firimituri

doubt. deşi se simte piesa de teatru în spatele filmului, râzi de mori şi la final îţi mai şi pui întrebări despre credinţă, religie, îndoială. meryl e preferata mea anul ăsta, poa să ia şi-al treilea oscar, nu mă supăr. să nu se supere nici kate.
"penmanship is dying in this country!", zice ea, extrem de enervată că lumea începe să scrie cu stiloul şi nu mai ştie ce-i aia caligrafie.
"your certaintly is just a mere feeling" sau ceva de genu ăsta, zice el.
subtil, amuzant, cu philip al meu (pe care-l ochisem încă din parfum de femeie) şi cu o gaşcă de puşti simpatici. ar fi fost şi culmea să nu-mi placă.



regele alb. adio ostalgie, copilărie încremenită într-un zâmbet tâmp.
cartea asta taie în carnea vie a memoriei. n-are nimic de-a face cu alte cărţi despre comunism, trece de minune testul estetic, nu numai pe cel etic. m-am trezit râzând în hohote de una singură, după care mă zguduiam de oroare, şi tot aşa. recomand capitolele aproapesexuale: în "cifre", primul fior amoros provocat de chiloţii premiantei clasei; în "cinema", sala interzisă de proiecţie în care rulează un film erotic. a, şi "tunelul", neapărat! vorba criticului de la the times, ai impresia că puştiul-narator îţi povesteşte toate astea uitându-se în ochii tăi. mă bucur c-am cărat-o după mine şi n-am lăsat-o acasă necitită. (era să uit ceva foarte important: traducerea făcută de ildikó gábos-foarţă e-o dovadă de mare artă)


pescuit sportiv. le-am zis aşa: e-un film românesc de-l dau numa la cnp, numa marţea, numa la 21.40. şi au venit cu mine, un italian, un canadian, o nemţoaică. eu m-am hlizit la "hai, mă pisi, smile un pic" etc., iar lor le-a plăcut (şi ştiu să fac diferenţa dintre politeţe şi entuziasm). italianu s-a declarat chiar fan al lui alexandru georgescu. însă altceva am eu de povestit acum. în afară de noi 4, mai era un singur tip în sală. genial, îmi zic, filmu românesc are totuşi spectatori. ne aşezăm, facem poante, începe filmu. tipu se mută chiar în spatele nostru. bunul samaritean din mine spune: probabil că nu vedea bine din spate. deci începe filmu, văd eu bucureştiul, mă cam ia cu ameţeală de la camera lui sitaru şi simt aşa, că-ncepe fotoliul să fiarbă sub mine. nu ştiu cum să vă explic, ca şi cum el (fotoliul) era capac pentru o oală sub presiune. mă gândesc că trebuie să fie de la blugi, uneori mai are şi textila viaţa ei, se-ntinde, se desprinde, nu stă locului. mă mai fâţâi puţin, şi la un moment dat o aud pe julia, lângă mine, întorcându-se spre tip şi zicându-i ceva. brusc, pricep totul. nu fierbea nici un fotoliu. tipul era a bloody pervert/un pauv' con, săracu, cu plăceri minore şi îndelung exersate la filme "de autor", unde-i foarte posibil să vină doar nişte studente rătăcite şi bune de pipăit prin consistenţa fotoliului. de altfel, nu sunt sigură că n-a încercat ceva şi la încheietura scaunului, acolo pe unde poţi să strecori buricele degetelor ca să atingi încet bucata aia de piele dintre bluză şi marginea pantalonilor sau a fustei. ultima jumătate de oră am văzut-o agăţată de scaunul din faţă. julia însă mi-a zis că respectivul a mai încercat ceva timid spre final. la generic, noi ne-am ridicat, el s-a ridicat, eu m-am uitat la el, el se îmbrăca liniştit (avea ochelari, arăta normal). a ieşit pe uşă cu pasul cel mai firesc din lume. oare ţine jurnal? oare ne trece pe toate acolo ("în seara asta o blondă şi o şatenă cu ochelari. film din europa de est. una bună rău în film. de fapt două. de ce nu pot să pipăi şi prin pânza de proiecţie? sunt trist. şi mai şi plouă.")? una peste alta, mi-a plăcut pescuit sportiv. dar acum am o problemă cu fotoliile acoperite cu velur sau ceva asemănător (în metrou, am preferat să stau în picioare..).

debutul celor de la fanfarlo. cam prea arcade fire&beirut şi prea puţin fanfarlo.însă bowie i-a pus pe top tenul lui cu muzică nouă. o fi ştiind el ceva.