până atunci. a rezultat mai întâi o carte cu coadă, după cum se poate vedea în imagine.


după ce gufi a şters praful de pe rândul din spatele cărţilor, s-a aşezat între ele, ca o statuie cu blană.

eii, asta era miercuri. joi ce citesc pe blog la alexandru? că o carte fantomă ar fi sau n-ar fi. ar fi! adică e, chiar lângă mustăţile lui gufi, între cursurile de literatură şi dicţionarul de simboluri.
am primit-o iarna trecută de la dna. ruxces, care ne-a spus, mie şi cristinei, ce comoară extraordinară e. am luat cartea la iaşi, era crăciun, nu mai fusesem acasă de vreo 3 luni şi ceva, am pus cartea bine şi-am uitat unde. până miercuri, când gufi mi-a amintit de ea. până joi, când alexandru mi-a amintit de ea.
să mă fac că n-am auzit şi n-am văzut nimic, pentru ca bumgartes să rămână fantomă? sau să-l citesc şi, dacă e cazul, să fac din el copii copii pe care să le trimit în lumea largă?

până când iau o decizie, pot doar să zic (mai ales de la minutu 1 şi 14 secunde încolo):

restul e plictis

"ah! primele dăţi sunt tot ce contează în viaţă. restul e plictis." (raymond queneau)

aşa începe prezentarea unei noi colecţii de la editura art. o colecţie cu 10 titluri despre primele dăţi: prima beţie, prima pereche de blugi, prima dezamăgire în dragoste etc. volumul cu nr. 1 e despre prima beţie, se lansează vineri, 13 noiembrie, ora 18.00, la clubul m.ţ.r., şi-n ea scriu: constantin acosmei, silviu dancu, gabriel h. decuble, şerban foarţă, bogdan ghiu, mugur grosu, florin iaru, augustin ioan, v. leac, mitoş micleuşanu, matei pleşu, johhny răducanu, robert şerban, iulian tănase, mihail vakulovski, radu vancu, constantin vică şi daniel vighi.
mie-mi place ideea, îmi place şi editura, îmi place şi queneau, îmi plac şi mulţi dintre autorii din volum. în concluzie, de-abia aştept. până atunci, un preview jos pălăria:

a murit claude lévi-strauss. anul trecut împlinise 100 de ani.

marie ia goncourt-ul

marie ndiaye a luat ieri goncourt-ul. cică e prima femeie de culoare care-l ia. în schimb pe ea n-o interesează etichetele astea, spune că nu reprezintă pe nimeni şi că n-a pus vreodată "goncourt" şi "femeie neagră" în aceeaşi propoziţie. eu o cred, nu-i o tipă care să glumească cu treburi dintr-astea. citisem rosie carpe (pentru care-a luat femina în 2001) acu mulţi ani şi-mi plăcuse.
assouline face un compte-rendu perfect al jurizării de ieri, cu tot cu motivaţii (pivot, de ex., vorbeşte de "utilizarea savantă, intuitivă, senzuală a adverbelor şi adjectivelor, chiar dacă lucrul ăsta e în general prost văzut") şi cu meniul de la restaurantul drouant.
le monde şi the guardian ne spun mai multe.
a, renaudot a mers la scandalagiul trendy, a.k.a. beigbeder. să-i fie de bine.

(foto de han sungpil)

de pe margine

în calitate de antrenoare (care nu participă azi la p.d.s., pentru că nu şi-a dat seama că 1 noiembrie vine aşa de repede şi, din cauza asta, n-a mai avut timp să caute mingile de fotbal prin poezia română), ştiu că e cazul să ofer măcar o recompensă după jocul bun, echilibrat, al întregii echipe p.d.s.
surpriză deci (valabilă 10 zile de la data afişării ei publice).
sper că o se ne calificăm la mondiale.

vals în mii

(pentru că mi-am adus aminte că ştiu pe de rost toate versurile de la cele 18 piese de pe best of-ul jacques brel, adus de-ai mei din belgia când aveam 7 ani. dar mai ales pentru că radu cosaşu tocmai a împlinit 79 de ani:)

şosete

cât de lungi erau şosetele negre ale lui bernardo şi pier paolo, de urcă atât de sus deasupra gleznei şi nu lasă să se vadă nici o bucăţică de pulpă?

(foto de-aici.)

p.d.s. numaiştiucât (dulceaţă şi greaţă)

Ca tine

Am vrut să fac din viaţa mea
o cofetărie
ca tine,
cu galantarele pline de choux à la crème
şi negrese.
Pe noi nu ne despărţea decât o baltă uriaşă,
desenată în jurul tomberoanelor de gunoi,
ea ţinea de la scările blocului meu
până sub ferestrele tale înalte
(în spatele lor oamenii se transformau în peşti,
tu în acvariu),
ei pluteau în sucul pişcăcios de Brifcor,
clipeau din ochi fericiţi.
Ai intrat în sufletul meu,
cu chip de savarină
însiropată până la leşin.
Am vrut să fac din viaţa mea
o cofetărie,
ca tine,
cea mai vestită din cartier,
cu expoziţii municipale
- o dată pe lună -,
atunci să mă transform aproape într-un muzeu,
în care să vină oricine cu detaşamentul,
cu clasa,
cu tovarăşa,
să vadă ţărăncuţele din turtă dulce
şi harta patriei cu cinci feluri de creme şi tot atâtea culori,
balerinele şi căţeii de ciocolată
cu ochi verzi şi gene întoarse,
ca bibelourile mătuşii din strada Primăverii.
Pe ele oare cine le cumpără?
Pe noi nu ne-a despărţit niciodată
decât o baltă tulbure
pe deasupra căreia treceau în zbor
libelule.
Am vrut să fac din viaţa mea
o cofetărie,
întocmai ca tine,
părinţii mei să se întoarcă târziu acasă,
să treacă pe sub geamurile mele înalte
şi să găsească închis.
Am vrut să fiu o cofetărie,
ca tine,
cu laborator în spate,
cu maşină de îngheţată,
cu navete de Brifcor
şi cu linguriţe de aluminiu
găurite la mijloc,
ca să nu vrea nimeni să le fure
şi ca să pot supraveghea mai bine,
prin găurelele lor,
albul farfuriilor
şi culorile cremelor
şi libelulele cum zboară
pe deasupra celor care vin la mine.

(svetlana cârstean, din volumul floarea de menghină, cartea românească, 2008, p. 96. cu menţiunea că nu suport cuvântul "pişcăcioasă")

şi dacă e prea mult dulce, vă recomand să contracaraţi simptomele de ameţeală cu seidel, acest mare nesuferit al poeziei americane:

BROADWAY MELODY

A naked woman my age is a total nightmare.
A woman my age naked is a nightmare.
It doesn’t matter. One doesn’t care.
One doesn’t say it out loud because it’s rare
For anyone to be willing to say it,
Because it’s the equivalent of buying billboard space to display it,

Display how horrible life after death is,
How horrible to draw your last breath is,
When you go on living.
I hate the old couples on their walkers giving
Off odors of love, and in City Diner eating a ray
Of hope, and paying and trembling back out on Broadway,

Drumming and dancing, chanting something nearly unbearable,
Spreading their wings in order to be more beautiful and more terrible.

(poemul e al lui frederick seidel, şi-a fost ales de charles simic - alt poet care-mi place mult şi pe care l-a tradus cărtărescu foarte bine acu câţiva ani la paralela 45 - , în pledoaria pro-seidel de pe blogul nyr. puteţi asculta/descărca poeme de-ale lui seidel în lectură proprie în podcastul nybooks.)

(iar poza e de-aici)

cât pe ce

nu sunt în stare să negociez, nu-mi dau seama întotdeauna „ce-i mai bine pentru mine”, nu ştiu cum să pun întrebările potrivite în situaţii delicate, fac totul ca să nu supăr pe nimeni, nu insist, nu bat la cap, mi-e prea ruşine să fac măgării, chiar dacă sunt în avantajul meu, răspund în timpul unui interviu, întrebată fiind de un posibil angajator ce-mi place cel mai mult să fac, că-mi place să merg la concerte. mă comport aşa mai ales când sunt chestiuni de care depinde viitorul meu. dacă însă sunt la masă, într-o cafenea, şi se dezbate importanţa oberlichtului în cultura română, tai şi spânzur, mă enervez şi-mi apăr punctu de vedere ca şi cum de el ar depinde soarta copiilor din madagascar. iau deciziile cele mai importante pentru mine după un singur criteriu: după ce-am hotărât ceva, trebuie să răsuflu uşurată, ca şi cum aş fi scăpat de cine ştie ce grozăvie. dacă nu răsuflu uşurată, înseamnă că nu e decizia bună.
în anu 2 de facultate, când am fost cu erasmus în germania, am lucrat 3 luni chelneriţă într-un restaurant italian (se chema rossini, iar pe patron, grăsan şi pus pe miştouri, îl chema domenico). au fost trei luni geniale, în care-am dus trei farfurii pe-un braţ, am domesticit maşina de cafea (deşi în primele săptămâni le visam pe doamnele de la salonu de coafură că vin şi-mi cer iar latte machiatto şi eu trebuie să înspumez laptele, şi-l încălzesc prea tare, şi-mi iese numa un lichid fierbinte şi s-au dus naibii lattele cucoanelor şi bacşişu meu), am învăţat să fac cappuccino ca la carte, să dau restul corect (nu ştiţi cât de greu e să calculezi în minte, când se strică maşina de marcat, într-o limbă în care cu 6 luni în urmă ştiai să spui numai mein name is), zâmbeam totimpu, eram bijuteria restaurantului, pentru că ştiam şi germană, şi franceză, şi engleză, nemţii credeau că-s italiancă şi se străduiau să-mi spună buon giorno fără accent, am prins şi campionatu mondial şi celebrul meci germania-italia (a doua zi după meci mesele de marmură de-afară erau răsturnate, iar steagul italiei ars), era cât pe ce să dau foc localului, de la spirtierele pe care le aprindeam în fiecare zi, ca să ţină mâncarea de la bufet caldă, a venit şi doamna primar la noi, am lucrat într-o duminică la o kommunion dintr-aia sau cum se chema, un new-yorkez de 70 de ani venit cu nevasta în croazieră pe main mi-a zis că-s o spring chicken pentru că mă mişc repede, în salturi, şi-s fragedă, iar cel mai mare bacşiş (10 euro) l-am primit de la doi negri uriaşi care-au băut două cola. în fine, aş fi lucrat toată viaţa acolo dacă n-ar fi trebuit să fac şi-o şcoală.
acu am cam terminat cu şcoala. deocamdată. şi trebuie să mă angajez iar. era cât pe ce să devin purtătoare de cuvânt a unei companii care se-ocupă de exploatarea resurselor energetice. ar fi fost o treabă. dup-aia era cât pe ce să fiu marketing nu ştiu ce la o librărie on line. ieri era cât pe ce să mă angajez la unu din cele mai mari cotidiene de la noi. dar, cum sunt cât pe ce să pun mâna pe dream jobu meu (de-abia în ianuarie e „cât pe ce”-ul ăsta), am zis nu. evident, nu ştiu dac-am făcut bine sau nu. deocamdată răsuflu uşurată. încă două luni de zile voi transmite în direct de la iaşi, unu din cele mai fabuloase oraşe din emisfera nordică. probabil mă apuc de tradus şi de plimbat. probabil o să scriu mai des pe blog, mai ales că am devenit antrenor al echipei p.d.s. : ) (a, am uitat un cât pe ce. acu 6 ani, era cât pe ce să devin actriţă, dar, mulţumită acrelii şi clarviziunii lui florin zamfirescu, am picat examenu de admitere. ştiam să recit foarte frumos vreo 10 poeme, doinaş, sorescu, ion mircea, ioan s. pop, o doină, am cântat brel, la chanson des vieux amants, în timp ce hitul admiterii la unatc era am doar 18 ani. la monologu dramatic adaptasem un fragment din gemenii lui cărtărescu. ce mai, fenomenal. în anu ăla au intrat la actorie o domnişoară de la bambi şi un individ de la ah cum se chema trupa aia de băieţi, nu animal x, a da, accent.)

profit de faptu că aţi citit până aici (sau că, printr-o ingenioasă mişcare a ochilor, aţi sărit direct la rândurile astea), ca să vă recomand unu din cele mai minunate albume lansate anu ăsta. de fapt, am scris cam mult. las albumu pe data viitoare. şi albumu, şi pe vonnegut.

cum a fost

ieri a fost frig. şi azi e. şi de-acuma numa frig o să fie. aşa că primu lucru pe care l-am făcut după ce-am ocupat o masă mare la mţr a fost să ne luăm câte-o tărie mică. nu ştim exact dacă şi cât duhnea spre onorabila asistenţă, dar noi ne-am încălzit şi ne-am pus pe râs (pentru că am venit mai devreme cu vreo juma de oră, deci am avut timp de de miştouri). între timp, sala s-a umplut şi a continuat să se umple, până când lângă uşa de la intrare a ajuns să se-nghesuie destul de multă lume în picioare.
şi-a început. s-au urcat pe scenă radu cosaşu şi paul cernat. cosaşu şi-a scos textele dintr-un plic (multe erau rubrici decupate din dilema) şi s-a pus pe citit. mai întâi cam timid, apoi din ce în ce mai încrezător. despre angoase muzicale, ironie, kant, cervantes, proust, fostul director al cenzurii în faţa standului de ziare postdecembriste, tovarăşul pietricel şi parmezanul, conjuncţii şi prepoziţii, compoziţia chimică a lacrimilor etc. şi s-a râs mult, s-a oftat încet, s-au schimbat priviri încântate. nu ştiu cât a durat exact lectura, dar a trecut extrem de repede. n-au fost momente moarte, lucru surprinzător la o lectură publică, nimeni nu s-a uitat aiurea pe pereţi gândindu-se la ce mai trebuie să cumpere înainte să ajungă acasă. la final, sala a aplaudat îndelung, cu totul sous de charme, şi-a cerut un bis :)
întrebările au venit destul de greu, eram toţi în plicul a4 maro şi scormoneam printre textele de-abia citite, străduindu-ne să nu uităm nimic. paul cernal n-a prea ştiut cum să deschidă discuţia şi cum să modereze întâlnirea. şi-mi pare rău că spun asta, mai ales că îmi place paulcernatul din obs cult. sala a trebuit să se dezmorţească singură din admiraţie şi să îndrăznească să pună mâna pe microfon. întrebări legate de articolele sportive (vasile ernu), de cronicile de cinema, de angajare şi dezangajare (paul cernat, alex matei), de tricoul 10 al naţionalei, de mătuşi, de extremismul de centru. eu, previzibilă cum sunt, l-am întrebat de soarta fiului inexistent. a zis că nu poate să-mi dezvăluie nimic. de altfel, cum a şi explicat mai târziu, îi place să vorbească mai ales despre lucrurile pe care le-a scris deja, e un teren sigur. filip florian a vrut să ştie dacă fiul inexistent e sau nu decreţel (având în vedere data naşterii lui). ce să mai, a fost o întâlnire care i-a fermecat până şi pe cei care nu citiseră nimic de radu cosaşu. despre fani nici n-are rost să mai spun, ei au fost suprafermecaţi şi-au avut impresia, nici mai mult nici mai puţin, că au asistat la un moment istoric (după cum mi-a spus adela g.). jur că nu exagerez cu nimic. pentru mine cosaşu este unul din cel mai buni scriitori români, iar lectura de-aseară o să rămână un mare moment al istoriei mele personale :)
am uitat să spun că în sală veniseră şi domnu ţopescu, cu care cosaşu a şi intrat într-un scurt dialog, şi mihai călin, despre care înainte n-aveam nici o părere, iar acu am una, desigur, bună.
am uitat să spun că nu prea mă pricep să scriu despre-o întâlnire unde toată minunăţia a stat în lectura lui cosaşu, în ironia lui fabuloasă, în autoironia necruţătoare, în blândeţea lui, în replicile savuroase.. textelor lui din dilema (citite de 10 ani încoace) le datorez temperarea furiilor mele ideologice, tocirea răutăţilor, atenţia îndreptată spre lucruri trecute de obicei cu vederea, care au ajuns să conteze foarte mult pentru mine. dar gata, am scris deja prea mult şi trebuie să fim, aşa cum ne-a îndemnat cosaşu aseară, "serioşi şi oameni de cultură" :))

santa who

dylan şi spiritu crăciunului. ca şi cum ai spune un turc intră într-un bar de chinezi. sau un bar de chinezi intră într-un turc. şi deşi ştiam asta, m-am făcut că nu ştiu şi am aşteptat albumu lui de cântece de crăciun. aici puteţi asculta prima piesă de pe album : http://www.bobdylan.com/#/christmas-in-the-heart-donate. nu pun widgetu pe blog, pentru că "must be santa" sună ca şi cum dylan ar fi nimerit la oktoberfest şi, după ce-ar fi băut un număr de beri, s-ar fi urcat pe masă şi-ar fi început să cânte ceva aşa, de suflet colegilor de pahar. numa că în loc să i se facă dor de johanna, şi-a amintit de moş crăciun şi-a trântit un cântec de sezon. după ce asculţi "must be santa", ai impresia că unu din cor urmează să scoată cuţitu de la brâu, drept pentru care toţi cei prezenţi în cortu de la oktoberfest se iau la bătaie.

soluţia de rezervă e, cum nu se poate mai firesc, coloana sonoră de la twilight, filmu cu bampiri pe care nu l-am văzut şi nici n-am de gând să-l văd. da ost-ul e bun. găsim acolo cel puţin un bon iver şi-un st. vincent, plus o anya marina. aşadar:





ieri l-am cunoscut pe cel mai tare taximetrist din bucureşti. îl cheamă domnu cristian, e de la firma next, are ochelari de vedere cu lentile de soare rabatabile şi vorbeşte numa-n poante. de la foişoru de foc şi până pe al.i.cuza am mers dintr-un hohot de râs în altu. l-am rugat să-mi dea număru de telefon, ca să-l dau mai departe tuturor prietenilor mei. să mergi cu dl. cristian e ca şi cum ai avea un stand-up comedy la tine-n taxi, numa pe durata cursei. un stand-still comedy adică.

afară-s 6 grade şi toate hainele mele de iarnă (plus cizmele) sunt puse bine într-un geamantan. la lyon.

magnetic resonance imaging

by charlotte g. & beck:

întrebări

ce caută melcu pe boxă:

"Whale Song" for Modest Mouse from Bent Image Lab on Vimeo.

de ce nu e alisson în videoclip:



e bine că charlotte şi beck.

de ce mai întâi nu m-am bucurat deloc pentru herta, după care am înţeles (adică am ascultat-o în interviuri şi mi-am adus aminte de pasaje din regele se-nclină şi ucide) şi m-am bucurat.

de ce nu pun semnu întrebării dacă vreau să întreb ceva.

de ce mă duc azi la teatru pentru copii, ca să văd cea mai nouă piesă regizată de sapdaru (da da, acelaşi sapdaru din a fost sau n-a fost etc.).

a mai făcut cineva, între 5 şi 9 ani, o pasiune pentru actoru liviu smântânică.

de ce mi s-a făcut dor de paturile pliante.

de ce uit toate ideile geniale pe care le am imediat înainte să adorm.

ce mai faceţ.