eii, da. thomas mi-a zis cu juma de oră înainte să plecăm că el nu mai vine, dacă plouă şi răceşte, dacă trebuie să stea doo ore în ploaie, dacă îşi udă şosetele (asta cu şosetele n-a zis-o, da nici mult nu mai avea). zic, bine thomas, las c-o să-ţi pară rau. iau rapid câteva linguriţe de îngheţată cu fistic, aşa, ca o doctorie, şi plec. momentan, sunt furioasă pe nemţi şi pe dorinţa lor de-a controla totu. poate îmi trece până mâine. de-al naibii, nici nu mi-am luat umbrela. şi tot de-al naibii, n-a plouat nici măcat un pic :)
4000 de oameni în amfiteatru, veniţi toţi să vadă un spectacol dedicat lui vian. jean-louis trintignant (care mie mi-a furat inima de mult, cu un homme et une femme) a recitat două poeme de vian, unu în deschidere (je mourrai d'un cancer de la colonne vertébrale), altu în închidere (je voudrais pas crever). ambele despre moarte, ambele cutremurătoare. s-a făcut linişte de tot la mine în cap şi la mine în mâini şi la mine în burtă cât timp a recitat trintignant poeme alea, şi m-am hotărât pe dată că o să le învăţ pe de rost pe amândouă, pentru că pur şi simplu am nevoie de ele şi trebuie să ştiu că le am întotdeauna la îndemână.
acu c-am depăşit momentu poetic, concertu în sine a fost simpatic rău. vian 50s, 60s, 70s, 80s, 90s, vian de cabaret, vian indie, vian jazz and blues, vian ca soda caustică, vian melancolic, vian cu le déserteur, la java des bombes atomiques sau j'suis snob, vian cu texte inedite (unul despre cum, decât să te duci în insulele din marea neagră, mai bine-ţi cumperi jambon), vian slam (un text genial, "cantata cutiilor":).
luată de val, scot aparatul foto din geantă (care scăpase de control), fac poză şi imediat vine lângă mine o domnişoară. aparatul mi se confiscă. blanc total. dacă mi-l iau de tot, nu-i nimic, o să fie motivul perfect ca să-mi cumpăr în sfârşit nikonu d60 la care visez de-un an. da dacă mă fac de râs la final sau mă pun să şterg poza şi fac apel la morală şi lege, ei, o să zâmbesc naiv şi-o să zic că da, sunt vinovată, recunosc tot. în paralel cu spectacolul, în capu meu s-au desfăşurat multiple scenarii legate de recuperarea demnă a aparatului. la final, după ultima tură de aplauze, domnişoara mă bate pe umăr, îmi zâmbeşte şi îmi dă aparatu înapoi. şi pernele pneumatice şi ecologice încep să zboare în tot amfiteatrul, e deja 11 juma, gata, on n'est pas là pour se faire engueuler.
boris mon ami, tu m'as eue à la premiere phrase que j'ai lue de toi. ce qui est quand-même assez rare :)
(dintre cei care l-au cântat pe boris, cel mai mult mi-au plăcut arthur h, carmenmariavega atât de edithpiafescă şi françois hadji-lazaro)
7 comentarii:
nu vrei sa inveti si versiunea optimista, aia cu "Pourquoi je vis"?:) sau macar concluzia (eu nu am gasit alta mai buna in, iacata, aproape 31 de ani de vietuire): "Parce que c'est joli"
păi mie mi se par amândouă jucăuş-mortuare, iar a doua, de fapt, e "n-aş-vrea-să-crăp-deci-aş-vrea-să-trăiesc" :)
e "n-as-vrea-sa-crap-inainte-de-a-simti-savoarea-mortii" brrr deci nu vreau sa-mi dea nimeni un flavor de moarte pe la nas ca sa apreciez mai bine viata, vreau decat sa traiesc pen' ca e misto:)
superb, printre cuvintele tale am trait o parte din concert, merci
He he, dacă nu-ţi dădea aparatul înapoi... (eu aşa speram :P)
ce frumos, la asta mi-ar fi placut si mie sa merg.
sper ca nu mai esti furioasa pa nemti, asa-s ei. pe mine ma distreaza :) (asta acum, da' mi-a luat si mie ceva timp sa ma obisnuiesc. sa vezi ce nervoasa eram cand s-a anulat o plecare la munte fiindca exista posibilitatea sa ploua. evident ca a fost soare si cald de ti-era mai mare dragul. :))
bola, azi nu ne-nţelegem. mie tot mi se pare un minunat poem despre cum nu e cazu să mori până nu vezi aia şi nu simţi ailaltă :)
gala, mulţumesc. văd că în ultima vreme iau cu mine şaluleşarpele peste tot pe unde merg.
cătă, lasă, poate la concertu philip glass ;D
zum, mi-a trecut cu nemţii. îmi place de ei de când am stat un an prin bavaria şi-am văzut cât de bună e prăjitura de sâmbătă după-masă :)
Trimiteți un comentariu