duminică, 8 februarie 2009

the wrestler and me



să ne-nţelegem de la-nceput. eu fac parte din categoria ălora care suspină când îl văd pe peter o'toole trecând prin cadru, care pot să se uite de trei ori la rând la cinema paradiso fără să li se pară ceva suspect în asta, care bocesc des la filmuleţe mai mult sau mai puţin stupidemoţionante. în orice caz, the wrestler n-avea cum să fie pentru mine. wrestlingul mi se părea o barbarie fără sens, de aronofsky mă cam feream, pe rourke nu-l ştiam decât din barfly. şi totuşi..
the wrestler m-a cucerit cam de la minutul 2-3 încolo. ştiu că l-am văzut cu totul altfel decât prietenul egon, de exemplu. dar l-am văzut în aşa fel încât să mă emoţioneze teribil. mickey rourke e the man, fără discuţii, marisa tomei e de milioane. fiecare pe ringul lui, cu rockul kitsch din anii 80 în loc de coloană sonoră, fiecare cu spectacolul pe care trebuie să-l dea în fiecare zi, fiecare puţin cam trecut pentru spectacolul ăsta.
după ce-am depăşit faza întrebărilor gen "cum se bat în halu ăsta fără să se omoare între ei?", am văzut o sumedenie de detalii care m-au cucerit definitiv de partea lui randy: copiii care-l trezesc dimineaţa, ochelarii lui, numele luptătorilor (Lex Letho, Paul Enormous, Rabeco, Inferno, Funky Somolens..), secundele alea în care se uită în oglinda de la baie, înainte să dea ochii cu cassidy, replica ei: "you've got the same hair" (el şi jesus, adică, pe care-l mai are şi tatuat pe spate, cum am văzut eu mai spre sfârşit), felul în care vin secvenţele una după alta (mai întâi injecţia în fund, dup-aia scena de la coafor), capsatorul, puştiul cu care joacă un nintendo învechit cu wrestling, felul în care-şi adună părul în boneta aia de vânzător, poantele pe care le face în timp ce pune salata de cartofi pe cântar.. uuuf, sunt atâtea detalii şi n-am de gând acum să mă opresc la fiecare din ele (deşi, da, trebuia să zic de dansul în bar, în faţa marisei, şi-apoi de încercarea de vals, în sala părăsită, cu fiica lui). mai spun doar că m-am întrebat tot filmul de ce omul ăla era singur. la final, am înţeles. pentru că-n viaţă nu prea merge dacă vii cu o coregrafie repetată dinainte, nu prea ţine să faci totul la mica înţelegere, nu impresionezi pe nimeni dacă-i arăţi your move de o sută de ori. în ring era mai simplu, erau reguli, ştiai dinainte ce-o să faci..
în fine, un film pe care n-o să-l uit uşor, culmea, mult mai heartbreaking decât multe din filmele care folosesc cuvântul ăsta în tagline. un film care-ţi rupe inima încet, dar ţi-o rupe bine.

a, iar rolul lui rourke nu e un rol de oscar. e mult mai bun de-atât.

(am schimbat poza, nu m-am putut abţine. annie l. strikes again)

19 comentarii:

pantacruel spunea...

:)) asta da coordonare, louise.
esti a million dollar baby daca te-ai emotionat si dumneata la fel de tare in fața jocului lui rourke.
si, din cate vad, amandoi pariem cu ochii larg inchisi pe "cel care rupe inimile incet" :p

luiza spunea...

pantacruele, pe mine nici nu mă interesează dacă îi dau oscarul, pt că e mai tare ca toţi la un loc. şi-apoi, chaplin şi o'toole au primit numa oscaruri onorifice, când erau deja bătrâni..
(nu mi-a plăcut deloc million dollar baby :D)

pantacruel spunea...

nici mie, 'baby'! :D
dar sper ca il preferi pe chaplin lui o'toole. totusi! :)

luiza spunea...

e puţin cam nedrept să-i compari. dar îi iubesc pe amândoi foarte mult.

EgoN spunea...

you really rock!!!

luiza spunea...

:)) if you say so, it means i really do

Alexandru spunea...

@Luiza: Aş vrea să-l văd, sper că Alfredo o să-l aducă în curînd şi în satul nostru.

(Cît despre bocit, rezist la Cinema Paradiso, deşi prima oară m-a cam emoţionat montajul ăla din final. Dar la Lost in Translation, de pildă, n-am rezistat nici la a zecea revedere, mi se umple sufletul de-o lacrimă mare şi rotundă : )

EgoN spunea...

@alexandru
pai daca ai plans la 'lost in translation', tb sa fii posesorul unei gingasii feroce (nu ma intreba ce-i aia, am citit-o intr-o carte si mi-a placut atat de mult, incat vroiam sa o scriu si eu undeva..)

als spunea...

eu tocmai am bocit (un pic) la 'the private lives of pipa lee' (de rebecca miller, aici la berlin - in afara competitiei), dar asta probabil pt k o ador pe robin wright penn... si erau, deci & oricum, lacrimi de fericire!

la 'lost in translation' am ramas uscat ;)

Alexandru spunea...

Am o sensibilitate de jupuit de viu : )

Lost in Translation ma emotioneaza printr-un fel de unbearable lightness of being - mi se pare ca pluteste peste eternele probleme grave sau ca de-abia le atinge, delicat. Ma emotioneaza si cele doua personaje, unul mai nauc decit altul. Mi se pare ca nauceala li se trage nu atit de la decalajul orar si de la teleportarea intr-o japonie exotica precum toate japoniile, cit mai ales de la un decalaj fata de viata lor, la care se uita buimaci, din afara, la fel cum se uita la reclamele din tokyo.

Asa trecem prin viata, Egon, ca printr-un tokyo flou si neaparat exotic... : ))) Ma rog, asa trec eu.

luiza spunea...

alexandru, să ştii că egon şi leo au rămas insensibili la lost in traslation. spre deosebire de mine, care-am vibrat intens la năuceala, cum bine ai zis, a personajelor. însă eu sunt un caz pierdut, lista filmelor la care am plâns e sigur mai lungă decât lista filmelor pe care le-am văzut..

leo, şi ce-a mai adus bun berlinu anu ăsta?

egon, e din cosaşu? :)

EgoN spunea...

nu, nu e din cosasu. e dintr-o carticica haioasa despre dineurile mondene.

luiza spunea...

minţi! pot să jur c-am citit asta la cosaşu pe undeva..

EgoN spunea...

se poate sa o fi citit si la cosasu, eu nu-mi aduc aminte. dar cu siguranta e si-n cartea asta cu dineurile.

als spunea...

deci azi m-am mai smiorcait putin la 'cheri', ecranizarea dupa colette a lui stephen frears, cu superbissima michelle pfeifer...
bineinteles k toata criticarimea a strimbat din nas la poveste - un motiv in + sa-mi placa; n-am citit nimic de colette, cre k ar trebui redescoperita ;)

luiza spunea...

mie-mi plăcea mult colette când eram mică (seria claudine mai ales). nici nu ştiu cine a scris de fapt romanele alea, ea sau willy al ei, sau poate e la 4 mâini (nu la 4, că doar nu scrii cu ambele în acelaşi timp..)

crecă era o tipă faină colette, mi-ar fi convenit să bârfesc cu ea într-o după-masă

pantacruel spunea...

despre ce anume? :)

luiza spunea...

despre bărbaţi şi despre noile mele botine cu şireturi, de exemplu :)

pantacruel spunea...

prostioare... ma asteptam ;)