leo et moi

în vacanţa de după a opta, citeam regina margot şi bel-ami. în clasa a noua (din cauză că în vacanţa aia am cunoscut nişte oameni de vârsta mea care erau muuuuuuult mai inteligenţi ca mine), am început să citesc dilema, cărtărescu, miller, enorm enorm de mult. nici măcar nu ştiam cine e a.l.ş. credeam că e un fel de "all star", o semnătură colectivă a întregii redacţii. încet încet am început să mă prind, să citesc fiecare cronică din fiecare număr, să am perioade în care să-l prefer pe gorzo, să fiu fascinată de cât de bine se pricepea la francezi, la literatură, la film şi cum scria cu & în loc de şi..
dup-aia a venit emisiunea lui pivot (tocma îmi dădusem bacu). era singuru bucureşteam printre o grămadă de ieşeni. eu oricum nu înţelegeam prea bine cum am ajuns în emisiunea aia, eram cu totu depăşită de situaţie, iar în prima seară, când am ieşit mai mulţi pe terasă la belfast, n-am scos nici un cuvânt. după ce s-au terminat filmările, la cocktailul din curte de la pogor, l-am adus cu mine pe egon (care scria pe cinemagia) şi le-am făcut cunoştinţă. mai mult au vorbit ei doi, eu m-am făcut de râs de fiecare dată când am deschis gura. prima dată am zis cum mi-am luat din fr o carte de-a lui michael moore (nu ştiu ce era în capu meu), a doua oară a fost încă o tâmpenie din care leo a tras concluzia că-s de extremă stânga. credeam că s-a terminat şi că-i sunt profund nesuferită.
în anu următor, la tiff, într-o noapte, chiar în faţă la diesel, aud "luizaaa" şi văd nişte braţe care se deschid. era leo. bucurie mare.
între timp, leo a fost primu care-a recomandat o rubrică de-a mea în dilema. şi primu care ne-a şi invitat, pe mine şi pe egon, la un dosar. cum lucrurile serioase au început la mine odată cu dilema, lucrurile şi mai serioase au început cu primele strecurări ale numelui meu pe lângă numele pe care le citeam de ani de zile.
anu următor nu ne-am văzut deloc, eu eram ocupată cu germania.
în anu şi mai următor, a venit cu redacţia dilema la cluj. eu m-am dus, plină de încredere, să-l salut după întâlnirea cu studenţii. şi nu şi-a dat seama cine sunt "pentru că data trecută n-aveai părul lung". la resto, tot în seara aia, mi-a făcut cunoştinţă cu mala (pe care o ador). mai ţin minte celebra supă de salată şi pe m.c.
la tiff (a doua ediţie pentru mine), ne întâlneam şi ne salutam pe la bilete, eu îi ziceam tot "dumneavoastră", da nu ştiam cum să nu vadă chestia asta, aşa că reformulam şi evitam "tu-ul".
la câteva luni după, ne-am văzut şi la anonimul. când a aflat că e ziua mea (ziua mea nimereşte întotdeauna foarte prost, când nimeni n-are chef de aşa ceva), a adunat un buchet de flori uscate de pe câmp, singurele flori pe care le puteai găsi la vremea aia în sfântu gheorghe, şi mi le-a dăruit. ce nu ştie el e că buchetu ăla a salvat una din cele mai ratate şi nefericite zile de naştere pe eram cât pe ce să le am.
dup-aia povestea e simplă. ne vedem la o masă mare de prieteni de fiecare dată când ajung la bucureşti (cu condiţia să nu fie plecat pe nu ştiu unde), ne-am văzut şi la clermont-ferrand (unde mi l-a prezentat pe directorul festivalului şi unde mi-a făcut cunoştinţă cu tot oraşul), am îndrăznit de vreo 2 ani să-i spun "tu", îmi place la fel de mult cum scrie ca înainte, poate chiar mai mult, că acu m-am făcut, sper, ceva mai deşteaptă, ţin la el pentru candoarea pe care aş vrea şi eu s-o am la vârsta lui (care e de două ori cât a mea, btw. vârsta, nu candoarea. la candoare crecă suntem egali :), pentru o ironie care e ca urzicile proaspete dacă nu eşti pe lista cea bună, pentru că, de fapt, e un om buuuuuuun de tot, da n-ar recunoaşte chestia asta nici sub tortură. ne mai ciondănim noi din cauza blogurilor (domeniu în care avem mai totimpu opinii diferite), da am stabilit că e o problemă peste care putem trece.
leo, din cauză că nu-s în seara asta la bucureşti, am făcut propria mea petrecere de ziua ta, la care poţi să vii dacă vrei:



(lamulţiani!)
(şi să ştii că ieri noapte, întorcându-mă acasă, am văzut un arici rătăcit pe aleea de beton dintre clădirile ens. m-am apropiat, l-am mângâiat şi i-am zis că petrecerea e de-abia azi, şi că poa să se odihnească între timp într-un tufiş din parc. ceea ce a şi făcut. sunt curioasă ce cadou ţi-a adus:)