câteva din lucrurile

iar lipsesc. mă duc să mă joc de-a parisu vreo 3 zile, fără nici un scop precis. o să aruncăm cu pietricele la zid, să vedem cine e mai tare. şi eventual, umflăm şi baloane şi le dăm drumu aiurea, spre disperarea asociaţiei pentru protecţia baloanelor ca animale de companie.

şi evident, nu pot să plec fără să las ceva în loc. de data asta, e un alt blog: câteva din lucrurile pe care le-am făcut ca să te uit - un proiect teatral care adună mărturii (deşi cuvântul e mult prea puternic în situaţia asta) ale celor care au făcut ei cumva ca să treacă peste un chagrin d'amour. mi-au plăcut următoarele:

Long walks without a map.
I sat in a launderette and wept until my socks were dry.
I did the London Knowledge. It took three years and two months. You have to cram your head full of street names and routes. There wasn't room to remember the colour of her eyes or how it felt when she kissed me.

etc.

eu? ce-am făcut eu ca să-l/i uit? am băgat în carantină (adică în pungi pe care dup-aia le-am ascuns bine) poze, scrisorele, mesaje, fraze, copaci, felinare, străzi, clădiri, ceasuri, oraşe întregi, am înghiţit mările şi râurile ca pe nişte siropuri de tuse. am dormit ca după apocalipsă, zile la rând. am obligat toate muzicile să se transforme într-un fel de cor antic care să-mi plângă mie amorul. am construit planuri imaginare în care ingratul urma să constate, forţat de evidenţe, ce greşeală fatală a făcut. de-abia după ce îl forţam să recunoască de vreo două mii de ori, pe repeat (eventual şi-n genunchi), c-a fost un idiot, începea să nu-mi mai pese. şi mă vindecam.

alte variante de răspuns aveţi?
vă las timp de gândire şi coloană sonoră adecvată (fantastica domnişoară emily loizeau, cu fais battre ton tambour, ma maison, the princess and the taud, dis-moi que tu ne pleures pas, tell me that you that you don't cry).