seara de dans

aseară am fost şi eu să văd un spectacol de dans al lui découflé, care e, se pare, unul din cei mai mari coregrafi francezi. tipul a făcut scurt-metraje, reclame (una pt polaroid a primit leul de argint la veneţia), ateliere de expresie artistică pt copii la pompidou şi s-a ocupat de coregrafia paradei de 14 iulie (la bicentenarul rev fr), de regia ceremoniei de deschidere a Cannes-ului cu nr 50 sau de marele spectacol de la jocurile olimpice (albertiville, în 92). în rest, are o companie de dans cu care a tot umblat prin lume. e mare specialist în trucuri vizuale şi-n puneri în scenă impresionante. Solo însă, ce-am văzut eu ieri, e primul spectacol pe care-l dansează singur în ultmii 20 de ani. drept să zic, n-aveam nici un fel de aşteptări, plus că-mi era şi foarte somn. concluzia după o oră şi un sfert a fost că e îndr-adevăr un mare coregraf, dar că ar fi făcut mai bine să se-ocupe de crazy horse (al cărui director artistic e de câteva luni) sau de cirque du soleil, cu care pregăteşte un spectacol despre cinema la kodak theater din l.a. pentru că singur, a reuşit să mă ameţească de tot şi să nu-mi spună nimic. a făcut câteva glumiţe, ne-a arătat poze de când era mic, după care s-a apucat, chipurile, să danseze. dar nu mai era singur. pe ecranul din spate apăreau tot felul de forme, în funcţie de cum mişca el degetele de la picioare sau cum înclina capul. era el abastru, el galben, el roşu, el de o mie de ori, el pe fond portocaliu. f amuzant, am zis, şi mai departe? adică am înţeles toate neliniştile lui apropo de corp (că na, are 47 de ani), apoi relaţia dintre imagine şi mişcare, dintre virtual şi real, chestii despre percepţie bla bla. dincolo de asta, mai mult m-au durut ochii. nu poţi să faci un spectacol numai din artificii dar să pretinzi totuşi că e un om care dansează în faţa ta. la final, ecranul de proiecţie a dispărut, iar découflé a dansat câteva minute singur. aşa cum trebuia s-o facă de la început. din păcate, pentru mine a fost prea târziu, vedeam numai roşu şi galben în faţa ochilor. pentru francezi se pare c-a fost extraordinar, au aplaudat, au bătut din picioare, au strigat, au fluierat. aşa de simplu o fi să păcăleşti ochiul cu 2-3 trucuri? eu voiam corp gol şi sinceritate, am primit corp multiplicat şi iluzie. păi monsieur découflé, aşa ne-a fost vorba?

bonus: unul din singurele momente din solo care chiar mi-au plăcut a fost pantomima simpatictandră pe le petit bal perdu a lui bourvil. aici. cântecul oricum e-o fericire.